Linkuri accesibilitate

„Am impresia că Republica Moldova e ca un automobil fără volan”


Primarul oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu
Primarul oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu

În ajunul Zilei Independenţei, în dialog cu edilul de Cimişlia, Gheorghe Răileanu.

Gheorghe Răileanu se află în cel de-al treilea mandat de primar al orașului Cimișlia. Este participant la războiul de la Nistru. În ajunul aniversării independenței R. Moldova, el crede că corupția, politizarea excesivă, lipsa de progrese în investigarea ​f​urtului miliardului”​ continuă să demoralizeze societatea, iar majoritatea cetățenilor nu mai cred că este posibil să se facă ordine în țară fără ajutor din afară.

Interviu cu primarul oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:19:45 0:00
Link direct


Gheorghe Răileanu: „Proclamarea independenței nu este totul. Acest act încă nu înseamnă independență, lumea meditează, mai ales acei care au pledat pentru independență la ce s-a întâmplat, la ce etapă a acestui proces de căpătare a independenței suntem. Respectiv și eu mă gândesc cam ce s-a întâmplat cu noi, ce înseamnă o independența adevărată și cu gândul înspre noțiunea de suveranitate. Și iată în acest context mă gândesc cum poate fi suveran un popor care nu s-a debarasat de o ideologie străină, nu și-a revenit la identitatea sa, cine este el, mai umblă cu identitate străină, cu multe sedimente pe conștiința sa lăsate de educația din copilărie, din adolescență, din tinerețe. Cred că este o problemă foarte grea și am impresia că Republica Moldova a mers pe cea mai proastă cale din cele posibile.”

Europa Liberă: Și unde a ajuns Republica Moldova după 27 de ani de la proclamarea independenței?

Gheorghe Răileanu: „A ajuns la aceea că o mare parte de populație înțelege destul de bine ce înseamnă independența, dar altă parte așa a și rămas în trecut, a rămas poate chiar și incapabilă de a se orienta în propagandă, în folosirea diferitelor mijloace de manipulare a cunoștinței.”

Europa Liberă: Ce reprezintă astăzi statul Republica Moldova?

Gheorghe Răileanu: „O țară unde este o parte de intelectualitate care a făcut pași foarte mari înainte. După modul de gândire, deja putem spune că sunt europeni și majoritatea care are dificultăți în înțelegerea prezentului și a perspectivei noastre, un stat în care deja…”

Europa Liberă: Și pe o temelie cu o societate divizată ce se construiește?

Gheorghe Răileanu: „Am impresia că țara merge, să dezvoltă ca un automobil fără volan, fără conducere, dar oamenii își caută de interesele lor, de visurile lor, fac tot posibilul, jertfesc timpul liber, jertfesc interesele familiei…”

Europa Liberă: Când apare volanul acestei mașini?

Nu poți să conduci un popor când ți-ai discreditat complet instituțiile statului, poți instala o dictatură, dar orice dictatură noi știm cam cum sfârșește...

Gheorghe Răileanu: „Volanul poate apărea numai atunci când poporul va recăpăta încrederea față de conducători, că nu poți să conduci un popor când ți-ai discreditat complet instituțiile statului, poți instala o dictatură, dar orice dictatură noi știm cam cum sfârșește.”

Europa Liberă: Dar politicienii aceștia sunt veniți din mase, din această națiune?

Gheorghe Răileanu: „Sunt politicieni care, practic, nu este vocația lor politica, nu este o politică adevărată, că politica ar trebui să fie făcută în interesele societății, bazată pe niște principii democratice, dacă ne gândim că ei au fost aleși, dar dacă nu au fost aleși și au acaparat puterea este altceva. Ei nu sunt politicieni, sunt niște oameni de afaceri, care aplică interesele lor înguste, financiare, practic, către tot ce se petrece în jurul lor, peste tot caută profit, au uitat de toate, poate câteodată mai aruncă câte un os poporului și chiar mă gândeam foarte mult la cazul Șor, la cazul „Edelweiss”, la cazul fundației dlui președinte a țării, dl Dodon. Ei foarte mult se aseamănă cu Cotovschi, un șoim răzbunător, adică au furat, le place această imagine de haiduc care fură, dar dă și la alții ceva ce mai scapă de pe masă. Apropo, eu sunt cimișlian și pe la noi pe acolo au fost ortaci de-ai lui Cotovschi, care povesteau că nu împărțeau ei nimic la cetățeni, doar de beau undeva la o masă și nimerea vreun sărman...”

