„Se va întâmpla la weekend”, a spus Blinken și, două zile mai târziu, la 5 dimineața, rușii au început să bombardeze Kievul, își reamintea Borrell după luni de zile.
„Nu crezusem că vine războiul”, mai mărturisea șeful diplomației europene.
Luni de zile înainte de invazie, serviciile occidentale de informații, politicieni și analiști politici au încercat să deducă logic ce intenții are Putin, scrie Mike Eckel. Au reanalizat cu atenție toate informațiile care existau despre reformele din armata rusă, despre modernizarea acesteia dar și despre starea deplorabilă în care era armata ucraineană.
Și au ajuns la concluzia că Rusia nu va invada. Greșit.
Mulți au crezut că, dacă totuși Rusia va invada, armata ucraineană va fi pulverizată, Kiev-ul va fi cucerit în câteva zile iar guvernul va cădea. Greșit din nou.
Un an mai târziu, mulți se mai întreabă: cum de nu am înțeles corect ce se va întâmpla?
„Nu m-am numărat printre vizionari, printre cei care erau convinși că suntem în pragul unui mare război”, mărturisea la sfârșitul lui decembrie Lawrence Freedman, profesor emerit de studii strategice la King's College din Londra. „Știam că probabilitatea este mare, dar invazia mi se părea o mișcare atât de evident stupidă încât am presupus că Putin are opțiuni mai bune”.
„Din perspectiva de astăzi”, spunea Freedman și într-un interviu cu RFE/RL, „oficialii americani și britanici au avut dreptate când au insistat că Putin va invada”.
„Fără îndoială, a fost un mare succes în domeniul informațiilor”, apreciază și Konrad Muzyka, un analist în probleme de securitate din Polonia. „Suntem obișnuiți să vorbim despre eșecurile serviciilor de informații când vine vorba de Statele Unite: eșecurile de a prezice invazia din Georgia, intervenția din Siria, toate lucrurile din timpul Războiului Rece, invazia Ungariei, a Cehoslovaciei.”
„De data aceasta, ce a prezis comunitatea de informații americană a fost perfect”, mai spune el. „A oferit tuturor o mulțime de avertismente, un lux, pentru că de obicei nu primești atât de multe avertismente.”
Faptul că oficiali occidentali au refuzat să le creadă se explică printr-un blocaj psihologic, mai spune Muzyka.
„Raționamentul era: suntem în secolul 21. Conflictul durează de nouă ani, opt ani, în Donbas, în estul Ucrainei...Rusia nu va invada o țară suverană... Concentrarea de forțe este o cacealma. A fost o barieră psihologică”, subliniază Konrad Muzyka.
Calitate versus cantitate
Înainte de invazie, au apărut două categorii de informații, explică Philip Davies, profesor la Centrul Brunel pentru Studii de Informații și Securitate din Londra: informații de „avertisment” și cele care le „corelau cu evenimentele de pe teren”.
„Avertismentele americane, care au fost cele mai insistente... s-au adeverit mereu, în termen de 7 până la 10 zile, ceea ce înseamnă că au fost relativ precise, ținând cont de amploarea evenimentelor”, spune Philip Davis.
Problema a apărut în evaluarea intențiilor lui Putin, reamintește însă profesorul Lawrence Freedman . „Nimeni nu punea sub semnul întrebării informațiile despre ceea ce aveau rușii masat la granițe. Întrebarea era dacă trupele vor fi folosite”, mai spune Freedman.
Reformată și modernizată. Sau nu.
Invazia Rusiei în Georgia, în 2008 a fost fulgerătoare, aproape toate luptele s-au încheiat după cinci zile , dar conflictul a evidențiat atunci lipsurile mari ale armatei ruse. A urmat un efort amplu de reformare și modernizare a armatei, la nivelul dotărilor și al strategiei.
După succese la scară mai mică în Ucraina în 2014 și apoi mai târziu în Siria, observatorii occidentali au ajuns la concluzia că reformele au îmbunătățit capacitatea Rusiei de a se mișca rapid, de a coordona manevrele între unități disparate, de a comunica și de a folosi o tehnologie modernă, mai „inteligentă”.
În 2020, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat că până la 70% din vehiculele, armamentul și echipamentele forțelor armate au fost modernizate.
A urmat invazia din Ucraina din 2022.
Cu peste 175 de mii de soldați concentrați de-a lungul graniței cu Ucraina și cu o forță navală care domina Marea Neagră, toată lumea se aștepta ca armata rusă să înainteze fără mari probleme în numai câteva zile până la Kiev și să răstoarne de la putere administrația președintelui Volodimir Zelenski.
În realitate, eforturile Rusiei de a captura rapid Kiev-ul, înaintând din nord, au fost zădărnicite. În mare parte din cauză că nu a putut cuceri un aeroport la nord de capitala ucraineană, unde urmau să aterizeze unități de parașutiști.
În sud, Rusia a avut mai mult succes, a cucerit capitala administrativă a regiunii Herson și apoi, după un asediu de câteva săptămâni, a cucerit și orașul-port Mariupol din Marea Azov.
Până în primăvară, unitățile rusești fuseseră însă retrase din regiunile de nord și redirecționate spre frontul din estul Ucrainei.
Forța armatei ruse a fost supraevaluată, crede profesorul Freedman, acolo au greșit analiștii.
„Nu era inevitabil ca rușii să greșească atât de rău.”
