Pandemia de coronavirusul și politicile de guvernare care ar trebui aplicate pentru a-i face față i-au impulsionat nu pe puțini politicieni să iasă la rampă pentru a deveni mai vizibili din punct de vedere electoral. Se pare că, în ciuda crizei sociale provocate peste tot în lume și, iată, chiar și în Republica Moldova, politicienii noștri nu pot uita că suntem într-un an electoral. Am stat de vorbă cu analistul politic Igor Boțan pentru a afla care este miza politică a pandemiei.
Igor Boțan: „Politicienii din Republica Moldova nu o dată ne-au spus că, dacă sunt adevărați politicieni, sunt permanent în campanie electorală. Acest lucru cred că îl sesizăm cu toții în această situație critică pentru țara noastră și pentru toată lumea. Mă refer la această pandemie, iar politicienii, mai ales cei care dețin frâiele puterii cred că fac exces de zel. Mă refer aici, în primul rând, la dl Dodon, care se oferă să coordoneze totul, chiar și lucruri care, potrivit prevederilor constituționale, nu-i aparțin. Și opoziția face cam același lucru, încearcă să găsească tot felul de puncte slabe în toată această situație pentru a veni cu propuneri și pentru a critica acțiunile pe care le întreprinde șeful statului.”
Europa Liberă: Dar, fiți de acord, bățul e cu două capete? Dacă iese victorios, s-ar putea coroana să fie poleită cu aur, dacă nu, s-ar putea să fie o coroană din spini și se referă în egală măsură și la opoziție. Dacă și Ilan Șor consideră necesar să facă apeluri destul de patetice, asta înseamnă că d-lui își imaginează că asta o să aducă dividende și dacă iese cu o statistică macabră tocmai Orheiul, s-ar putea să aibă efect invers sau nu?
Politicienii fac totul să arate că au grijă de cetățeni
Igor Boțan: „Politicienii nu-și uită rolurile și încearcă să joace aceste roluri cât se poate de bine pentru a se imprima cumva în memoria cetățenilor, pentru că la toamnă avem alegeri prezidențiale și toată lumea are în vedere, mă refer la lumea politică din Republica Moldova. Este adevărat că politicienii fac totul să arate că au grijă de cetățeni, inclusiv liderii partidelor extraparlamentare care vin cu tot felul de propuneri pe care ar trebui să le îndeplinească și să le realizeze cei de la guvernare.”
Europa Liberă: Deci, indiferent ce ar spune, ei trebuie să rămână în caseta de memorii?
Igor Boțan: „În vizor. Sigur că da. Ei trebuie să rămână în vizor și sunt lucruri oarecum curioase, când îl vedem pe șeful statului că se întâlnește cu înalții ierarhi și le dă sfaturi cum să organizeze slujbele religioase pe timp de pandemie, astfel încât să fie cumva respectate regulile igienice ș.a.m.d. Politicienii iau în calcul cultura noastră politică, avem o cultură politică parohială aici, în Republica Moldova, în care biserica are un rol foarte important, de aceea șeful statului s-a manifestat și în această situație, s-a întâlnit cu înalți ierarhi de la nordul Republicii Moldova, unde, așa cum spuneam, le-a dat sfaturi că, dacă fac slujbe, să le facă într-un spațiu deschis, respectând distanța dintre enoriași, astfel încât să nu se transmită acest virus.”
Europa Liberă: Cu ce drept face el asta, dle Boțan?
Igor Boțan: „Cu dreptul pe care și-l arogă de lider al națiunii, de politician care are cel mai înalt rating de încredere. Desigur că aici se face abstracție de prevederile constituționale, dar un personaj politic în care au încredere mai mulți cetățeni, iată, dl președinte își permite astfel de lucruri. Șeful statului poate invoca un exemplu viu în acest sens: la sfârșitul lunii februarie a vizitat trei localități din circumscripția nr. 38, care au asigurat, de fapt, victoria candidatului socialiștilor în alegeri. Dacă ne uităm la numărul de voturi și la participarea cetățenilor în cele trei localități din circumscripția nr. 38, a fost cea mai înaltă.”