Europa Liberă: Dl Răileanu, dar acești politicieni au segmentul lor de electorat, au simpatizanți, au oameni care îi susțin și atunci când aud aceste declarații ei au un reproș, că vorbesc critic la adresa guvernării cei care sunt în opoziție?

Gheorghe Răileanu: „Eu cred că nu numai așa, mâine-poimâine o să ne numească că nu suntem sănătoși mental, că nu suntem capabili să apreciem just reușitele guvernării. Guvernarea are ceva reușite, se depun niște eforturi, cred că la sigur sunt oameni cumsecade în organele de conducere centrale, nu mai vorbesc de autoritățile publice locale, unde primarii majoritatea sunt aleși de cetățeni și cred că sunt cei mai demni.”

Europa Liberă: 700 de primari s-ar identifica cu guvernarea?

Gheorghe Răileanu: „Da, s-a creat așa o situație când sunt folosite, am vorbit despre metodele din business, din afaceri și mai sunt folosite și metode moștenite de pe timpul perioadei comuniste, când, dacă nu-i plăceai cuiva, îți scria un bilet de lup, „volcii bilet”, adică un articol din Codul Muncii că nu te mai primea nimeni la lucru. Și acum se aplică alte metode, dar din același domeniu, adică de a forța omul, de a-l determina să aibă numai o singură soluție, ori el nu face nimic. Cunosc și așa primari, care îmi spun că mi-a rămas un an și mai mult nu vreau să candidez, dar anul acesta eu vreau să fac ceva și nu am altă soluție. Și acum e aceeași situație ca atunci.”

Europa Liberă: Haideți să vorbim totuși despre această temelie pe care se clădește statalitatea Republicii Moldova, pentru că de 27 de ani se vorbește inclusiv de vectorul politicii externe. Acum, experții zic că Moldova chiar s-ar afla într-o mică izolare, pentru că nu e clar nici care e relația cu Moscova, nici care e relația cu Bruxelles-ul. Cum vedeți Dvs. astăzi realitățile unui stat independent și suveran?

Gheorghe Răileanu
Gheorghe Răileanu

Gheorghe Răileanu: „Eu am înțeles ce se petrece în Republica Moldova, mă scuzați pentru lipsa de modestie...”

Europa Liberă: Și ce se întâmplă?

Gheorghe Răileanu: „Noi avem un regim, o grupă de interese care s-au unit împreună.”

Europa Liberă: Regimul acesta, vă spuneam, e venit tot din societatea moldavă, nu l-a adus nimeni de nicăieri.

Gheorghe Răileanu: „Da, din societatea moldavă. El s-a născut din practica noastră anterioară, din perioada sovietică, plus oamenii noi din mediul de afaceri care n-au întâmpinat nicio rezistență din partea statului, adică statul n-a reușit să-i controleze, să-i impună să plătească impozite, să-i pună la respect. Și acum această grupare oscilează, această grupare nu are niciun interes să ne ducă nici în Europa, nici în Rusia; această grupare are interesul de a ne controla și a ne conduce permanent, fără a-și împărți puterea cu cineva. Și când o să aibă interesul, de pildă, o să vadă că mergem spre Europa mai ferm, o să declanșeze niște mecanisme ca să ne îndrepte înspre Rusia, când o să mergem înspre Rusia, o să stimuleze procese care o să ne ducă înspre Uniunea Europeană ca să ne țină tot timpul pe o linie de plutire într-o barcă spartă, fără a se da permisiunea de a merge la un mal.”

