Fostul suveran al României, regele Mihai, s-a stins astăzi din viață în Elveția, la vîrsta de 96 de ani. Regele s-a retras din viața publică în 2016 din cauza bolii, suferind de leucemie. Forțat să abdice în decembrie 1947 de regimul comunist venit la putere, suveranul României a trăit timp de mai multe decenii în Occident, stabilindu-și reședința la Versoix, în Elveția, pînă la sfîrșitul anilor ’90, cînd după multe șicane și persecuții familiei regale i s-a permis reîntoarcerea în România. A fost un apropiat al postului nostru, Radio Europa Liberă, de la microfonul căruia a transmis mai multe mesaje către țară de-a lungul anilor de exil. Corespondentul Europei Libere Eugen Tomiuc a avut ocazia să-l întâlnească de mai multe ori pe Regele Mihai. Diana Răileanu de vorba cu Eugen Tomiuc despre Regele Mihai.
Europa Liberă: Eugen, ai avut ocazia să îl întâlnești pe Regele Mihai de mai multe ori, în calitate de jurnalist. Cum a fost?
Eugen Tomiuc: „Da, l-am întâlnit pe Majestatea Sa de trei ori. Prima dată în 2005, când a fost invitat de guvernul Republicii Cehe la Praga, cu ocazia sărbătoririi a 60 de ani de la finalul Celui de-al Doilea Război Mondial. Regele a fost asaltat atunci, practic, de ziariști. Era cazat la Hotelul Hilton. Și, probabil, datorită faptului că reprezentam Europa Liberă, Majestatea Sa a fost atât de binevoitor și ne-a acordat interviul într-un context în care Reuters, Associated Press, toate marile agenții, toate marile publicații erau acolo.
A doua oară am avut ocazia să îl întâlnesc pe Majestatea Sa tot la Praga. Am avut onoarea să fiu invitat la un dineu pentru Majestatea Sa, organizat de comunitatea românească din Republica Cehă, unde am avut ocazia să văd un comportament cu adevărat regal, să văd ce înseamnă să fii invitat al Majestății Sale, împreună cu oameni care reprezentau, probabil, elita comunității românești din Republica Cehă.
A treia oară și, din păcate, ultima oară, când am avut ocazia să mă aflu în prezența Majestății Sale, a fost în vara lui 2009, la reședința Majestății Sale din Elveția de la Aubonne. Am avut marele privilegiu să îmi acorde Majestatea Sa un interviu de aproape o oră pe diverse teme, dar, în primul rând, legat de începutul celui de-Al Doilea Război Mondial care se comemora atunci, în 2009. Și discuția pe care am avut-o atunci cu Regele Mihai a fost extrem de profundă și marcantă, în același timp.”
Europa Liberă: Povestește-ne, te rog, despre Majestatea Sa. Ce impresie ți-a lăsat? Ce așteptai tu și ce imagine aveai despre suveran?
Eugen Tomiuc: „Bineînțeles, prima dată am fost emoționat. Deși eram un om matur deja, eram emoționat, dar și curios, în același timp, pentru că eu cunoșteam două imagini diametral opuse ale Regelui: una care venea din educația pe care o primisem în România comunistă și cealaltă din familie, ca să spun așa. De exemplu, la școală ni se spusese în perioada comunistă că Regele fusese un exploatator, toată familia regală exploatase România. Era străin, era unul din marile accente pe care le foloseau comuniștii, că Regele era străin, și n-ar fi vorbit bine românește, ar fi fost exponentul intereselor străine în România ș.a.m.d.
Cealaltă imagine este cea pe care o aveam de la părinții mei, amândoi refugiați, tata din Bucovina de Nord, mama din Basarabia. Îl auzisem pe Rege odată în copilărie, în seara de revelion, în 1972, când tata făcea, ca de obicei, un gest de mare curaj, punând plapuma peste aparatul de radio, ca să asculte mesajul Regelui la postul nostru de radio actual, la Europa Liberă. Eram destul de mic atunci, nu pricepeam la adevărata lor valoare cuvintele Regelui, însă eram foarte uimit de faptul că cel care nouă ne era prezentat la școală ca fiind un bătrân, un exponent al trecutului, de fapt, era viu, trăia și ni se adresa nouă, de dincoace de cortina de fier.”
Europa Liberă: Deci, realitatea cumva era cu totul alta?
Eugen Tomiuc: „Din momentul în care am apucat să îl cunosc personal pe Majestatea Sa, a apărut, practic, un fel de sinteză dintre cele două imagini pe care le aveam, cea impusă de educație și cea prezentată de familie acasă. Și cred că și acum încă, după atâția ani, este greu de descris în cuvinte.
Pot spune că, pe de o parte, Regele vorbea românește mai bine decât „tovarășul” Nicolae Ceaușescu, gângavul, care nu putea să se exprime niciodată coerent în limba română. Regele vorbea perfect românește. Regele era un om cald și, în același timp, elegant în relațiile lui cu cei care veneau în fața lui.”
Europa Liberă: Unul din interviurile pe care le-ai realizat era în engleză. De ce? Şi cum a fost?
Eugen Tomiuc: „Interviu, pe care l-am făcut în 2009 în limba engleză, a fost făcut în principal pentru toate serviciile postului nostru de radio şi pentru newsroom-ul nostru care, evident, lucrează în limba engleză. Am stabilit acest lucru cu Majestatea Sa dinainte. Cu foarte mare generozitate, Majestatea Sa mi-a spus că putem să-l facem ori în română, ori în engleză, e acelaşi lucru. Engleza Majestăţii Sale era perfectă, era incredibil de elegantă, aş putea spune.”