Europa Liberă: Deci a avut un efect benefic?
Mașina propagandistică socialistă lucrează la turații maxime
Igor Boțan: „Benefic pentru Partidul Socialiștilor și pentru candidatul socialiștilor, dar vreau să subliniez că aceste vizite au efect asupra comportamentului electoral al cetățenilor într-o societate, așa cum spuneam, cu cultură politică parohială, iar întâlnirile cu înalții ierarhi chiar au acest efect și trebuie să recunoaștem din acest punct de vedere măiestria politică a șefului statului, dar Dvs. ați menționat un alt aspect foarte important: statisticile. Socialiștii propagandiști atrag atenția că în Republica Moldova a decedat un singur cetățean, e mare păcat că s-a întâmplat acest lucru, în comparație cu ceea ce se întâmplă în Italia și Spania, Republica Moldova este, hai să spunem așa, o țară unde există șanse foarte mari ca eforturile autorităților să conducă la învingerea acestei pandemii. Deci, vedem că și mașina propagandistică socialistă lucrează la turații maxime pentru a asigura această impresie că, fără implicarea șefului statului care coordonează totul, lucrurile ar fi mult mai proaste.”
Europa Liberă: Bine, n-a ajuns chiar la stilul Lukașenka sau la Turkmenbași cu fum de anumite plante, dar totuși, cu această ocazie, iarăși se testează credibilitatea autorităților. Unii cu tot dinadinsul pun la îndoială orice ar spune autoritățile, pun la îndoială orice afirmație referitoare la gradul de pregătire, de dotare etc., alții spun să lăsăm Cezarului ce e al Cezarului, să-și facă treaba cei care guvernează, cei care au bugetul la îndemână, cei care știu mai bine decât spectatorii din tribune să ia măsuri de rigoare.
Toate aceste lucruri pe care se oferă să le facă șeful statului sunt cu bătaie lungă
Igor Boțan: „Da, este adevărat și toată lumea am văzut că are atitudini pozitive de apreciere a ceea ce face ministrul sănătății, care apare în fiecare zi cu statistici, ne informează de o manieră decentă și toată lumea are această apreciere. Ceea ce miră este că la ședințele acestui centru unic de comandă pentru gestionarea crizei coronavirus din cadrul Ministerului Afacerilor Interne participă șeful statului, și nu întotdeauna îl vedem pe dl prim-ministru, deși toată lumea înțelege că prim-ministrul este prima vioară și trebuie să conducă activitățile tuturor instituțiilor. Toate aceste lucruri pe care se oferă să le facă șeful statului sunt cu bătaie lungă și au în vedere campania electorală. Dacă dl președinte Dodon este apreciat de cetățeni și poate fi un bun coordonator al activităților instituțiilor statului este foarte bine, dar excesul de zel supără și trezește, pe de altă parte, acțiunile din partea opoziției.”
Europa Liberă: Oricum, vorba aia: mai întâi să trecem vadul, după aia vedem cum se convertește acest comportament.
Igor Boțan: „Aveți dreptate. Și aici vedem modul în care reacționează unii primari. Primarii spun: „Oameni, s-a introdus starea de urgență – foarte bine, dar noi avem nevoie de instrucțiuni clare, ce trebuie să facem. Aceste ședințe ale centrului unic ar trebui într-adevăr să emită instrucțiuni foarte clare pentru a fi aplicate, dar să nu servească drept un fel de scenă pentru promovarea unor lucruri banale pe care le înțelege toată lumea la modul general. Atunci când la nivel central instrucțiunile nu sunt foarte clare, sigur că există câmp de manevră pentru cei de la nivel raional, la nivel local și acest lucru îl vedem în mai multe localități din Republica Moldova.”