Europa Liberă: Totuși, sunt suficient de mulți oameni care vor binele acestei palme de pământ. De ce nu se adună acești oameni să meargă la această guvernare și să discute deschis?

Gheorghe Răileanu: „Cred că s-a format o situație de criză foarte profundă, când majoritatea a plecat, cei care au putut să se miște, mulți dintre dânșii au plecat temporar, se gândeau să revină, acum trec și ei printr-o perioadă de adoptare a unei decizii de a nu mai reveni, chiar bancherii noștri din Cimișlia îmi spun că-și retrag banii de pe conturi, foarte mulți care trimiteau cândva bani încoace îi retrag, îi iau înapoi peste hotare. Iată, eu reprezint un oraș, populație împreună cu satele avem la 12 mii, am avut cândva vreo 19 mii de cetățeni și acum am rămas la 12 mii.”

Europa Liberă: În cadrul componenței primăriei?

Gheorghe Răileanu: „Orașul împreună cu trei sate, două ucrainene și unul bulgăresc. În satele ucrainene este cel mai mare dezastru, ucrainenii nu au crezut în proiectul Republica Moldova...”

Europa Liberă: Revenim la ideea de ce nu încearcă nimeni să discute cu cei care conduc astăzi Republica Moldova cu cărțile pe masă?

Gheorghe Răileanu: „Cred că se discută, cineva discută, numai nu forța din interior a Republicii Moldova; cineva discută, se simte ceva, niște…”

Europa Liberă: Și Dvs. credeți că din afară cineva o să vină și o să rezolve problemele Republicii Moldova?

Gheorghe Răileanu: „Eu cred că problemele sunt atât de complexe, încât și soluția trebuie să fie complexă. În primul rând, acei din afară trebuie să înțeleagă mai clar cine suntem noi și ce am vrea, și numai atunci pot să ne ajute. Și eforturile trebuie să fie unite, cei dinăuntru cu cei dinafară, cu lumea civilizată, cu partenerii noștri de dezvoltare care sunt solidari cu noi.”

Europa Liberă: Dvs. acum lăsați să se înțeleagă că ați dori ca acest dialog dintre puterea de la Chișinău și forțele din afară să aducă stabilitate Republicii Moldova, să fie împăcate toate forțele?

Eu observ foarte mulți oameni de afacere, și-au trecut toate afacerile pe o contabilitate, nu mai duc contabilitate dublă, vor stabilitate, vor siguranță, vor perspectivă clară de dezvoltare...

Gheorghe Răileanu: „Să mai spun ceva. Eu cunosc din teoria economică, la un moment dat acei care au furat, care au făcut primul milion nu se știe cum, la dânșii apare interesul de a fi ordine în țară, adică de a se respecta legile, pentru că și lor pot să le ia milionul acela sau miliardele și aștept acest moment. Eu observ foarte mulți oameni de afacere, și-au trecut toate afacerile pe o contabilitate, nu mai duc contabilitate dublă, vor stabilitate, vor siguranță, vor perspectivă clară de dezvoltare și aștept că și de la cel mai înalt nivel oamenii să înceapă a trece la afaceri legale, transparente și care ne-ar schimba situația în întregime pe țară, dar, cu părere de rău, nu se întâmplă lucrul acesta ori poate mai durează. Iată noțiunea aceasta de stat acaparat mie nu-mi prea place. N-o prea folosesc, dar când fac eu analize apare noțiunea de stat acaparat. Mă tem că într-adevăr se va confirma ceea ce deja de mult timp…”

Europa Liberă: Și poporul e neputincios în fața unei situații atât de grave, precum o descrieți Dvs., dacă se ajunge până la ideea că e un stat acaparat, captiv?

Gheorghe Răileanu: „Eu cred că se duce o luptă cu poporul, o luptă fără compromisuri, că poporul este prostit, în continuare ținut în neștiință, spălat pe creier, fugărit peste hotare…”

Europa Liberă: Și nu e vina cetățeanului?

