Ai zice că, pe toată planeta, această a doua iarnă a pandemiei stârnește doar tensiuni și conflicte mocnite: între Rusia și Occident în chestiunea Ucrainei; între Vladimir Putin (care profită și de spaima stârnită acasă de protejatul lui, despotul de la Groznîi, Ramzan Kadîrov), și acei puțini protestatari și disidenți rămași în Rusia; între Boris Johnson, la Londra, și o parte din propriul său partid conservator, the Tories, care ar vrea să-l vadă zvârlit definitiv din decorul scenei politice, etc, etc…
Pekin — Jocurile Olimpice ale absurdului
Pe acest fundal, iată că încep astăzi și jocurile olimpice, fără spectatori și cu sportivi internaționali care se îmbolnăvesc în China. Totul, cum o rezumă Liberation, în Franța, pe fundal de boicot diplomatic din pricina situației drepturilor omului și mai ales a represiunii împotriva minorității uigure.
Săptămânalul Courrier International, cel care oferă în traducere franceză cele mai bune articole ale săptămânii din presa de pe întreaga planetă, oferă în ultimul său număr un întreg dosar despre Jocurile Olimpice de iarnă din China.
În vreme ce planeta întreagă are ochii spre Ucraina, Jocurile Olimpice de iarnă se deschid așadar astăzi în China (și se vor ține până pe 20 februarie) într-o atmosferă care nu are mai nimic rațional. Pentru Süddeutsche Zeitung, „Jocurile Olimpice nu aduc deloc cu o sărbătoare. Dau doar impresia unei călătorii într-o țară unde nu te simți binevenit, unde nu întâlnești pe nimeni și trăiești cu spaima permanentă de a fi vârât într-o cameră de izolare.”
Sigur, de vină e, la primul nivel cel mai concret-administrativ, teama de Covid-19 a regimului: „Luna trecută, un focar epidemic a izbucnit în Xi’an, în nord-vest, ceea ce a dus la o mie de contaminări. Pentru a asigura desfășurarea Jocurilor, autoritățile n-au ezitat să ia măsuri drastice prin punerea în carantină a întregii aglomerații urbane [13 milioane de oameni]”, a explicat recent cotidianul japonez Mainichi Shimbun.
Sigur, mai vine peste asta și contextul internațional foarte tensionat: în vreme ce Europa se teme de un război cu Rusia, Vladimir Putin va fi prezent la Pekin, între 4 și 6 februarie, alături de Xi Jinping.
Va fi oare respectat un armistițiu olimpic în chestiunea Ucrainei?
Va fi oare respectat un armistițiu olimpic în chestiunea Ucrainei, măcar pentru perioada cât Putin e la Pekin, din politețe, pentru a nu strica olimpiada amfitrionului său? Nimic nu e sigur, scrie la Moscova Kommersant. Există precedente în acest sens: în 2008, rușii și georgienii s-au înfruntat într-un scurt război în vreme ce aveau loc Jocurile Olimpice de vară de la ...Pekin. La fel, în 2014, anexarea Crimeei a avut loc imediat după jocurile de iarnă de la Soci.
Printre lucrurile surprinzătoare, care dau o notă obscenă acestor jocuri olimpice din China, se numără și partea ecologică: „degeaba au promis organizatorii jocuri care respectă mediul înconjurător”, scrie cotidianul olandez De Volkskrant, căci mai bine de 200 milioane de litri de apă și o cantitate nemaiauzită de energie au fost și vor fi în continuare cheltuiți pentru a crea zăpadă artificială.
Mai intervine aici și toată presiunea exercitată de regimul chinez asupra sportivilor și jurnaliştilor care vor „acoperi” evenimentul. Pe 18 ianuarie, Pekinul a arătat clar că orice critică „a spiritului olimpic, în special a legilor și reglementărilor chineze”, va fi supusă urmăririi penale”, se îngrijorează Süddeutsche Zeitung.
Asta nu pare însă să deranjeze Comitetul Internațional Olimpic, care a trâmbițat constant că Jocurile Olimpice sunt în primul rând „o sărbătoare a păcii” și că ele „trebuie să se desfășoare dincolo de toate disputele politice”.
Sigur, pentru a protesta împotriva încălcărilor drepturilor omului și mai ales a „atrocităților masive împotriva uigurilor” în Xinjiang, mai multe țări, conduse de Statele Unite, au anunțat un boicot diplomatic. Sponsorii, însă, vor fi acolo. Și aceasta rămâne ambiguitatea acestui boicot cu două viteze, după cum o explică și Washington Post. Dacă e adevărat că sportul și diplomația nu merg întotdeauna mână în mână, miza economică primează în schimb asupra tuturor celorlalte considerente.