„Potemkiniadă”
„Am fost surprins de cât de bine s-au comportat ucrainenii și cât de prost au manevrat rușii”, spune și Clint Reach, cercetător în domeniul apărării la Rand Corporation și fost lingvist rus în departamentele Marinei și Apărării americane. „Pe front am văzut că armata rusă nu este ceea ce crezusem că va fi la începutul războiului. Așteptările se bazau pe presupunerea că peste un deceniu de modernizare și reorganizare va da rezultate pe câmpul de luptă. Nu a dat”.
„S-ar putea spune că rușii au muncit foarte mult la o potemkiniadă în armată”, apreciază și profesorul Philip Davies de la Londra.
El dă ca exemplu cel mai nou tanc al Rusiei, T-14 Armata, lăudat de militarii ruși pentru tehnologia sa avansată, dar care nu a fost încă folosit pe frontul din Ucraina.
„Este ușor să faci radiografia unui adversar pe hârtie: te uiți la trupe, numeri echipamentele de luptă…. Poți folosi toate fotografiile prin satelit din lume, poți număra toate tancurile și vehiculele blindate de luptă, avioanele, faci un bilanț, de o parte și de alta, compari”, a spune Davis. „Ce nu poți vedea pe o fotografie este voința de a folosi aceste capacități și abilitatea de a le folosi adecvat”.
„Din păcate, și eu m-am numărat printre cei care au evaluat greșit capacitatea armatei ruse”, a recunoscut și analistul polonez Konrad Muzyka.
„În baza manevrelor pe care le urmărisem, a investițiilor făcute de ruși începând cu 2012, credeam că toate ramurile forțelor armate vor fi mult mai eficiente, mai ales în părțile de nord ale Ucrainei.”
S-a greșit însă și în evaluarea armatei ucrainene, mulți experți militari erau convinși că nu are nici o șansă în fața forțelor rusești, mai mari și mai bine echipate.
Cu toate acestea, încă de la începutul războiului, dotată numai cu niște arme și informații occidentale, armata ucraineană a zădărnicit tentativa Rusiei de a captura Kievul.
„Nu am prevăzut cât de eficient va rezista Ucraina”, recunoștea, în octombrie, Josep Borrell, șeful diplomației europene, în timp ce analistul militar polonez Muzyka revine la faptul că forțele rusești „au fost supraestimate”.
„Pe de altă parte” – a spune Muzyka – „să nu uităm confuzia și haosul inițiale de partea ucraineană”, în primele zile ale războiului.
„Singurul lucru care i-a împiedicat pe ruși să intre în Kiev au fost grupurile de câteva sute de voluntari care se pregăteau pentru această invazie de luni de zile. Rezistența lor la Bucea și Irpin a fost cea care a blocat înaintarea rușilor.”
Mai târziu, Ucraina a luat prin surprindere Rusia, dar și pe observatorii externi, când a lansat o contraofensivă fulger în regiunea Harkov din nord-est și a făcut presiuni asupra forțelor ruse în regiunea Herson, în sud, până când acestea s-au retras pe malul opus al râului Nipru, abandonând singura capitală regională pe care o cuceriseră de la lansarea invaziei.
Unde este aviația?
Mai este un aspect care-i lasă încă și acum nedumeriți pe analiștii militari: de ce nu a vrut sau nu a putut Rusia să-și folosească mai agresiv aviația militară?
Până acum, cu o flotă de avioane sovietice mult mai mică, dotate între timp cu armament occidental, ucrainenii au reușit să-și controleze cât de cât spațiul aerian, dar mai ales să-și apere trupele de pe teren.
„Am presupus nu numai că rușii au o aviație militară mult superioară, dar și că știu să o folosească”, remarca Lawrence Freedman. „Dar nu au făcut-o.”
Erori vs erori
Guvernele și analiștii occidentali nu au fost singurii care au greșit în predicțiile lor. Serviciile de informații din Rusia au greșit și ele, potrivit mai multor relatări de presă rusă și declarațiilor publice făcute de oficiale occidentali.
Un exemplu clasic între timp se referă la un departament al Serviciului Federal de Securitate rus (FSB), responsabil cu analiza politicii interne a Ucrainei. Rapoarte neconfirmate din lunile de după invazie spun că directorul departamentului și adjunctul său au fost investigați și puși în arest la domiciliu, se presupune pentru că au furnizat Kremlin-ului evaluări mult prea optimiste, indicând că administrația Zelenski se va prăbuși rapid.
Pentru Philip Davies de la Centrul Brunel pentru Studii de Informații și Securitate din Londra, mai este o necunoscută: cât știau ucrainenii despre adevărata starea a armatei ruse?
„Bănuiala mea este că ucrainenii aveau probabil informații destul de bune despre ruși”, spune Davies, „avuseseră destul timp să strângă informații. [Ucrainenii] par să fi fost mai bine pregătiți decât toți ceilalți pentru starea proastă a în care se află armata rusă”.
„Cât de solide, cât de detaliate au fost informațiile pe care ucrainenii le-au avut despre ruși, ce fel de informații aveau și cum le-au cules, mai ales pe cele de pe teren – toate aceste lucruri le vom aflat poate peste ani și ani de zile. Și cred că atunci vom înțelege și de ce lucrurile s-au întâmplat, așa cum s-au întâmplat”, mai spune Philip Davies.
