Linkuri accesibilitate

Maria Pilchin (scriitor): în Belarus „mișcările vin din două sensuri - este geopoliticul și mișcarea de jos”


Zeci de mii au protestat din nou la Minsk, cerând demisia președintelui și alegeri repetate, 23 august 2020.

Zeci de mii de oameni au protestat din nou duminică, 23 august, la Minsk și în alte orașe, cerând demisia președintelui Alexanndr Lukașenka.

Aflat la putere de 26 de ani, Lukașenka - supranumit în presa occidentală și „ultimul dictator din Europa” - a câștigat pe 9 august un nou mandat, al șaselea consecutiv. Cu peste 80% din voturi, spun datele oficiale. Dar opoziția și oamenii de pe stradă contestă acest rezultat pe care îl consideră măsluit și cere noi alegeri sub control internațional.

Cum reflectă presa protestele din Belarus, cum se comentează pe rețelele sociale? Europa Liberă a stat de vorbă cu scriitoarea Maria Pilchin:

Interviu cu scriitoarea Maria Pilchin despre presă și criza din Belarus
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:51 0:00
Link direct

Scriitoarea Maria Pilchin, decembrie 2019.
Scriitoarea Maria Pilchin, decembrie 2019.

„Atunci când se întâmplă mișcări sociale, politice de maniera în care se întâmplă în Belarus, mă surprind și cred că mulți scriitori, artiști, creatori ar putea să-mi dea dreptate sau să recunoască că simt la fel – simt un soi de frică și un soi de anxietate, un soi de intensitate care se produce în mine, așa, încât am impresia că mă transfer acolo. Și iată aceste mișcări ale străzii, aceste femei din Belarus care ies în stradă sunt o imagine pe cât de reală, dacă vorbim despre politică reală, pe atât de aproape că halucinante, pentru că mi se pare că în secolul XXI nu ar trebui să se întâmple astfel de lucruri. Doi: aș mai insista pe un alt aspect că, să zic, în ultimele două săptămâni am tot urmărit diferite articole care au apărut, se insistă foarte mult pe geopolitică și, într-adevăr, ea este acolo, ea nu poate să nu fie, dar pe mine, probabil, mai degrabă mă interesează omul mic.

Și chiar am făcut o postare pe profilul meu de Facebook, în care mă refeream anume la acele femei, o mare parte dintre care își au soții închiși, arestați, și-au trimis copiii la bunici și ele au ieșit în stradă, pentru că nu mai au ce să piardă.

MInsk, acțiune de solidaritate a femeilor, 20 august 2020
MInsk, acțiune de solidaritate a femeilor, 20 august 2020

Și asta spuneam acolo că, de fapt, atunci când frica e dominată de limita de care s-a trecut, atunci deja nu mai contează reflexele noastre, pe care ni le-a indus socialmente puterea, deja intervin instinctele. Și femeile, să știți, sunt niște ființe foarte pasionale, instinctuale. În primul rând, ele își apără familia, își apără casa. Și ziceam în acea postare că, de fapt, puterea din Belarus a cam trecut de acea linie de care de obicei nu se trece, chiar și în cele mai autoritare state.”

Europa Liberă: Fără să vă cer previziuni, aș vrea totuși să aflu părerea Dvs. referitoare la următoarea idee, am văzut-o și la Dvs. în postare că, indiferent de evoluția situației, acel regim e condamnat. Da, credeți că Lukașenka e ca și plecat?

Maria Pilchin: „Eu deja cred că aici totuși o să mă întorc la cea politică reală și eu cred că, în pofida imaginii pe care o avem noi toți în imaginarul nostru colectiv că Kremlinul îl va menține pe linia de plutire, eu cred că la prima ocazie Kremlinul va fi primul care îl va sacrifica, pentru că el într-atât de mult s-a imaginat în autoritarismul lui, în dictatura lui, încât a devenit incomod chiar și pentru Kremlin. De aceea, dacă și un timp scurt îl vom mai vedea cumva menținut, totul până în momentul în care va fi posibil să fie substituit. Și, știți, aici chiar mă gândesc că mișcările vin în două sensuri – pe de o parte este geopoliticul și cu siguranță că Kremlinul este acolo și își are propriile interese, dar pe mine, iarăși vă zic, mă interesează mișcarea de jos. V-ați gândit și cu siguranță v-ați gândit la faptul că acolo sunt cetățeni deja majori care s-au născut fiind Lukașenka la putere, ei nu au văzut un alt chip politic în țara lor. E un soi de stare de agasare a individului care zilnic, deschizând un post de stat TV/radio, aude aceeași voce, despre aceeași persoană. Vă zic, e aproape ca în povești, e aproape ca în niște filme cu imagini din alea halucinante. Să știți că, de altfel, mi s-a întâmplat să tot dau în grila de posturi peste posturi din Belarus și senzația e de o lume rămasă foarte departe deja de ce suntem noi, cei din Moldova. Deci, noi mereu am fost autocritici cu noi și e normal să fim, dar, chiar comparând, mi se pare că noi ne-am rupt de o stare, și aceasta se referă nu doar la politică și chiar și la o stare economică, pe care toți o laudă. Apropo, mi s-a întâmplat să cunosc mai multă lume din Belarus la tot felul de seminare și țin minte că primul cumva șoc în acest sens a fost când am cunoscut o tânără la o școală de vară pentru studenți în Economie, care a putut veni la acea școală de vară doar datorită faptului că organizatorii i-au procurat biletul de avion, pentru că în Belarus nu puteai să ai valută străină ca să-ți cumperi un bilet de avion, iată de acolo mi se pare că pornesc aceste mișcări. Desigur că vor fi tot felul de speculații și unii vor spune că Vestul, alții vor spune că Estul, totul e acolo. Desigur că există o politică reală, dar omul de jos deja e agasat, nu se mai poate.”