Beijingul rămâne, oricum, primul oraș care găzduiește Jocurile de iarnă după ce a avut și Jocurile de vară. Dar în 2008, la Olimpiada de vară, China nu era ceea ce este astăzi, cum analizează The Guardian. La acea vreme, regimul dorea să fie recunoscut pe scena internațională, și chiar dacă apărătorii drepturilor omului se mobilizaseră deja, Occidentul încă mai dorea atunci să creadă într-o Chină pașnică și ne-expansionistă.
Presa rusă și teroarea de la Groznîi
Presa de la Moscova, în acest timp, se ocupă din ce în ce mai insistent de derivele din Cecenia, unde Constituția și legile Rusiei nu au fost niciodată respectate în ultimele trei decenii, nici de puterea independentistă, în deceniul anilor 1990, nici de cea care a marcat relațiile lui Putin cu Cecenia, din anul 2000 încoace.
Pe lângă instaurarea recentă a unui islamism de facto, sub despotul regional Ramzan Kadîrov (Cecenia fiind o entitate a Federației Ruse, asta face ca poligamia să fie acum de facto tolerată în Rusia), intervine și represiunea brutală, de natură clasică, arhaică, a structurii familiale a puterii instaurate de Kadîrov împotriva celorlalte clanuri.
(Când am mai vorbit despre Cecenia, am scris și despre persecuția sângeroasă a homosexualilor, în articole aici și aici.)
Pe acest fundal, miercuri, 2 februarie, un tribunal rus a ordonat ca soția militantului cecen pentru drepturile omului Saidi Iangulbaiev, numita Zarema Musaieva, arestată în Nijni Novgorod, în Rusia propriu-zisă, să fie deportată înapoi în Cecenia. “Justiția” de la Groznîi l-a pus apoi și pe fiul lui Saidi Iangulbaiev, Ibrahim, pe lista celor mai căutați teroriști din Rusia.
La Groznîi, capitala republicii autonome a Ceceniei, în acest timp, au loc manifestații “populare” în care se ard fotografii ale disidentului și se cere moartea lui (cf. fotografiei generice a acestui articol).
Cât despre Iangulbaiev însuși, el pare a fi părăsit Rusia, împreună cu fiica sa.
E însă greu de crezut că Putin ar putea putea lua în viitorul apropiat vreo măsură împotriva regimului de teroare al lui Ramzan Kadîrov de la Groznîi. Pe lângă faptul că — întărit de legenda populară — sprijinul cecen e un argument care poate descuraja orice adversar, mai ales după asasinarea, de către un cecen, sub zidurile Kremlinului, a fostului șef al opoziției, Boris Nemțov, cecenii formează o bună parte din temuta companie de mercenari Wagner, care s-a făcut cunoscută în Siria și care în vremea din urmă e foarte prezentă în Africa sub-sahariană, unde a intervenit, cel mai recent, în conflictul civil din Mali.
Boris Johnson într-un război civil Tory extrem de toxic
Abia întors de la Kiev, unde se dusese demonstrativ, cum cred mulți, motiv pentru care care a fost ridiculizat de Kremlin, Boris Johnson s-a întors spre contestația de acasă, spre acel grup de parlamentari Tory, gloată din ce în ce mai stridentă, care caută să îl scoată de pe scena politică, cum o rezumă chiar ziarul în care el a scris până să devină șeful guvernului, The Daily Telegraph.
The Telegraph, care pare să-i fi întors cu totul spatele lui Johnson, se teme acum ca nu cumva prăbușirea lui, pe care ziarul o consideră inevitabilă, să ducă chiar la distrugerea și fărâmițarea partidului conservator britanic.
La urma urmei, cum o amintește The Telegraph, până și Margaret Thatcher a fost dată jos tot de ai ei. A-l lichida politic pe Johnson, consideră The Telegraph, ar fi un gest cu atât mai plin de satisfacții, cu cât poate promisiunile lui Johnson în legătură cu efectele Brexitului se dovedesc acum o minciună sau un eșec.
«Brexitul: o idee stupidă»
Totul e sprijinit de revelațiile distilate cu foarte mult venin ale acelui fost consilier al lui Johnson, Dominic Cummings, un spin doctor care a fost la originea multora din minciunile care au convins britanicii să voteze în majoritate pentru Brexit, pentru ieșirea din UE.
Cum o remarcă, în Franța, în ultimul său număr, săptămânalul politico-satiric Le Canard enchaîné, într-un portret desenat cu vitriol (accesibil doar în ziarul imprimat, pe hârtie) Dominic Cummings nu doar că n-a fost niciodată membru în partidul Tory, pe care îl disprețuiește, dar a și trăit o vreme în Rusia. E vorba de un «anarhist de dreapta», care în mod paradoxal chiar are o viziune anarhistă, dar în același timp elitistă, asupra societății.
Pe deasupra, este un om atât de cinic, scrie Le Canard, încât adoră să-i perturbe până și pe cei care îl sprijină și îl admiră. El a spus astfel că «Brexitul a fost o idee stupidă», lăsând pe toată lumea să se scarpine în cap cu foarte mare nedumerire.
