UE a calificat din nou drept „știre falsă” o presupusă cerere a fostului premier, lidera PAS Maia Sandu, ca Bruxelles-ul să pună embargo pe produsele agricole moldovene. Peter Stano, purtător de cuvânt al șefului diplomației UE, Josep Borrell, a scris pe Twitter că știrea presupusei scrisori trimise UE de fosta prim-ministră moldoveană este „fake clar” care caută să pună într-o lumină negativă UE. Știrea presupusului demers al Maiei Sandu către Comisarul European pentru Comerț, Phil Hogan, a circulat spre sfârșitul săptămânii trecute de unele site-uri de știri moldovene, care între timp au retras-o. Lansarea ei a fost calificată ca „dezgustătoare” de Peter Michalko, șeful delegației UE în R. Moldova. Într-o discuție cu comisarul european pentru Extindere și Vecinătate, Oliver Varhelyi, ministrul de Externe moldovean, Oleg Țulea, a condamnat „cazul recent privind apariția în presa moldovenească a scrisorii fabricate în adresa unui înalt oficial european”, se spune într-un comunicat difuzat luni de MAIE, care însă nu face referiri concrete. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Maia Sandu a spus că cei care au inventat scrisoarea au încercat probabil să denigreze PAS și să discrediteze instituțiile europene.
Maia Sandu: „Nu am expediat nicio scrisoare către Comisarul pentru comerț, este o invenție sau un fals întocmit de la zero. Ultima scrisoare pe care am expediat-o eu la acest subiect a fost în decembrie. Pe 7 decembrie am expediat o scrisoare către Ursula von der Leyen, către președinta Comisiei Europene, în care o felicitam pentru noua funcție și în care insistam pe faptul că Acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană a adus beneficii enorme pentru Republica Moldova și o rugam să continue creșterea cotelor de export pentru Republica Moldova.
Ceea ce a apărut în spațiul public, publicat și promovat de sursele de informare finanțate de socialiști, chiar și de un consilier prezidențial, este o făcătură...
În vară am negociat creșterea cotelor de export pentru câteva produse agricole din Republica Moldova și solicitam ca Uniunea Europeană să pună în aplicare prevederile acelor negocieri, lucru care s-a întâmplat peste câteva săptămâni și am anunțat și public acest lucru. De asemenea, în aceeași scrisoare din 7 decembrie, am solicitat sprijin pentru programul „Satul european”. Deci, asta a fost scrisoarea pe care am expediat-o eu către președinta Comisiei Europene. O altă scrisoare am expediat astăzi pentru Comisarul pentru afaceri externe și Comisarul pentru extindere la subiectul rezolvării problemelor cetățenilor noștri din Uniunea Europeană, din țările Uniunii Europene care încalcă sau s-ar putea să încalce regimul de ședere pe motiv că nu pot să se deplaseze acasă din motive binecunoscute. Deci, acestea sunt două scrisori pe care eu le-am scris și le-am expediat. Ceea ce a apărut în spațiul public, publicat și promovat de sursele de informare finanțate de socialiști, chiar și de un consilier prezidențial, este o făcătură, nu a existat această scrisoare și această făcătură este îndreptată nu doar împotriva mea, este un atac la adresa Uniunii Europene, așa cum au indicat câțiva reprezentanți ai instituțiilor europene.”
Europa Liberă: Ce scop ar fi urmărit cei care au inventat această poveste?
Maia Sandu: „Probabil, scopul lor a fost să mă denigreze pe mine, să denigreze partidul pe care îl reprezint, să încerce să-i mintă pe oameni că noi vrem să facem rău cetățenilor, dar dincolo de asta, judecând după reacțiile oficialilor europeni, această scrisoare, așa cum am zis, este o încercare de discreditare a instituțiilor europene, pentru că se incriminează că Uniunea Europeană ar putea să asculte asemenea chemări de a face rău poporului Republicii Moldova, ceea ce este absolut greșit, absolut fals. De aceea, chiar nu-mi este clar de ce se recurge la aceste mijloace mârșave. Dimpotrivă, din discuțiile pe care le-am avut noi cu reprezentanți ai instituțiilor europene, am aflat că autoritățile de la Chișinău nu au formulat încă solicitări foarte concrete de ajutor. Înțelegem că Uniunea Europeană va aloca resurse financiare pentru Organizația Mondială a Sănătății, ca aceasta, la rândul său, să aloce echipamente și să acorde ajutor Republicii Moldova, dar dincolo de asta e nevoie să se formuleze solicitări foarte concrete și pe domeniul combaterii virusului, și pe domeniul combaterii consecințelor economice, pentru că Uniunea Europeană, de exemplu, este cea mai indicată sau este una dintre cele mai indicate să ne acorde ajutor sub formă de linii de finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii, care, iată, s-au pomenit într-o situație extrem de dificilă din cauza acestei pandemii și multe alte lucruri. Și noi suntem gata să contribuim la obținerea acestor ajutoare, dar e nevoie ca autoritățile să aibă un comportament corect, să se axeze pe probleme majore și să lase într-o parte falsurile, dezinformările și lupta politică, care este contraproductivă.”