Profesorul din Harkov, Igor Malițki, are 90 de ani și a trecut prin patru lagăre de concentrare naziste: Theresienstadt, Auschwitz, Mauthausen și Linz 3. Pe brațul lui este tatuat numărul de identificare 188005. Într-un interviu acordat lui Dmitri Volcek de la serviciul rus al Europei Libere, Igor Malițki își amintește ororile celui De-al Doilea Război Mondial și spune cum ar putea fi prevenită o nouă catastrofă.
Europa Liberă: Ați supraviețuit celui mai teribil război din istoria omenirii. Însă acum, chiar și vocile moderate vorbesc de existența unui pericol de război nou, cu implicarea armelor nucleare. Considerați aceste temeri justificate?
Igor Malițki: „Desigur. Să începi un război e ușor, e greu să-l termini. Cineva mă întreba când se va termina războiul, eu i-am spus: când ambii președinți, și cel ucrainean, și cel rus, își vor pune creierii la loc. Dacă fiecare parte va insista pe adevărul său, va urma nu doar dezbinarea unor țări, dar a întregului mapamond. Văd că președintele nostru caută pace. Cum gândește celălalt nu știu, rușii să-mi spună.”
Europa Liberă: Acum un an era greu să-ți imaginezi că va începe un război. Cine este vinovat în cele întâmplate?
Igor Malițki: „Istoricii vor desemna vinovații. Și ai noștri sunt vinovați de multe greșeli. Politicienii nu ar trebui să-și arate puterea cu biciul. Când dai cu biciul, cineva va răspunde cu bățul. Așa și a ieșit – primul decret a fost interzicerea limbii ruse. Ne-am războit până am cedat Crimeea. Desigur, rușii vor drum pe uscat spre Crimeea. De asta au loc lupte la Donețk. E un coșmar.”
Europa Liberă: Considerați că putea fi evitată cedarea Crimeii?
Igor Malițki: „Desigur. Crimeea este înconjurată de mare, iar pe teren erau atâția soldați, cât la fortăreața din Brest. Fortăreața Brest a fost luată cu asediu timp de două luni de către trupele germane și ea n-a fost cedată fără luptă. Desigur, n-am vrut și nici nu vreau sânge. Însă trebuiau să gândească în așa fel, încât să nu ducă situația până la un al treilea război mondial. Uitați-vă, ce agitație are loc în Rusia – orice ucrainean este «banderoveț». Tatăl meu a fost executat în 1938, dar n-am mers la germani, luând în vedere ura mea față de guvern. Am avut o patrie și atunci, și acum. Atitudinea mea față de elita politică este o chestie personală, însă există patria mea – Ucraina, pentru care am suferit, pentru care am luptat.”
Europa Liberă: Unii oameni din Rusia au fost revoltați că ați purtat panglica galben-albastră la Auschwitz. Cunoașteți reacțiile pe care le-a stârnit gestul Dvs.?
Igor Malițki: „Lasă-i să intre în casa mea, să vadă portretele. Bunicul meu a fost decorat de două ori cu crucea lui Sf. Gheorghe și lângă el tot stă această panglică. Mama este maior al serviciilor medicale – are și ea panglica Sf. Gheorghe. Și eu o am. Iar pe dulap am două steaguri ucrainene. Trăiesc în Ucraina, nu voi arbora steag rusesc. Însă eu nu urăsc tricolorul. Rusia a adoptat acest steag, foarte bine, să se mândrească rușii cu el, iar eu mă mândresc cu steagul bicolor al țării mele. Cât timp există statul ucrainean, acesta este simbolul ei distinctiv. Eu sunt cetățean al Ucrainei, deci este și ceea ce mă face deosebit de alții.”
Europa Liberă: Televiziunea rusă susține că la Harkov sunt puternice disensiuni naționale. E adevărat?
Igor Malițki: „Nu e adevărat. Prietenii meu sunt ruși și la academia în care lucrez sunt foarte mulți ruși. În fiecare an ne adunăm pe 11 aprilie, de Ziua internațională a celor eliberați din lagărele de concentrare fasciste, acolo vin studenți de la diverse universități, oameni îmbrăcați în uniforme în dungi. Noi le povestim ce înseamnă naționalism, ce înseamnă fascism, că este un lucru teribil. Le arătăm filme, ce au făcut naziștii în țara noastră și în Europa.
Nu înțeleg cum o națiune cu atâta cultură a putut ajunge la așa ceva! Am vorbit cu Papa de la Roma, pe când încă era cardinal în Germania. M-a întrebat care e confesiunea mea. I-am spus că părinții mei au fost creștin-ortodocși, însă eu sunt ateist înrăit. M-a întrebat: «De ce?» I-am spus că am scos cu mâinile mele bebeluși din camera de gazare, care încă erau în viață. Îi luau de piciorușe, îi loveau de pământ și îi aruncau în aceeași grămadă. Unde era Dumnezeu, când acești îngerași erau uciși, niște ființe care n-aveau nici religie, nici naționalitate – un omuleț mic, abia născut. Unde era Dumnezeu? Mi-a spus că fără Dumnezeu nu se poate. Însă i-am zis că am un Dumnezeu. Dumnezeul meu este natura, care hrănește omenirea și femeile, care continuă rasa umană.
Ororile prin care am trecut noi, bărbații, le-au trăit și femeile. Ca să putem lucra, ne dădeau 200 de grame de pâine pe zi și supă. Încearcă să trăiești cu așa ceva. Acești oameni epuizați, pe jumătate morți știau că în curând le va veni sfârșitul, dar au pornit cu pietre și bețe peste sârme ghimpate, peste mitraliere și au mers în întâmpinarea Armatei Roșii. N-au ajuns mulți, din grupul nostru – doar 11 oameni. Printre ei eram și eu. Lângă Viena, mi-am întâlnit tovarășii și așa cum eram, în uniforma în dungi, am urcat în tanc și am înaintat.
În primul rând, trebuie să întoarcă Crimeea. Pur și simplu, să spună că a fost o greșeală și să scoată militarii de acolo.
În bateria mea de artilerie erau șapte naționalități, nimeni niciodată nu spunea că cineva e hohol, negru, moscal sau «kațap» (nume disprețuitor dat de ucraineni rușilor – n.r.), nu era așa ceva. Un evreu mi-a salvat viața de două ori. Trebuiau să-mi dea 25 de lovituri cu biciul, după care cu siguranță nu m-aș mai fi ridicat, dar ofițerul rus Feodor Gromov a luat vina asupra lui și a primit acele lovituri în locul meu. Când am rămas fără dinți – mi i-au scos, mi i-au zdrobit – mi-au dat să mănânc rutabagă, pe care n-o puteam ruguma, n-o puteam mușca. Vă imaginați ce chin e pentru un om înfometat să aibă mâncare în gură și să n-o poată înghiți? Și iată că un georgian îmi ruguma rutabaga și mi-o dădea să o mănânc.
Înțeleg oare așa ceva oamenii care luptă unul împotriva altuia sau cei, care stau sus, la Kremlin și Kiev?! De acolo doar se strigă: «Du-te și împușcă. Sunt hoholi, sunt banderovțî, bate-i»!”. Și de o parte, și de alta sunt niște prostălani. Nu trebuie învinuită doar o parte, ambele sunt de vină. Trebuie găsiți oameni deștepți, ei sunt foarte puțini. Nu-l cred pe Turcinov, nu-l cred pe Iațeniuk, îl cred doar pe președinte, fiindcă l-am întâlnit personal și i-am văzut fața albastră de griji. E greu în așa situație, desigur.”
Europa Liberă: Fără a întoarce Crimeea la Ucraina, acest război s-ar putea opri? Văd că sunteți foarte întristat de ceea ce s-a întâmplat acolo.
Igor Malițki: „Desigur, mă supără foarte mult. De ce Crimeea a devenit parte a Republicii Ucrainene? Hrușciov a dăruit-o. Crimeea era ca un jug pe gâtul URSS. Apă nu-i, multe secete. Nu pot spune că era un om foarte deștept, dar el totuși s-a gândit că ar fi bine ea să revină Ucrainei. Imediat, a fost făcut canalul Nistru-Crimeea, a apărut acces la apă. Crimeea a început să învie. Când s-a sfârșit al Doilea Război Mondial, s-a decis să se păstreze granițele existente. Și nu le mai atingeți!
