Istoricul Octavian Țîcu, în dialog cu Valentina Ursu.
Europa Liberă: Fostul suveran al României s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani. Despre Regele Mihai se spune că era o personalitate care făcea legătură dintre actuala Românie și România interbelică. Întrebarea este dacă trebuie de vorbit despre trecut sau despre viitor, cum va arăta viitorul românilor de aici încolo?
Octavian Țîcu: „Sigur, e o observație foarte interesantă. Regele Mihai duce cu sine patru epoci în lumea celor drepți. S-a născut într-o Românie Mare care abia apăruse și a avut un traseu foarte complicat. La o vârstă foarte fragedă a dus interbelicul românesc, cel de-al Doilea Război Mondial, perioada comunistă și perioada de după comunism, care cu siguranță a fost cea mai grea, probabil, din cauza frustrărilor pe care le-a acumulat ca urmare a atitudinii care a fost față de Casa Regală, dar este o viață de om care se identifică cu felul cum a evoluat România în acești 96 de ani pe care i-a trăit. Lasă moștenire mai multe decizii contradictorii, dar personal a fost pus în ipostaze istorice deloc ușoare, de fapt, ca și istoria României. De fapt, eu cred că istoria vieții Regelui Mihai este undeva similară cu cea a României, care a evoluat în secolul XX.”
Europa Liberă: Regele a trecut și Prutul. L-am văzut la Cimitirul Eroilor Români de la Țiganca, cunoștea foarte bine realitățile din Republica Moldova. Fiind întrebat de un coleg de-al nostru ce crede despre Republica Moldova, el spunea că numai și numai în puterea populației din Republica Moldova este să-și decidă viitorul, dar el vedea acest viitor împreună cu Uniunea Europeană.
Octavian Țîcu: „Mihai este cel de-al patrulea rege din această dinastie a Hohenzollernilor, care a moștenit o Românie făurită atât de Carol I prin politicile sale, dar mai ales de unchiul său Ferdinand I, și a văzut o Românie ciuntită tocmai de tatăl său care, probabil, poartă cea mai mare parte a responsabilității pentru cedarea Basarabiei. În ianuarie 1940, la ultima vizită a lui Carol al II-lea în Basarabia acesta spunea că Basarabia nu va fi cedată, că România va lupta pentru Basarabia. Dar iată că spre vara anului ’40 Basarabia deja nu mai era și România era ciopârțită. Dintr-un anumit punct de vedere, Regele Mihai se vede responsabil pentru această acțiune a Casei Regale, pe de altă parte însă, el personal a vizitat Chișinăul și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, mai ales, după căderea comunismului în care, așa cum menționasem în mai multe rânduri, a făcut referiri la Republica Moldova. Vreau să vă spun că discursul lui este prins între două porniri – una istorică a României de altădată, care vede Basarabia parte integrantă a spațiului românesc, iar alta de corectitudine politică, care l-a făcut să accepte și o realitate deloc ușoară a faptului că Basarabia este o altă entitate, al cărei popor trebuie să decidă dacă vrea să mai fie cu România sau nu.”
Europa Liberă: El a jucat un rol, așa precum spun colegii Dvs. istorici, decisiv în democratizarea României. Prin diferite misiuni diplomatice a susținut aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, la Uniunea Europeană; niciodată nu și-a uitat poporul.
Octavian Țîcu: „Este adevărat că el se face purtătorul unei Românii alternative în perioada comunistă. Casa Regală este o față nevăzută, probabil, a activității pe care au dus-o Regele Mihai și Casa Regală în perioada în care România a fost o țară comunistă, dar în jurul Casei Regale ca și în jurul altor cercuri intelectuale și din diasporă s-au creat mai multe focare de menținere a acestei Românii alternative regimului comunist și cu siguranță că Regele Mihai, prin prestanța și prin legăturile sale, a avut un rol important în apropierea României de structurile euroatlantice. Este adevărat că această contribuție este uneori defectuoasă și din cauza regimului neocomunist, care a fost în România după 1989. Spre deosebire de Bulgaria, care i-a oferit Regelui Simion al II-lea posibilitatea de a fi chiar prim-ministru și prin eforturile sale de a repara un anumit act de justiție istorică, România nu i-a oferit Regelui Mihai o posibilitate politică de a se manifesta plenar sau o alternativă regimului politic de după 1989. El lasă moștenire mai multe contradicții, dintre care trei sunt fundamentale. Prima este legată de decizia din 23 august 1944 de a întoarce armele, a doua – de a-l aresta pe mareșalul Antonescu și a-l preda sovieticilor și a treia – de a deveni undeva un factor de dezbinare în interiorul societății românești prin faptul că a generat această simpatie monarhistă, regală, care a văzut în Regele Mihai și în Familia Regală o alternativă regimului politic existent și o alternativă eșuată și scăpată de români în dorința lor de a deveni un stat european.”
Europa Liberă: Despre monarhie credeți că o să mai discute generațiile tinere?
Octavian Țîcu: „Problema monarhiei este încă una în discuție. Eu cred că dezbaterile în jurul acestei probleme nu s-au încheiat. Mai mult decât atât, sunt foarte contradictorii ultimele decizii, în special cele legate de înlăturarea Prințului Nicolae de la succesiune, care era unul din reprezentanții carismatici ai Casei Regale și care cu siguranță ar fi făcut ca România tânără să privească altfel ceea ce înseamnă Casa Regală. Oricum, nu este ușor, pentru că, pe de o parte, românii au de înghițit în raport cu Casa Regală mai multe lucruri din interbelic, care n-au fost favorabile Casei Regale, inclusiv, mai ales, domnia lui Carol al II-lea și cu oligarhiile și camarilele ș.a.m.d., iar, pe de altă parte, sigur există o mare rivalitate politică, o mare rezistență din partea partidelor politice și a unor personalități legate de revenirea monarhiei în România. Oricum, eu cred, prin prisma mai multor exemple din spațiul european că monarhia constituțională ar întregi această decizie și dorință a României de a reveni la unele valori pe care le-am avut în perioada interbelică și care cu siguranță ar oferi României o altă imagine, mai serioasă.”
