În puțin mai mult de o lună, războiul din Ucraina s-a transformat de la o luptă de artilerie epuizantă, în mare parte statică, care se preconiza că va dura până în iarnă și dincolo, la un conflict pe mai multe niveluri, cu escaladare rapidă, care pune la încercare strategiile Ucrainei, Rusiei și Statelor Unite.
Lansarea luni de atacuri masive de către Rusia asupra infrastructurii civile în aproape o duzină de orașe ucrainene inclusiv asupra capitalei, Kiev, cum o rezumă în detaliu The Washington Post, departe de linia frontului, a provocat șoc și indignare. Bombardamentele, pe care secretarul de stat Antony Blinken le-a descris drept „val după val de rachete”, au lovit „locurile de joacă pentru copii și parcurile publice”, au provocat cel puțin 14 morți și aproape 100 de răniți și au întrerupt electricitatea și apa în mare parte din Ucraina.
Ba chiar, cum o pune, alarmist, în titlu, Libération, asta pare a duce la intrarea în război, de partea Rusiei, a Bielorusiei vecine a dictatorului Aleksandr Lukașenko.
Presa americană scrie că cererile Ucrainei de ajutor sporit au găsit o nouă rezonanță în unele colțuri ale Washingtonului, după atacurile de luni, în special democrații de rang înalt, cerând ca Biden să meargă mai departe cu armamentul furnizat Ucrainei. „Sunt îngrozit de escaladarea depravată și disperată a Rusiei împotriva infrastructurilor civile din Ucraina, inclusiv la Kiev”, a declarat președintele Comisiei pentru Relații Externe a Senatului, democratul Robert Menendez. „Mă angajez să folosesc toate mijloacele pe care le dețin pentru a accelera sprijinul pentru poporul Ucrainei și pentru a bloca mașina de război a Rusiei”.
Dar există puține semne inițiale că administrația Biden ar intenționa să schimbe procesul de aprobare relativ lung prin care decide ce arme să trimită în Ucraina și când.
«Nobel pentru economie» pe vreme de criză
În acest timp, s-a anunțat așadar și „Nobelul pentru economie”, acordat numiților cetățeni SUA Ben Bernanke, Douglas Diamond et Philip Dybvig.
Financial Times, la Londra, amintește că Ben Bernanke este un fost șef al Rezervei federale a SUA. Le Monde, la Paris, scrie că premiul le-a fost acordat celor trei economiști de către Banca Suediei «pentru cercetarea lor asupra funcționării băncilor în timpul crizelor financiare».
Cei trei economiști „ne-au îmbunătățit în mod semnificativ înțelegerea rolului băncilor în economia noastră, în special în timpul crizelor financiare, precum și a modului de reglementare a piețelor financiare”, a justificat juriul Nobel. Comitetul a adăugat că „o constatare importantă a cercetării lor”, a căror activitate începe din anii 1980, „a fost să arate de ce evitarea prăbușirii băncilor este vitală”.
Cine este Ben Bernanke
În vârstă de 68 de ani, Ben Bernanke a fost șeful Rezervei Federale (Fed) între 2006 și 2014, perioadă marcată de criza subprime din 2008, care a dus la căderea băncii americane Lehman Brothers. El a analizat în special Marea Depresiune, din anii 1930, cea mai gravă criză economică din istoria modernă. În special, el a arătat că retragerile masive au fost un factor decisiv în prelungirea și agravarea crizelor.
La fel ca și celelalte premii Nobel, premiul este înzestrat cu 10 milioane de coroane suedeze (920.000 de euro), care urmează să fie împărțite co-câștigătorilor. Creat de Banca Suediei, premiul de economie „în memoria lui Alfred Nobel” a fost adăugat în 1969 celor cinci premii tradiționale (medicină, fizică, chimie, literatură și pace) la peste șaizeci de ani după celelalte, câștigând porecla de „ fals Nobel” de la detractorii săi, precizează Le Monde.
Mincinosul «Nobel pentru economie»
Este, desigur, de înțeles că de ieri până astăzi presa încearcă să deslușească despre ce este vorba. In bâlciul de lux care e atribuirea anuală a premiilor Nobel, apare întotdeauna țesută în filigran întrebarea dacă nu ar fi milionul acela, ar mai da cineva vreo importanță premiului Nobel? E vorba până la urmă doar de o fundație suedeză care funcționează cu bani lăsați de inventatorul dinamitei si „baron al petrolului“ în Baku, Alfred Nobel.
Răposatul economist John Kenneth Galbraith obișnuia să spună, știind foarte bine ce efect are o asemenea axiomă în gura lui, că economia nu e o știință. Daca ar fi fost, continua el, atunci toți economiștii ar fi bogați, întrucât ar cunoaște dinainte evoluția piețelor. E același raționament ca in cazul metodelor de ghicit: dacă ghicitorii ar prezice viitorul, atunci nu ar mai trudi vânzându-și talentul pe câțiva bănuți.
In realitate, amintește Le Monde, nu e deloc un premiu instituit de filantropul Nobel sau de fundația care îi poarta numele, ci e vorba de un cec acordat de Banca Națională a Suediei, din 1968 încoace, și căruia i se spune, in mod insidios, „Nobel pentru economie”, doar pentru că e oferit in același timp cu premiile Nobel propriu-zise.
Dar dincolo de discursul lor obscur si pretențios, economiștii ghicesc, statistic, la fel de mult cât o simplă vrăjitoare. Numai că aceea, când se înșeală, nu ruinează jumătate din planetă, ba pe deasupra mai și știe să vindece de deochi.
