Dacă ar fi existat un scenarist atotputernic care și-ar fi propus să bagatelizeze cu bună știință statutul, valoarea, reputația oamenilor politici, ca să compromită în final instituția colectivă a celor care decid încotro se mișcă o țară, apoi Republica Moldova ar fi un laborator perfect. Compactă, cu o populație suficient de săracă ca să jinduiască mereu capra vecinului, cu un focar separatist pe care cele mai luminate minți din lume nu au știut să-l stingă și l-au lăsat atunci pe plită la foc micuț, cum se zice la Văleni, cu un vecin vestic care pe unii îi însuflețește până la euforie, pe alții îi înfurie până la cote de comportament irațional, țărișoara căzută mană cerească în brațele unor politicieni autodidacți, a orbecăit timp de trei decenii în căutarea identității. Tot schimbându-și garniturile de guvernare. Selecția naturală în mediul politic a produs diverse specii și specimene, care mai mult decât bune intenții n-au reușit să propună poporului credul și naiv.
Un rol aparte l-a jucat, recunosc, breasla jurnalistică, din care fac parte și eu, prin urmare, am dreptul la mea culpa. Acordând atenție sporită, prioritară și chiar exclusivă unor fenomene excentrice, presa a ghidat ușurel publicul ca pe un cârd de boboci spre consumul de știri contrafăcute, pseudo analize manipulatorii și dialoguri grandomane cu pretinși misionari găunoși, prin urmare, foarte zgomotoși, vorba nemuritorului Alecu Donici. Vă mai amintiți, probabil, de prin clasa a V-a:
Un poloboc cu vin
Mergea în car pe drum, încet și foarte lin;
Iar altul cu deșert, las’ că venea mai tare,
Dar și hodorogea,
Făcând un vuiet mare,
Încât cei trecători în laturi toți fugea:
Atunci când el folos nimica n-aducea…
P.S. Poate a venit timpul să fie lăsați la cârmă meseriașii care literalmente știu să facă deosebire între un poloboc cu vin și unul deșert de-a binelea.