Europa Liberă: L-ai descris pe Rege ca om de stat, ca suveran. Cum era ca persoană?
Eugen Tomiuc: „Aş putea spune, pe o notă mai puţin solemnă, am avut prilejul să particip, aşa cum am menţionat, la un dineu cu Majestatea Sa şi cu Regina Ana, alături şi de oficialităţi române, şi de membri ai comunităţii româneşti. Desigur, secretariatul Casei Regale trimisese un memo cu regulile stricte de protocol, care trebuiau învăţate şi respectate. La fel de sigur este că, probabil, majoritatea participanţilor nu au avut timp sau nu au înţeles importanţa acestui amănunt şi au fost mai multe gafe, făcute de participanţii la dineu. Şi m-am uitat cu foarte multă atenţie şi cu interes la felul în care Majestatea Sa reacţiona.
Cu augustă mărinimie, aş putea spune, şi nu fără o doză de umor, trecea cu vederea toate greşelile, unele chiar flagrante, fără nici măcar să tresară, deşi uneori îi apărea un zâmbet fugar în colţul gurii. Şi încă un amănunt interesant. Cineva din anturajul regal mi-a povestit atunci, în 2005, pe când Regele trecuse de 80 de ani ca vârstă, cum Majestatea Sa, care în tinereţe fusese un excelent pilot şi mecanic, şi un mare iubitor al automobilului, cum a condus în 2005 un BMW nou şi extrem de puternic pe autostrăzile Europei Centrale, sosind la Budapesta, la Praga şi la Bratislava în maşină, conducând singur, probabil, cu însoţitor de protocol în alte maşini, dar conducându-şi singur maşina şi chiar reuşind să recupereze din pierderile de timp cauzate de o neaşteptată pană de cauciuc. Acesta era Regele Mihai în variantă sau într-o situaţie mai puţin oficială.”
Europa Liberă: Ce atitudine avea Majestatea Sa faţă de Republica Moldova? Pentru că ştiu că, în unul din interviurile pe care le-ai realizat cu Majestatea Sa, te-ai referit şi ai ţinut neapărat să scoţi un crâmpei, un gând despre Republica Moldova.
Eugen Tomiuc: „Majestatea Sa era profund legat de Republica Moldova, de teritoriul Basarabiei. Însă, în acelaşi timp, Majestatea Sa a fost întotdeauna un om al prezentului, un om foarte bine ancorat în realităţile politice şi cu o fibră profund democrată, profund dedicată valorilor democratice şi libertăţii occidentale.
Majestatea Sa mi-a spus atunci că se gândeşte adeseori la poporul Republicii Moldova, la conaţionalii săi de acolo şi că este numai şi numai în puterea poporului din Republica Moldova să-şi decidă viitorul. Majestatea Sa vedea acest viitor împreună cu Uniunea Europeană, împreună cu marea comunitate a statelor europene. Dar, repet, a fost şi o formă de apel a Majestăţii Sale către locuitorii Republicii Moldova să-şi cântărească şi să-şi cumpănească bine viitorul.”
Europa Liberă: A avut vreun regret asupra rolului său în istorie? Ai surprins vreun regret?
Eugen Tomiuc: „Aş putea spune că Regele a avut multe regrete legate de imposibilitatea pe care istoria a generat-o ca el să îşi poată duce poporul mai departe. Nu a avut regrete, din câte am putut să discut cu Majestatea Sa, faţă de suferinţele personale şi ale familiei sale, care au fost nu puţine, odată cu surghiunul la care a fost supus de comunişti. Dar întotdeauna în conversaţiile noastre a revenit la durerea pe care i-a lăsat-o soarta poporului său, pentru că întotdeauna a vorbit de poporul lui şi el ca fiind parte din poporul român.”
Europa Liberă: Astăzi ce moştenire a lăsat Majestatea Sa?
Eugen Tomiuc: „Din tot ce vedem acum, pe de o parte, aş putea spune că Regele a fost pe drept repus în locul pe care l-a avut şi l-a meritat tot timpul în conştiinţa poporului român. Şi chiar dacă au fost multe momente în care conducătorii acestui popor nu l-au tratat pe Majestatea Sa aşa cum s-ar cuvenit, Regele Mihai a rămas într-o clasă unică.
El a rămas un suveran adevărat, el a rămas un Rege care întindea mâna cu naturaleţe şi reuşea să te facă să te simţi în largul tău şi care se comporta firesc şi, în acelaşi timp, majestuos. Trebuie să recunosc că atunci când Regele Mihai îmi răspundea la întrebări, spunându-mi în cuvinte simple că: „Trebuia să scoatem ţara din alianţa cu nemţii, că altfel condamnam la moarte sigură sute de mii de tineri români”, am avut momente în care m-am simţit copleşit. Mă uitam la Majestatea Sa şi înţelegeam că acesta era omul pentru care mii de oşteni români erau gata să-şi dea viaţa pe front, pentru care zeci de ofiţeri au preferat să lupte încă aproape două decenii în munţi împotriva comunismului, sperând într-o minune care refuza să vină.
Acesta era omul care simbolizase speranţa pentru o generaţie decimată de o istorie ostilă. Acesta era Regele românilor. Aş putea spune că aşa îl văd eu pe Majestatea Sa, ca o întruchipare a ceea ce ar fi putut să fie România, dacă istoria nu i s-ar fi pus de-a curmezişul – o monarhie constituţională modernă cu un suveran cu o statură morală colosală, care se bucura de respectul întregii lumi occidentale, dar nu numai. Să nu uităm că Regele a fost decorat chiar şi de Stalin pentru contribuţia uriaşă pe care a adus-o, scoţând România din alianţa cu naziştii şi, practic, scurtând războiul cu câteva luni bune.”
