Linkuri accesibilitate

Mediatorii și observatorii în reglementarea transnistreană la Chișinău și Tiraspol


O delegație a mediatorilor și observatorilor în formatul de negocieri 5+2, care se află zilele acestea în Republica Moldova, s-a întâlnit joi cu președinta Maia Sandu, iar la Tiraspol a avut o întâlnire cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski. La insistența lui Krasnoselski, mediatorii și observatorii s-au întâlnit și cu ceea ce Tiraspolul numește „reprezentanți ai societății”.

Din așa-numitul format 3+2 fac parte Rusia, Ucraina și OSCE în calitate de mediatori, iar UE și SUA au rolul de observatori. Delegația este condusă de Thomas Mayr-Harting, reprezentantul președinției în exerciţiu a OSCE din partea Suediei, care a fost în Republica Moldova săptămâna trecută.

Un comunicat al Președinției anunță că delegația este într-o vizită de informare, iar în discuție Maia Sandu a subliniat că soluţionarea conflictului transnistrean trebuie să aibă loc „pe cale pașnică, prin dialog, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova”. „Această acțiune trebuie să se regăsească pe agenda unui guvern cu puteri depline, instalat după alegerile parlamentare anticipate din luna iulie”, a menționat Maia Sandu.

Printre subiectele abordate au fost disponibilitatea Chişinăului de a oferi în continuare regiunii transnistrene „sprijin, vaccinuri și echipamente” pentru combaterea pandemiei, dar și libera circulație și situația drepturilor omului în stânga Nistrului.

Anterior, Maia Sandu declara că formatul de negocieri 5+2 trebuie să devină „o platformă pentru combaterea corupției și contrabandei”.

La întâlnirea de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski i-a invitat pe liderii unor asociații cetățenești apropiate administrației transnistrene, inclusiv a „uniunilor” moldovenilor, rușilor și ucrainenilor din regiune.

Thomas Mayr-Harting a declarat săptămâna trecută că unul din scopurile vizitei delegației formatului 3+2 este de a impulsiona procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, dar și de a discuta despre o reuniune în formatul 5+2 care ar putea avea loc în septembrie. Ultima reuniune oficială a acestui format a avut lor la Bratislava în octombrie 2018. Thomas Mayr-Harting a vorbit de asemenea despre necesitatea unor noi măsuri de încredere.

Dialog la Tiraspol
Dialog la Tiraspol

Reprezentanți ai societății civile de la Chişinău au criticat eficiența măsurilor de consolidare a încrederii. Ion Manole, directorul Promo-LEX, spune într-un interviu cu Europa Liberă că strategia a dat rezultate neînsemnate până acum și nu există o apropiere reală a locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului. Acesta propune ca eventualele noi măsuri de întărire a încrederii „să pună mai mare accent pe libertatea presei, pe libertatea cuvântului, pe libertatea întrunirilor, să facă în așa fel încât oamenii din stânga Nistrului să poată vorbi liber, fără să le fie teamă”.

XS
SM
MD
LG