Gheorghe Răileanu: „Îi vina și a lui, dar vă spun că merge o luptă fără compromisuri, au o grupare de interese, luptă cu tot poporul pentru a-l ține așa, în îndobitocire, în neștire, în nesiguranță, în incapacitate de a adopta decizii. Noi încă am moștenit de la Uniunea Sovietică și o infantilitate privind adoptarea unor decizii și decizia chiar de a-ți apăra țara, de a a-ți jertfi viața. Noi am vorbit de lupta de partizani, dar poporul nu prea este gata să jertfească, eu pot spune chiar ca veteran de război, că am avut și...”

Europa Liberă: Dar Dvs. sunteți cel care în ’​92 ați ținut arma în mână pentru a apăra integritatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova. Acum, când stau de vorbă cu omul de la firul ierbii, el zice că nu mai vede patrioți, cel puțin în vârful puterii, ei nu găsesc nume de adevărați patrioți. S-a terminat lista acestor oameni?

Gheorghe Răileanu: „Eu cred că e foarte complicat acum să ai încredere în cineva, pentru că sunt compromise toate structurile statului, liderii politici s-au compromis, majoritatea, cel puțin, acei care dețin puterea sunt compromiși. Apoi, ei continuă să corupă și pe alții care încă nu sunt la putere. Și cum să ai încredere în oameni? Așa că poporul îi conservator. Poate și în această privință și au dreptate, să mai acorzi așa un credit mare de încredere cum a fost acordat mai multor lideri din țara noastră...”

Europa Liberă: Dar ce sacrificiu trebuie să facă politicienii care să aducă Republica Moldova pe calea cea bună și dreaptă și cine ar fi acei politicieni?

Gheorghe Răileanu: „Eu vreau să spun că mai mulți ani în urmă am apreciat extraordinar sacrificiul unui politician polonez, Balcerowicz, care a dat drumul prețurilor în Polonia...”

Europa Liberă: ...terapia de șoc în economie.

Gheorghe Răileanu: „Da, terapia de șoc, când aceștia umblau cu sume uriașe de zloți și nu puteau cumpăra nimic.”

Europa Liberă: Moldova are nevoie de așa oameni? Îi găsiți aici?

Gheorghe Răileanu: „Are nevoie de așa oameni și poporul trebuie să-i scoată în evidență, dar dacă i-au scos deja, că ei pot fi. Același prim-ministru să vorbim, că am mai văzut oameni care au stat ca capul plecat și la un moment dat au ridicat capul, au ridicat fruntea. Eu cred că ar trebui să se găsească oameni responsabili în fața națiunii.”

Europa Liberă: După ’92 v-ați mai pus întrebarea pentru ce ați luptat la Nistru?

Gheorghe Răileanu
Gheorghe Răileanu

Gheorghe Răileanu: „Tot timpul mi-am pus întrebarea și eu consider că ceea ce s-a întâmplat la Nistru, pur și simplu, noi am plătit, am mers și am plătit cu sânge o parte din ceea ce se numește independență, că independența nu-i dobândită total, nu putem noi căpăta independența fără jertfe. Și aceste jertfe trebuie să continue, nu numaidecât să se verse sânge, trebuie cineva să-și piardă cariera, poate că temporar, să se unească niște structuri serioase, să investească din banii pe care i-a acumulat el până acum, să recapete încrederea compatrioților care pot să-i dea și ultimul leu, dar să știe pentru ce îl dau, ca să formeze niște organizații responsabile, serioase ale cetățenilor, care să-i poată reprezenta și a le asigura dreptul de suveranitate, adică dreptul suveran.”

Europa Liberă: Autoritățile statului din ’92 nu pot exercita controlul asupra regiunii secesioniste transnistrene. Dvs. ce părere aveți, cum ar fi mai bine să se apropie cetățenii de pe cele două maluri ale Nistrului?

Am impresia că și unii politicieni din Republica Moldova și din România folosesc unionismul mai mult în scopuri politice...