Europa Liberă: Vorbeați la început despre frică. Dar că lucrurile ar putea degenera într-o direcție nedorită, violențe etc., cu acest sentiment de frică vă ciocniți în legătură, iată, cu situația din Belarus?

Maria Pilchin: „Da, desigur că există o empatie față de oamenii de acolo. Noi nu știm în mod real câți oameni au suferit, câți oameni sunt morți, pentru că datele nu știm cât sunt de reale. Imaginați-vă ce trăiesc oamenii de acolo care au copii arestați sau nu știu ce se va întâmpla, pentru că frica cea mare nici nu este atât de legată de momentul de acum. Ce se va întâmpla după, dacă rămâne Lukașenka, cât de dur și cât de opresiv va fi el după ce se va restabili situația? Pentru că acum desigur că și el e destul de atent la felul în care manevrează, deși am înțeles că armata e în stare de alertă și poate interveni oricând, dar frica eu cred că e legată anume de ce va urma după, dacă rămâne el. O altă întrebare este: ce va urma dacă nu rămâne el? Pentru că mi se pare că problema lor este că și, în acest sens, ei nu au scenarii bine conturate, pentru că situația care a existat până acum n-a permis dezvoltarea unor scenarii alternative, ele pur și simplu au fost tăiate din rădăcină, orice inițiativă care venea era pur și simplu înăbușită.”

Europa Liberă: Observatorii din realpolitik, ca să zic eu așa, se întreabă într-adevăr ce va urma mai degrabă dacă pleacă Lukașenka și au îngrijorări în sensul că un scenariu foarte plauzibil, li se pare că Rusia ar putea lua sub control această țară. Dvs., ca scriitoare, vă puneți astfel de întrebări, aveți astfel de îngrijorări?

Maria Pilchin: „Da, să știți că eu cred că Kremlinul ar putea să ochească doi iepuri în acest sens, pentru că direcția Belarus este direcția Lituania și, astfel, deja e o direcție vestică. Eu personal, ca mamă, ca scriitoare, ca cetățean al unui stat care totuși a menținut această iluzie a libertății în noi, așa, dozat, cu zigzagat, dar totuși noi suntem o generație care am crescut cu aceste valori. Să știți, eu personal percep, la acest moment, spațiul estic din ce în ce mai puțin favorabil pentru creator și chiar urmăresc ce se întâmplă cu scriitorii din Rusia, mai ales cu generația tânără, cu mulți poeți tineri din Rusia.

Directorul Teatrului Național din Minsk, concediat pentru că a susținut protestatarii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:17 0:00

Și iată chiar zilele acestea am urmărit că sunt foarte solidari cu poeții din Belarus și se postează masiv poezie tradusă în rusă din poeții din Belarus, care cu siguranță sunt tineri, pledează pentru libertate, împotriva autoritarismului. Și, la un moment dat, m-am surprins că acest gest al poeților ruși pentru susținerea poeților din Belarus e undeva și un gest subversiv al lor, pentru că e cumva mai ușor să faci acest gest decât să ieși direct, poate cumva într-o confruntare artistică cu Putin, pentru că știm ce li s-a întâmplat acelor doi tineri performeri, artiști din Perm care au fost condamnați la doi ani de închisoare, pentru că au făcut o păpușă cu chipul lui Putin. Ceea ce la noi, apropo, iată să constatăm, nu ni s-ar întâmpla și astfel de lucruri, adică chipurile politicienilor moldoveni pot să apară în astfel de situații și nu ți se întâmplă nimic încă. Și iată aici putem vedea un soi de gradație a autoritarismului, a intervenției puterii în zona culturii, în zona creației, de aceea pentru mine personal sunt semnale nu de cea mai bună calitate și sunt circumstanțe care induc angoasă, induc frică, pentru că scriitorul eu cred că este un fel de paratrăsnet al societății și el vibrează, el simte și transmite în societate ceea ce simte că e în aer.”

