Ministrul Afacerilor Interne din Republica Moldova, Ana Revenco, solicită un ajutor de urgenţă din partea ţărilor membre ale Uniunii Europene, pentru a face faţă valului de refugiaţi ucraineni, pe fondul războiului din Ucraina.
Într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul de Interne de la Chişinău a vorbit despre presiunea refugiaţilor de la frontierele estice ale Republicii Moldova, dar şi despre modul în care colaborează cu autorităţile române pe acest subiect.
„Cu acest exod masiv, care este mânat de război, sistemul funcţionează în turaţii maxime, motiv pentru care şi aici avem nevoie de suport de la partenerii externi. Când zic suport, am în vedere colegi din sistemul afacerilor interne, specialişti în managementul şi securitatea frontierei, care să lucreze împreună cu colegii mei la toate punctele. (...) Avem nevoie de expertiză, de cunoştinţe, de informaţii, de experienţa celor care au gestionat astfel de fenomene şi înţeleg, cunosc care este presiunea pe sistemul afacerilor interne”, a declarat oficialul de la Chişinău.
Ana Revenco a făcut referire şi la implicarea cetăţenilor din Republica Moldova, despre care spune că „şi-au deschis casele şi braţele” pentru a ajuta refugiaţii ucraineni.