Linkuri accesibilitate

Javier MARIAS. Inimă atât de albă


Javier Marias

Scriitor de cursă lungă, spaniolul Javier Marias (n. 1951) debuta la doar 20 de ani cu un roman; trecut de 40, publica Inimă atât de albă, Litera, 2021 – „Opera unui stilist desăvârşit… O realizare strălucită” (The Times) –, ca peste un timp însuşi J.M. Coetzee să spună: „Javier Marias trebuie să fie un candidat serios la premiul Nobel”.

Titlul vine din Macbeth – motoul stă mărturie în acest sens –, dar va trebui să ajungem la pagina 313 ca să dezlegăm misterul sinuciderii tinerei Teresa, la câteva zile de la întoarcerea din călătoria de nuntă, şi tot din pasa lui Shakespeare, pe care Ranz, tatăl lui Juan, personajul narator, îl citează la un moment dat: „Şi atunci, fără să mai stau pe gânduri, i-am spus: «Am făcut-o», i-am spus. «Am făcut-o». I have done the deed, m-am gândit sau poate mi-a venit în minte. Eu am făcut-o, sau am gândit-o în limba mea, am săvârşit fapta şi am comis actul, actul e un fapt şi o faptă şi de asta se povesteşte mai curând sau mai târziu, am omorât pentru tine şi aceasta mi-e fapta şi povestirea ei e acum darul meu, şi mă vei iubi încă şi mai mult aflând ce am făcut, chiar dacă cele aflate îţi pătează inima atât de albă”. Peste 40 de ani, acelaşi părinte îşi avertizează fiul – singurul, din cea de a treia sa căsătorie, cu sora mai mică a Teresei, Juana – la nunta acestuia: „Îţi spun un singur lucru, zise. Când vei avea secrete sau dacă le ai deja, nu i le povesti”. Un alt secret, şi tot legat de o posibilă moarte – „Dacă n-o omori, mă omor eu. O să ai o moartă, ori ea, ori eu” – li se dezvăluie tinerilor însurăţei Juan şi Luisa în timpul călătoriei de nuntă la Havana, de unde se trage bunica lui Juan, mama celor două soţii succesive ale lui Ranz, mătuşa Teresa, şi mama naratorului Juana. (De remarcat că numele primei soţii a lui Ranz, cea ucisă/moartă într-un incendiu, e trecut sub tăcere…)

Dincolo de intriga propriu-zisă, care te prinde deîndată, ce m-a încântat mai cu seamă e scriitura, acea bandă a lui Möbius ce întoarce naraţiunea pe toate părţile, căci „Cel care le spune nu are saţ, şi tot fără saţ e cel care le ascultă, cel care le spune vrea să reţină atenţia celuilalt la nesfârşit, (…) iar cel care ascultă vrea să fie distrat la nesfârşit, vrea să audă şi să afle tot mai mult, chiar dacă sunt născociri sau înşelătorii”.

11 octombrie ’21

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG