În Parlamentul European funcționează dintotdeauna trei mari tendințe: creștin-democrații (Partidul Popular European, PPE), principala formațiune, fără întrerupere de la origini, apoi socialiștii (S&D) și liberalii (ALDE). Acestora li s-au adăugat de-a lungul anilor ecologiștii, iar în deceniile de la căderea comunismului încoace - formațiunile eurosceptice.
Aici se înscrie și faptul că un candidat moldovean, cum este Iurie Leancă, pentru partidul Pro-România al lui Victor Ponta, ar intra automat într-o formațiune politică transnațională.
În Parlamentul European, dreapta moderată a creştin-democraţilor se află dintotdeauna într-o confruntare permanentă cu socialiștii. Cele două formațiuni sunt rivale în special pentru chestiuni de putere și bani: controlul comisiilor parlamentare și fondurile pe care le primesc grupurile transnaționale.
PPE („popularii“ sau „conservatorii“, cum li se mai spune) nu e un partid al dreptei dure. Dimpotrivă, se poate chiar afirma că PPE se află la originea UE. Într-adevăr, toate marile figuri fondatoare ale UE au fost PPE sau precursori creștin-democrați ai partidului, de la Schuman și Adenauer, trecând prin De Gasperi și până la Helmut Kohl, toți au fost PPE, promovând federalismul european și împăcarea franco-germană într-o vreme când mulți socialiști încă mai flirtau cu euro-comunismul și cu Moscova.
PPE rămâne in continuare cea mai eurofilă formațiune politică din Parlamentul European, mai mult chiar și decât majoritatea politicienilor de stânga. Deși latura sa umanist-creștină a fost mult atenuată în ultimele două decenii, simbolurile PPE rămân și au impregnat profund întreaga simbolică a Uniunii Europene, cum ar fi de pildă coroana de 12 stele pe fond albastru care simbolizeaza Europa si care nu e altceva decât coroana Fecioarei în iconografia catolică clasică. Cele 12 stele nu simbolizeaza numărul de țări din UE, ele au fost 12 de la început și sunt apostolii din coroana Fecioarei.
La fel de importanți sunt însă liberalii europeni, reuniți în cadrul acelui grup ALDE condus de belgianul Guy Verhofstadt.
Și, desigur, rămân formațiunile extremiste, anti-europene, care nu s-ar putea înțelege între ele, întratât rămân de diferite și opuse scopurile lor naționale. Pentru a da un singur exemplu: extremiștii italieni ai lui Salvini încearcă acum să formeze o alianță cu polonezii lui Kaczynski si cu maghiarii lui Viktor Orban, știind însă că nici polonezii nici maghiarii nu acceptă să preia refugiați din Italia.
E limpede, în asemenea condiții, că partidele transnaționale au un impact ideologic limitat si că până la urmă contează numai ceea ce duce fiecare din membri acasă.
***
Acceptarea partidelor din R. Moldova în marile familii politice europene este un fel de brevet ce atestă euroconformitatea formațiunilor locale şi fidelitatea acestora faţă de opţiunea pro-occidentală de dezvoltare. Astăzi e mai greu să ne imaginam, spun analiştii, ca un partid pro-rus ca cel al Socialiştilor să devină membru sau observator într-un grup politic european, deşi ideologic şi doctrinar ar avea suficienți parteneri pe eșichierul european. Partidul Comuniştilor a probat compatibilitatea cu formațiuni din Europa când obţinuse statut de membru cu drepturi depline a Partidului Stângii Europene în 2007. Şi asta pentru că formaţiunea condusă de Vladimir Voronin s-a reorientat atunci către opţiunea de integrare europeană.
Cea mai recentă afiliere s-a produs la finele lui 2017 când Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Partidul Platforma DA, formând blocul politic ACUM, au devenit membre ale celui mai mare grup european – Partidul Popular European, care până atunci a sprijinit masiv PLDM, ce avea statut de observator.
Partidul Democrat de guvernământ a fost mai întâi observator, după care membru asociat al Partidului Socialiştilor Europeni din alianța Socialiștilor și Democraților.
Afilierea la grupurile partenere aduc o serie de beneficii partidelor autohtone, de la sprijin politic și lobby în cadrul structurilor UE şi până la legitimitate electorală, spune analistul politic Ion Tăbîrţă de la Institutul Viitorul:
În aşa mod partidele capătă un alt grad de recunoștință, se ridică la un statut mai înalt...
„Este o modalitate de europenizare, o modalitate de a se alia lumii bune partinice din UE sau în general de pe continentul european. De aici derivă avantajul de prestigiu. În aşa mod partidele capătă un alt grad de recunoștință, se ridică la un statut mai înalt. Un alt avantaj e cel de obținere a susținerii în situații concrete.”
Fiabilitatea alianțelor cu grupuri politice europene s-a văzut în multiple situaţii. Ne amintim de anul 2015 când reprezentanții celor mai mari familii politice europene au făcut un popas de câteva ore la aeroportul de la Chişinău pentru a discuta cu omologii lor din PLDM, PD şi PL ce se împotmoliseră în negocierile privind crearea unei noi coaliţii de guvernare. Ion Tăbîrţă vorbeşte despre episoade mai recente.
„Spre exemplu, partidele din blocul ACUM când erau în afara parlamentului foarte mult au fost susţinute de către popular europeni. Anterior popular europenii au susţinut PLDM, mai ales atunci când Moldova era povestea de succes a Parteneriatului Estic, fapt datorat în mare parte popular europenilor. Putem să dăm un alt exemplu, cel al PD – în momentul când în Parlamentul European au venit rezoluţiile critice la adresa guvernării democrate am văzut cum deputaţi din familia social-democrată a încercat cumva să atenueze acele critici.”
Fostul premier Iurie Leancă, pentru a-şi face şi mai vizibilă afilierea, chiar a preluat numele celei mai mari familii europene fondând în 2015 Partidul Popular European din Moldova, un partid de centru-dreapta. La apropiatele alegeri europarlamentare Leancă va candida pe lista partidului Pro-România al fostului premier Victor Ponta, formațiune pe care analiștii o califică, fără tăgadă, de stânga. Presupusele diferențe doctrinare sunt depășite de cei doi politicieni graţie unei vechi prietenii, de pe când erau în fruntea executivelor de la Chișinău și, respectiv, de la București.
