Linkuri accesibilitate

Maia Sandu în vizită la București | Ana Dulce obține calificarea la Jocurile Olimpice


Maia Sandu, președinta Republicii Moldova și Klaus Iohannis, președintele României, București, 5 martie.
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova și Klaus Iohannis, președintele României, București, 5 martie.

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme au suscitat cel mai mare interes pe rețelele de socializare, aflați dimineață de la Europa Liberă.

Știrile presei moldovene

  • Newsmaker scrie că președinta Maia Sandu a fost primită de omologul său român, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni din București, pe 5 martie. Cei doi șefi de stat au avut o întâlnire bilaterală, în cadrul căreia au abordat, în mod special, subiectul parcursului european al Republicii Moldova. Într-un mesaj pe rețelele de socializare, Maia Sandu a precizat că a discutat cu Klaus Iohannis despre cele mai importante subiecte pe agenda bilaterală: securitatea regiunii noastre, cooperarea economică și proiectele de infrastructură care aduc cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului mai aproape unii de alții. La rândul său, președintele României a menționat că conversația cu omologul său moldovean a fost „foarte bună”.
  • Ana Dulce a devenit prima sportivă din Republica Moldova care a obținut calificarea la o ediție a Jocurilor Olimpice la tir, în proba de pistol cu aer comprimat, informează Radio Moldova. În vârstă de 18 ani, Ana a izbutit această performanță, devenind campioană europeană la competiția desfășurată în orașul Gyor din Ungaria.
  • Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va finanța construcția locuințelor sociale, azilurilor pentru bătrâni și căminelor studențești în Republica Moldova. Membrii Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană au aprobat inițierea negocierilor Acordului-cadru de împrumut între Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Republica Moldova pentru proiectul „Locuințe publice III”, comunică Moldpres. Lucrările de construcție sau reabilitare vor fi finanțate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), care va oferi R. Moldova un împrumut în valoare de 20 de milioane de euro.
  • A fost inițiată licitația cu strigare pentru locațiunea spațiilor comerciale cu destinația de alimentație publică și comerț specializat pentru zona sterilă din incinta Aeroportului Internațional Chișinău, transmite IPN. Agenția Proprietății Publice precizează că bunurile, proprietate a statului, vor fi expuse la licitație pentru darea în locațiune pe un termen de trei ani. Potrivit calendarului, perioada de depunere a ofertelor este 11-25 martie, ulterior perioada de examinare a cererilor și a actelor confirmative depuse va fi 26-28 martie, iar licitația propriu-zisă va avea loc la data de 29 martie.
  • Magistrații Curții Constituționale (CC) au validat marți, 5 martie, mandatele de deputat ce revin candidatului supleant de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Ana Speianu, și celui din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), Said-Muhmat Amaev. Ana Speianu este cea de-a 84 candidată pe lista PAS, comunică Ziarul de Gardă. Aceasta este profesoară la școala primară „Haralambie Corbu” din Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni. Din 2019, a fost consilieră în cadrul Consiliului sătesc din Dubăsarii Vechi. Said-Muhmat Amaev este cel de-al 38-lea candidat de pe lista BCS, din partea Partidului Comuniștilor din Moldova (PCRM). Conform alegeri.md, acesta este din municipiul Bălți, fiind de profesie jurist.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Cea mai virală postare de pe Facebook este știrea Deschide.md despre faptul că Moscova îi acuză pe ambasadorii occidentali că se amestecă în afacerile interne ale Rusiei, după ce au fost la înmormântarea lui Navalnîi.
  • Pe Instagram, internauții au avut un interes sporit pentru postarea Moldova.org despre cele mai sigure modalități de a face avort.
XS
SM
MD
LG