Gheorghe Răileanu: „Funcția mea de primar m-a convins de mai multe ori să nu fiu categoric. Am și principii când sunt foarte categoric, mai mult în urmă mai vizitam Transnistria, că am rude acolo și am înțeles că este spirit românesc, sunt oameni care vor procesul de democratizare, în Uniunea Europeană, dar am impresia că și autoritățile statului Republica Moldova i-au abandonat, adică îi folosesc în scopuri politice atunci când este o situație mai specială, alegeri sau altceva, încep că ele rezolvă problema transnistreană... Eu meditez mult și în privința unionismului, că am impresia că și unii politicieni din Republica Moldova și din România folosesc unionismul mai mult în scopuri politice. Sunt oameni, precum sunt și eu – eu sunt un unionist convins –, foarte mulți unioniști către care această politică, aceste manipulări sunt îndreptate, și în interiorul Republicii Moldova, dar și în România.”

Europa Liberă: Cum se rezolvă problema transnistreană?

Gheorghe Răileanu: „Trebuie mai multă răbdare și problema transnistreană, dacă într-adevăr este numai mâna Moscovei, atunci ea nu poate fi rezolvată fără mâna altor state, a marilor puteri din lume, dar am mai auzit din partea reprezentanților acestor state, a ambasadorilor că ei nu înțeleg ce vrem noi. Noi ne jucăm de-a mâța cu șoarecele și suntem în rolul șoarecelui cred că. Ei nu înțeleg ce vrem noi: noi vrem într-adevăr să scăpăm de Rusia aici sau Transnistria face parte din jocul de șah, fiind o piesă în acest joc de-a suge de la două vaci?”

Europa Liberă: Și vă întreb: se va plăti un preț pentru identificarea unei soluții – e ușor, e dificil de identificat această soluție?

Gheorghe Răileanu: „Ar trebui de făcut unirea cu România. Transnistria să rămână o zonă care trebuie să se determine. Este o zonă de litigiu, o zonă de conflict, o zonă strategică și poate să se întâmple așa ca să piardă interesul și Rusia, dacă se face unirea Republicii Moldove cu România, să piardă interesul. Și să nu mai există interes obiectiv pentru separatismul de acolo. Eu acum îl citesc pe Mihail Kogălniceanu. El a stat în spate, el a asigurat toată munca de rutină pentru alegerea lui Ioan Cuza în fruntea Țării Moldovenești și a Țării Românești. Iată noi nu avem așa politicieni care să stea poate, nu să se bage el pe primul plan, să-și rupă cămașa de pe el, dar să muncească pentru interesele țării. Cu toate că văd în mulți politicieni de-ai noștri, pe care nu i-am înțeles până la sfârșit, eu văd asemenea calități, dar nu se manifestă în măsura în care s-ar aștepta.”

Europa Liberă: E o perioadă preelectorală. Într-un an electoral se aruncă săgeți cu venin și în stânga, și în dreapta, pe acest fundal crește ura în societate.

Gheorghe Răileanu: „Se produce radicalizarea societății. Eu cred că persoanele care sunt cu cuțitul în mână și împart tot ce se împarte în Republica Moldova trebuie să se gândească și la aceste lucruri: nu este veșnic nimic pe acest pământ. Așa că trebuie să se gândească foarte bine ce consecințe ar putea avea tendința lor de a ne deturna din drumul spre democrație, din drumul spre Uniunea Europeană – un drum firesc pentru noi – și din drumul spre Uniunea Europeană prin Unirea cu România.”

Europa Liberă: Dvs. duceți povara administrației locale la Cimișlia. Credeți că e o mare diferență între felul cum se guvernează la nivel local și cum se guvernează la nivel central? Și dacă ați fi Dvs. în fruntea Moldovei, ce ați reuși să faceți?

Gheorghe Răileanu: „Eu cred că nu este o mare diferență. Un conducător de nivel local, un primar sau poate și un președinte de raion, cu toate că el are alte atribuții, alte competențe, este un om care se învață să privească la toate lucrurile în ansamblu. Și să le rezolve în ansamblu. Iată un primar, cel puțin, care are două-trei mandate, deja se formează ca un administrator și un politician care poate elabora politici și a le gestiona.”

