Linkuri accesibilitate

Iohannis: „Acest infractor Dragnea progresează în domeniul fake news” (VIDEO)


Klaus Iohannis, București, 6 noiembrie 2018
Klaus Iohannis, București, 6 noiembrie 2018

Șeftul statului român a reacționat la demersul cu valize al liderului PSD Liviu Dragnea, condamnat în două dosare penale.

Președintele României reședintele Klaus Iohannis a declarat marți că informațiile furnizate cu o zi înainte de liderul PSD, Liviu Dragnea și care îl vizează sunt „fake news”, catalogându-l pe acesta drept „un infractor” care „progresează”.

„Asta se întâmplă când un infractor ajunge în vârful statului, iar acest infractor Dragnea progresează, nu în domeniul statului de drept, ci în domeniul fake news. E ceea ce în ziua de azi se numește fake news, înainte de numeau minciuni”.

Totodată, președintele a declarat că nu știe nimic despre valiza cu informații vizând firma din Teleorman, TelDrum, găsită recent de un localnic și predate jurnaliștilor de la Rise Project.

Luni, președintele PSD și al Camerei deputaților, Liviu Dragnea a mers în Parlament cu două valize, reacționând în acest mod la ancheta Rise Project.

Într-o valiză, liderul PSD a adus gogoși, iar în a doua se aflau acte, cum ar fi ordonanța de clasare a unui dosar ce-l viza pe Klaus Iohannis, semnată de Cristian Lazăr, dar și informări cu privire la cauzele penale clasate în care a fost implicat președintele.

Firma Tel Drum este în centrul unui dosar al Direcției Naționale Anticorupție, în care este inculpat și liderul social-democrat Liviu Dragnea pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman. (IG)

XS
SM
MD
LG