Europa Liberă: Revin la ipostaza Dvs., la statutul Dvs. de bun observator al celor ce se întâmplă în mod real și cum apar lucrurile astea reflectate în presa estică. Ce v-a mirat, ce v-a surprins în toată această perioadă de când a început în Belarus criza?

Maria Pilchin: „Presa estică calcă pe aceeași greblă, pe care mi se pare că mereu o reinventează și chiar au grijă de ea, așa, să nu ruginească și să o scoată de fiecare dată, este ideea dușmanului extern. Întotdeauna e nevoie de dușmanul extern, cineva vine peste noi, cineva ne vrea răul, dar niciodată nu se pune întrebarea altfel: dacă nu producem noi răul? Poate schimbarea ar trebui să se producă la noi și să vină din noi?

Pe de o parte, pe de altă parte sunt și pe rețelele de socializare, și să știți că m-a surprins faptul că unii comentatori la diferite postări, diferite articole reacționează de felul în care, de exemplu, pot să afirme că foarte bine că au fost bătuți acei protestatari din Belarus arestați, că nu trebuiau să se revolte… E un soi de stalinism care s-a perpetuat în această parte a lumii, în Europa de Est, care există – subliniez încă o dată acest cuvânt – halucinant și de speriat. Pentru că e o modalitate de a te proiecta în lume de felul: e cu dreptate sau nu e cu dreptate? Și ei consideră că e cu dreptate ca ei să fie pedepsiți. Despre libertate nici nu se discută, adică un spațiu uman care nu își propune libertatea ca valoare, ca ideal suprem și consideră: a fost făcut corect sau nu s-a făcut corect? Și ei consideră că aceștia trebuiau să fie pedepsiți.

Iată pentru mine acesta a fost aproape un șoc uman și, în acest sens, m-am gândit chiar la Zygmunt Bauman, care are o carte, se numește „Modernitate și Holocaust”. El se referea la felul în care, psihologic, a fost posibil holocaustul. Și el spunea că, din cauza progresului, era posibilă apăsarea pe acel buton de gazare și omul nu se simțea vinovat, pentru că nu-i lua beregata el fizic victimei, ci el executa un ordin, pe un conveier apăsând pe un buton. În cazul dat, al acestei ideologizări care s-a perpetuat din generație în generație, și eu chiar voi insista să zic că aceasta este o modalitate de a te raporta la lume, felul acesta de a spune: li s-a făcut bine și doi: e nevoie de o mână ca a lui batka, batka fiind Lukașenka. Aceasta mă miră și mă face mai atentă, pentru că noi, intelectualii, de multe ori trăim într-o lume a noastră – a valorilor, a idealurilor – și ne imaginăm că toată lumea se raportează astfel la viață, or constat că există acei care nu văd astfel lucrurile, adică totuși se raportează diferit la același lucru, să zicem.”

Europa Liberă: Răspunsul unor intelectuali la șocuri ca acel despre care vorbeați mai devreme e să supraviețuiască prin insula umană. Dvs. cum vedeți această soluție?

Maria Pilchin: „Cred și eu că acea insulă umană ar trebui să fie o insulă a solidarizării, a empatiei, pe de o parte, dar să vedem și în ce ne solidarizăm și cu cine empatizăm. Și totuși, mi se pare că omul ar trebui să știe să învețe din trecutul lui. Și vreau să zic că trecutul Europei de Est, inclusiv al Republicii Moldova, nu este nici pe departe senin. Avem o istorie profund frustrantă, profund traumatizantă, dacă vreți. Și dacă noi nu știm să învățăm din propriile erori istorice, atunci nu cred că avem viitor, pentru că toate sunt legate între ele. Și atunci, intelectualul, și când zic intelectualul, încep cu profesorul de la școală care vine în fața elevilor și, să zic, să-l mint cu marii creatori de idei, da? Toți, de fapt, trebuie să se întrebe: cum am putea noi ca societate, ca cultură, comunitate, societate civilă, cum putem noi crea o dimensiune umană și ideatică care să ne facă mai buni decât noi cei de ieri, decât noi cei din secolul trecut? Pentru că, dacă noi vom repeta ororile și erorile secolului trecut, atunci mi se pare că niciodată nu ar trebui să mai pronunțăm cuvântul „progres”.”

Mai mult
XS
SM
MD
LG