Europa Liberă: Ce ați face dacă ați fi în fruntea Moldovei?

Gheorghe Răileanu: „Aș face ce fac acum în Cimișlia. Nu iau niciun leu mită de la nimeni, nu admit nicio grupare să conducă, o grupare de interese care să contravină legii și intereselor societății să conducă sau să-și rezolve întrebările. Adică aș face tot ceea ce fac acum, în măsura competenței mele, ca să asigur un raport normal, după cum este în toată lumea, între instituțiile statului, mediul de afaceri, lumea criminală, societatea civilă ș.a.m.d. bazat pe lege.”

Europa Liberă: Și armonia asta e greu să fie adusă în societate?

Eu am informații din Găgăuzia că politicienii noștri de la centru se joacă cu ei, câteodată îi induc în derută. Trebuie de muncit, să fim onești și cinstiți cu toată lumea...

Gheorghe Răileanu: „Nu este greu...”

Europa Liberă: Ținând cont că la Tiraspol se gândește într-un fel, la Comrat în alt fel, la Bălți și Chișinău altfel...

Gheorghe Răileanu: „Eu cred că, dacă am discuta sincer, s-ar gândi la fel și la Comrat, și la Tiraspol. Eu am informații din Găgăuzia că politicienii noștri de la centru se joacă cu ei, câteodată îi induc în derută. Trebuie de muncit, să fim onești și cinstiți cu toată lumea. Aș vrea să spun încă ceva: deosebirea dintre primarul unei localități și conducătorul unei țări cum este Republica Moldova o reprezintă încă jocurile geopolitice. Iată această situație geopolitică poate determină autoritățile centrale să aibă mai multă diplomație, dar, totodată, eu cred că ei au și mai mari posibilități, dacă apelăm la partenerii de dezvoltare, țările civilizate. În rest, eu cred că un conducător de stat nu ar fi rău să treacă prin administrația publică locală, cum se vorbea cândva că un bun conducător de întreprindere ar trebui să lucreze și muncitor, pe urmă inginer ș.a.m.d.”

Europa Liberă: Toate treptele să le treacă pentru ca să știe...

Gheorghe Răileanu: „Toate treptele... Se înțelege că e foarte complicat fiind primar într-o localitate să fii conducător de țară, trebuie să-ți formezi o echipă, iar acest lucru este imposibil fără un partid politic responsabil care să aibă oameni, să-i adune în jurul unor idei, idei nobile și eu am marea speranță că suntem în procesul de constituire a partidelor de factură nouă, partide responsabile, care nu au în spate oligarhi care deja este posibilitate legată de legea finanțării partidelor politice și sper că și în mediul de afaceri se dezvoltă ceva, se produc niște transformări.

Am avut oameni care s-au îmbogățit amăgind la cântar, a fost un business și majoritatea au plecat din afaceri, n-au supraviețuit. Apoi au fost oameni care au parazitat pe proprietatea publică, pe colhozuri și mulți dintre dânșii au plecat; alții s-au acomodat la situația nouă, adică au însușit banii ceia, dar au devenit altfel, adică deja petrec singuri niște operațiuni financiare și economice care le aduc profit. Adică au scăpat, au ieșit din clișeele vechi. Și eu cred că acest proces va continua și posibil că s-a acumulat suficientă masă critică în Republica Moldova de oameni de afaceri care deja se bazează pe intelect, pe tehnologii, pe lucruri noi, fără a amăgi pe cineva și fără a face șarlatanii. Ca poporul nostru să-și găsească propășirea, progresul, fie și în componența Republicii Moldova, cu toate că ar fi mai ușor de scăpat de probleme, poate dintr-o capcană în care am nimerit, dintr-un cerc vicios prin aderarea la Uniunea Europeană prin România.”

XS
SM
MD
LG