Linkuri accesibilitate

Iohannis promite vaccinuri pentru R. Moldova și un nou start în proiectele moldo-române


Maia Sandu și Klaus Iohannis
Maia Sandu și Klaus Iohannis

O vizită „istorică”, un posibil nou început sau doar un schimb politicos de promisiuni?

În vizita sa la Chișinău, președintele român Klaus Iohannis a numit istorică victoria Maiei Sandu în recentele alegeri prezidențiale moldovene și i-a promis sprijinul României pentru agenda de reforme proeuropene, dar și pentru înfrângerea pandemia de COVID-19 prin furnizarea de medicamente și vaccinuri peste Prut.

După anii de mandat ai fostului președinte moldovean pro-rus, Igor Dodon, în care a evitat Chișinăul, Iohannis este primul pe care l-a primit în vizită oficială Maia Sandu, ea spunând că Republica Moldova și România reintră într-o interacțiune firească, frățească.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat din capul locului, că vizita la Chişinău are un caracter simbolic, de sprijin acordat noii preşedinte a R. Moldova şi agendei sale pro-europene. Klaus Iohanis s-a angajat personal și în numele întregii administrații de la București să acorde ajutorul necesar pentru ca R. Moldova să facă faţă crizei sanitare şi celei economice.

Iohannis a promis sprijin sub diferite forme, de la avansarea proiectelor de interconectare în energie, infrastructură, comunicaţii, până la proiecte în domeniul cultural, educaţional ori de patrimoniu. „Susţinerea procesului de vaccinare anti-Covid 19 a cetăţenilor R. Moldova prin furnizare a până la 200 de mii de doze de vaccin. România va furniza, aşa cum a mai făcut-o, medicamente, echipamente medicale şi de protecţie. Totodată, România are în vedere sprijinirea agricultorilor din R. Moldova prin acordarea ca ajutor extern a unei cantităţi de motorină de aproximativ șase mii de tone. Vom iniţia o cooperare aprofundată pe linia justiţiei şi a luptei anticorupţie”.

Liderul de la Cotroceni a spus că pentru ca aceste ajutoare să ajungă la destinatari este nevoie de o cooperare strânsă cu autorităţile moldovene şi o implicare deplină a acestora. În acest context, el s-a adresat forţelor politice existente, în special celor care controlează executivul şi legislativul, să nu-i obstrucţioneze activitatea Maiei Sandu şi să nu meargă pe contrasens cu votul cetăţenilor din 15 noiembrie.

Vaccinurile anti-Covid 19 ar urma să sosească la Chişinău cât mai curând posibil, a spus, la rândul său, preşedinta moldoveană Maia Sandu, fără a oferi alte detalii decât că sunt destinate în primul rând cadrelor medicale.

R. Moldova şi România reintră într-o acţiune firească, frăţească şi deschisă

Maia Sandu a mulţumit Bucureştiului pentru suportul acordat cetăţenilor moldoveni în ultimii ani şi şi-a exprimat speranţa că multe din ideile formulate în declaraţii, precum poduri rutiere şi feroviare peste Prut sau proiecte de interconectare energetică, vor prinde contur. Maia Sandu a mai spus că România este în prezent cel mai important parter comercial al R. Moldova, iar mulţi producători din stânga Prutului îşi vând mărfurile în România datorită deschiderii Bucureştiului. „Mă bucur că începând cu ziua de astăzi R. Moldova şi România reintră într-o acţiune firească, frăţească şi deschisă. În aceste zile R. Moldova păşeşte într-o nouă etapă, atât pe plan intern, cât şi pe dimensiunea politicii externe, o etapă a ieşirii din izolare internaţională şi de conexiune la spaţiul european, la vecinii şi partenerii noştri strategici”.

După părerea analistului Ion Tăbârţă de la Institutul „Viitorul”, preşedinta Maia Sandu are astăzi mai mulţi aliaţi în exteriorul ţării decât pe scena politică internă. Ea însă va trebui să-şi pună în valoare abilităţile politice pentru a găsi coechipieri în executivul de la Chişinău, în caz contrar aceste ajutoare şi promisiuni făcute de oficialii români vor rămâne doar pe hârtie.

„Desigur că dialogul moldo-român are un potenţial mai mare şi trebuie să avem proiecte de grandoare, dar acest lucru la moment nu cred că este posibil din cauza că anumiţi factori politici din R. Moldova nu-şi doresc acest lucru”.

Noul impuls în relaţia moldo-română, despre care vorbea preşedinta Maia Sandu, mai crede politologul Ion Tăbârţă, pe lângă simbolism, îi poate spori lui Sandu şi mai mult legitimitatea în interior. De felul cum va gestiona multiplele crize va depinde şi încrederea cetăţenilor în instituţiile statului şi în figura ei, mai ales că i s-a prezis vremuri tulburi la orizont, mai opinează analistul.

Previous Next

XS
SM
MD
LG