Conducătorul Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei Moscovei, a explicat, într-un interviu pentru DW, că folosește pașaportul diplomatic pentru deplasări de serviciu și a argumentat că are nevoie de acest act de identitate ca să treacă mai ușor controlul vamal și să nu stea la coadă.
Înaltul prelat a precizat că, pe lângă cetățenia R. Moldova, mai are și cetățenia Ucrainei, unde s-a născut, și cea a Rusiei.
Întrebat dacă faptul că deține pașaport diplomatic îl favorizează în raport cu liderii altor confesiuni, Mitropolitul Moldovei a spus că „asta îi privește pe conducătorii statului” și că nu vede o problemă ca acest privilegiu să fie oferit reprezentanților tuturor cultelor religioase.
Mitropolitul a mai spus că a avut anterior și plăcuțe de înmatriculare cu numere guvernamentale, însă acestea i-au fost retrase recent.
Legea privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte spune clar că o persoană nu poate avea concomitent două pașapoarte diplomatice. Solicitați de Europa Liberă, responsabili de la Ministerul de Externe au spus că vor reveni cu un comentariu.
Subiectul pașapoartelor diplomatice pentru clerici a revenit în atenția publică după ce parlamentul a modificat legea astfel încât să-i permită și Mitropolitului Basarabiei să dețină pașaport diplomatic moldovenesc, pentru a-l pune „în condiții egale” cu Mitropolitul Moldovei.
Europa Liberă a aflat ulterior că ÎPS Petru, conducătorul Mitropoliei Basarabiei, care face parte din Biserica Ortodoxă Română, deține deja un pașaport diplomatic, oferit de statul român și că nu a decis încă dacă va solicita să-i fie eliberat același act de către autoritățile moldovene.