Dmitro Kuleba este cel mai înalt oficial de la Kiev care călătorește în China de la începutul războiului din Ucraina în februarie 2022.
Discuțiile cu ministrul chinez de externe au durat peste trei ore, mai mult decât era planificat, a declarat o sursă din delegația ucraineană, citată de Reuters.
„Kuleba a reafirmat că (Kievul) este gata să implice partea rusă în procesul de negocieri la o anumită etapă, atunci când Rusia va fi gata să negocieze cu bună credință, dar a subliniat că, în prezent, nu se observă o astfel de disponibilitate din partea Rusiei”, se spune într-o declarație difuzată de Ministerul de Externe de la Kiev.
China, a doua cea mai mare economie a lumii, se poziționează ca neutră în ceea ce privește războiul, dar a declarat un parteneriat „fără limite” cu Rusia, cu câteva zile înainte de invazia în Ucraina din februarie 2022, și l-a găzduit pe președintele rus Vladimir Putin pentru discuții, cel mai recent, în luna mai. China a oferit, de asemenea, sprijin diplomatic Moscovei și a contribuit la menținerea pe linia de plutire a economiei ruse pe timp de război.
- Te-ar putea interesa și: Putin și Xi s-au întâlnit la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai. Belarus a devenit noul membru al OCS
China consideră că soluționarea tuturor conflictelor ar trebui să aibă loc la masa negocierilor, a declarat ministrul chinez de externe, Wang Yi, în urma discuțiilor cu Dmitro Kuleba.
„Recent, atât Ucraina, cât și Rusia au semnalat în diferite grade că sunt pregătite pentru discuții. Deși condițiile și momentul nu sunt încă prielnice, noi sprijinim toate eforturile care conduc la pace și suntem dispuși să continuăm să jucăm un rol constructiv în obținerea unei încetări a focului și a reluării negocierilor de pace”, a declarat Wang Yi, citat de ministerul chinez de Externe.
Un purtător de cuvânt al diplomației chineze a declarat că Beijingul este preocupat de situația umanitară a Ucrainei și va continua să-i ofere asistență în acest sens.
Propunerile de pace ale Kievului
În ultimele luni s-au conturat diferite inițiative de pace, pe fondul unui avans lent al trupelor rusești în estul Ucrainei și al incertitudinilor legate de alegerile din SUA din noiembrie, care l-ar putea readuce la putere pe republicanul Donald Trump. Fostul președinte american a promis să pună capăt războiului din Ucraina, dacă va fi ales.
Kievul face presiuni pentru organizarea unui al doilea summit pentru pace în acest an, după ce o primă reuniune, care a avut loc în Elveția în iunie, a atras zeci de delegații din întreaga lume, dar nu și din Rusia sau China, transmite Reuters.
- Te-ar putea interesa și: 80 de țări susțin „integritatea teritorială” a Ucrainei la un summit elvețian pentru pace
Ucraina a declarat că ar dori ca un al doilea summit să fie găzduit de o țară din „Sudul global” și că Rusia ar trebui să participe. Kievul a declarat, de asemenea, că ar dori să vadă China jucând un rol mai activ în încheierea războiului.
China și Brazilia au lansat în luna mai o propunere comună de pace în șase puncte, afirmând că sprijină organizarea unei conferințe internaționale de pace pe care ambele părți implicate în război să o recunoască. Propunerea prevedea, de asemenea, discutarea tuturor planurilor „relevante” pentru soluționarea conflictului.
Reacția Kremlinului
Kremlinul a declarat miercuri că semnalul lansat de Ucraina în privința unor eventuale discuții cu Moscova pare să fie la unison cu propria poziție a Rusiei, dar că sunt necesare mai multe detalii.
„Se poate spune că mesajul în sine este la unison cu poziția noastră”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, adăugând însă că sunt necesare clarificări în legătură cu remarca lui Kuleba făcută în China.
„Știți că partea rusă nu a refuzat niciodată să negocieze, și-a menținut întotdeauna deschiderea față de procesul de negociere, dar aici sunt importante detaliile, pe care dumneavoastră și cu mine nu le cunoaștem încă”, a spus Peskov.
Agenția Reuters relata în februarie că o sugestie a președintelui rus Vladimir Putin de încetare a focului în Ucraina ar fi fost respinsă de Statele Unite după contacte între intermediari.
- Te-ar putea interesa și: Kremlinul, deschis la un proiect de acord Rusia-Ucraina dar cu noile „entități” acaparate de Rusia
În iunie, în ajunul summit-ului de pace pentru Ucraina din Elveția, președintele rus Vladimir Putin a spus că nu vede rostul unei încetări a focului, dacă aceasta va permite Ucrainei să-și refacă forțele pentru a continua luptele. Liderul de la Kremlin a declarat că o precondiție pentru negocieri ar putea fi retragerea completă a trupelor Kievului din cele patru regiuni ucrainene revendicate de Rusia, precum și renunțarea la intențiile de admitere a Ucrainei în NATO.
În replică, liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, a spus că declarația lui Vladimir Putin este un ultimatum pe care Ucraina nu-l va accepta. Însă tot Zelenski a propus ulterior o încetare a focului și o pace negociată.
Articol scris în baza relatărilor Reuters, AP, AFP și DPA.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te