Problemele cu care se confruntă persoanele cu nevoi speciale par să preocupe autoritățile moldovene doar atunci când sunt elaborate strategii şi politici. În realitate, soluțiile şi măsurile formulate în documentele oficiale rămân în mare parte doar pe hârtie. La această concluzie au ajuns experţii Alianţei organizaţiilor pentru persoane cu dizabilităţi care au monitorizat cum sunt aplicate documentele de politici privind incluziunea socială.
Asigurarea dreptului la educație de calitate a copiilor cu nevoi speciale în condiții de egalitate cu ceilalți este unul din obiectivele majore pe care şi l-au asumat autoritățile în programul național de incluziune sociale. La modul practic însă prea puține s-au făcut pentru a onora angajamentul. Chiar şi cele mai elementare măsuri, cum ar fi accesul în instituțiile de învățământ, transport adaptat pentru copii cu dizabilități locomotorii sau echipamente școlare de asistare pentru cei cu probleme senzoriale, rămân restante, constată experții. Lista măsurilor rămase pe hârtie e lungă, începând de la elaborarea programelor şcolare pe domenii de dizabilitate, instruirea cadrelor didactice şi până la extindere programului de educaţie incluzivă.
Restanţe majore sunt şi la capitolul asigurarea accesului la servicii medicale de calitate pentru persoane cu nevoi speciale, spune Natalia Munteanu de la Asociaţia Humanitas:
„Majoritatea instituțiilor medicale rămân inaccesibile pentru persoanele cu dizabilităţi. Autorităţile nu au aprobat un program de reabilitare, iar numărul persoanelor care beneficiază de reabilitare şi tratament balneo-sanatorial este scăzut. Prin urmare nu există precondiţii pentru scăderea numărului persoanelor cu dizabilităţi severe. Serviciile de intervenție timpurie sunt slab dezvoltate în profil teritorial. Cadrul de funcţionare este abia la etapa de dezvoltare.”
Sporirea şi facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor cu nevoi speciale este un alt obiectiv formulat de autorităţi în strategia naţională privind ocuparea forţei de muncă. Tempoul de aplicare a prevederilor documentului este însă foarte lent, constată Ion Ciubotărică de la centrul pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
El spune că Guvernul a înregistrat câteva progrese la acest capitol – au fost făcuţi primii paşi pentru dezvoltarea antreprenoriatului social, a fost pilotat un proiect ce facilitează accesul persoanelor cu dizabilităţi în învăţământul profesional tehnic şi adoptată o lege care prevede subvenţionarea angajatorilor ce angajează persoane cu nevoi speciale.
Lista restanţelor este însă mai mare, spune Ion Ciubotărică şi menţionează doar câteva:
„Asigurarea accesului fizic a persoanelor cu dizabilităţi la instituțiile de învăţământ profesional-tehnic. Am monitorizat două din aceste instituţii pe care guvernul le-a raportat ca rezultate pozitive. Noi am mers să vedem cât de pozitive sunt aceste rezultate şi ne-am convins că aceste instituţii de fapt nu sunt accesibile. Al doilea domeniu problematic este adaptarea serviciilor Agenţiei Naţionale pentru ocuparea forţei de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi. Al treilea domeniu e legat de programele de suport pentru angajatorii care angajează persoane cu dizabilităţi, inclusiv dacă este adaptat locul de muncă, grupul sanitar.”
O altă măsură neglijată, chiar dacă este prevăzută în legislaţie, este cota obligatorie de angajare a persoanelor cu dizabilităţi. Legea prevede ca angajatorii cu peste 20 de angajați să aibă cel puţin cinci la sută dintre ei persoane cu necesităţi speciale.
Numai că nimeni nu verifică în ce măsură angajatorii respectă această normă legală, spune Ion Ciubotărică.
Dificultăţile pe care le întâmpină persoanele cu dizabilităţi la angajarea în câmpul muncii îți găsesc confirmare şi în statisticile oficiale, spune expertul. Anul trecut au fost publicate în premieră date despre rata de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi. Aceasta constituie 26 la sută şi e de două ori mai mică decât rata de ocupare a populaţiei în general.
Concluzia experţilor e una bine-cunoscută fiind valabilă în mai toate domeniile şi anume că autorităţile R. Moldova adoptă legi bine scrise, dar realizarea acestora lasă de dorit, din varii motive.