Multă lume din Rusia nu a acceptat noul guvern ucrainean. Însă, băieți, noi vom rezolva problemele de acasă singuri, ne vom indigna, vom alege din nou, nu trebuie să vă implicați. Nu trebuie să ne ațâțați poporul.
Fiecare politician vrea să devină un mic Napoleon, iar poporul, în special tinerii, au idei naționaliste foarte dezvoltate. Când am întâlnit președintele, i-am zis: «Uitați-vă, câți copii merg din urma mea: polonezi, germani, italieni. Eu le povestesc, le explic. Dar unde-s copiii ucraineni?» Aduceți-i, vor vedea munți de hăinuțe pentru copii, 80 de tone de păr feminin, cărucioare pentru bebeluși, ale celor care au fost arși. Priviți, iată așa a fost. Iată crematoriile, pe care le numeam cuști de câine, fiindcă aveau jumătate de metru pe jumătate de metru, cu o ușiță ca la o cușcă, pe unde era băgat un prizonier și închis pentru 15-20 de zile. Cred că vă dați seama că de acolo nu mai ieșeau, găseai un cadavru. Lasă-i să vadă, să știe că nu există națiuni rele, există numai oameni răi.”
Europa Liberă: Dacă l-ați fi întâlnit la Auschwitz pe Putin și i-ați fi putut vorbi ca și cu președintele Poroșenco, ce i-ați fi spus?
Igor Malițki: „Același lucru. Nu vin nici copii ruși. Dacă aici s-ar fi întâlnit copii din Rusia și Ucraina, ei nu s-ar fi bătut. Sincer vă spun, ei ar fi mers și s-ar fi uitat. Chiar nu puteți rezolva problema împreună? În primul rând, trebuie să întoarcă Crimeea. Pur și simplu, să spună că a fost o greșeală și să scoată militarii de acolo. Nici nu va trebui să-i convingă, e nevoie doar de un ordin și totul se va termina.”
M-aș fi putut gândi vreodată, după ce am ieșit din acel iad, că va fi un alt iad, unul mai mic, desigur, dar totuși iad, la noi, în estul Ucrainei?
Europa Liberă: Ce trebuie de făcut cu regiunea Donbas?
Igor Malițki: „Să nu mai trimată Putin armament. Credeți că m-am supărat pe cei, care spun: «Cum așa, de ce un veteran poartă panglică galbenă-albastră?!» Nu. Poți să te superi pe proști? Am văzut și multe reacții pozitive. O femeie din Rusia mi-a și scris: «Glorie vouă că ați supraviețuit, n-ar fi cu putință pentru fiecare.
Mă indignează ceea ce face Rusia.» Acolo există oameni deștepți. În regiune, am fost 288 martori ale celor întâmplate, acum am rămas 18, din Auschwitz – doar eu. Nu vreau ca tinerii și poporul nostru să treacă prin ceea ce am trecut eu. Dar acum văd aceleași lucruri în alte locuri, în regiuni întregi. M-aș fi putut gândi vreodată, după ce am ieșit din acel iad, că va fi un alt iad, unul mai mic, desigur, dar totuși iad, la noi, în estul Ucrainei? De unde se iau acești oameni? Dracu-i știe. De unde a apărut acea gașcă care a violat o fată și a ars-o pe rug? Din așa oameni se și formează aceste găști.”
Europa Liberă: Erați solidari cu Maidanul?
Igor Malițki: „Nu, eu nu l-am susținut, nu eram nici pro, nici contra. Copiii mei erau solidari. Desigur, de o sută de ori fostul nostru președinte Ianukovici n-are dreptate de o sută de ori. Cum a devenit președinte, luând în vedere ignoranța și incompetența lui ca lider de stat? Chestiunea era cum să furi mai mult. Iată liderul „Sectorului de Dreapta”, eroul Maidanului – Dmitri Iaroș îmi place. De la prostia bărbaților noștri, și eu sunt printre ei, au de suferit femeile noastre, soțiile, surorile și copiii. Într-o poveste, doi țapi încercau să treacă peste un râu și nimeni nu ceda drumul pe podul îngust, până ambii au căzut în apă. La noi se întâmplă cam același lucru.”
