Joi va fi citită în Parlament moțiunea de cenzură inițiată de Partidul Social-Democrat. Ion M. Ioniță se întreabă, în Adevărul, care să fie rostul ei, dat fiind că, din orice direcție ai privi, ea pare mai degrabă dezavantajoasă pentru partid. Dacă guvernul Ludovic Orban va fi demis prin votarea moțiunii, așa cum s-a mai întâmplat o dată la începutul acestui an, tot aceeași echipă va rămâne la butoane, interimar, la alegerile locale, și la parlamentare. „Căderea guvernului va da muniţie nelimitată atacurilor împotriva PSD care „aruncă” ţara în criză politică în plină pandemie şi în plină criză economică. Pe ansamblu, votarea unei moţiuni de cenzură poate fi o victorie de moment pentru PSD, dar o eroare strategică majoră înaintea momentului crucial reprezentat de alegerile locale şi parlamentare”. În schimb, dacă liberalii ar fi fost lăsați să guverneze până la capăt, ca PSD putea, partid de opoziție, să dea toată vina pe ei. Bine le-ar fi prins să-i lase să nu mărească pensiile și să nu dubleze alocațiile, ca să le poată reproșa în campanie. De ce totuși au ales moțiunea de cenzură? Răspunsul jurnalistului de la Adevărul e simplu: pentru că Marcel Ciolacu, lider interimar, vrea să dovedească până la Congresul PSD că e un „dur”, la cuțite cu Iohannis și Orban.
Tot în Adevărul, în secțiunea de bloguri, Raluca Boboc se ocupă de strategia de a elimina din joc partidele mici, pe baza unei – nici mai mult, nici mai puțin – „liste a morții”concepută la Cotroceni. „S-au înregistrat deja primele victime (...). Atât PMP (partidul fostului preşedinte Traian Băsescu), cât şi ALDE (partidul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu) au fost excluse pe ultima sută de metri, spre stupefacţia celor doi lideri, din jocurile privind cea mai importantă primărie a ţării”. Pentru această comentatoare, Băsescu și Tăriceanu sunt politicieni experimentați, „parteneri şi lideri ai Revoluţiei Portocalii din anul 2004, (care) au intrat în istorie prin semnătura de pe Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, moment care a marcat începutul reformelor ce au generat schimbarea la faţă de azi a României”. Acum sunt „condamnați de «plutonul de execuție» de la Cotroceni, format din Klaus Iohannis şi şefi ai serviciilor secrete”. De ce ? Pentru ca Iohannis să infirme eșecul primului său mandat prin „exercitarea unui al doilea mandat în forţă, după alegerile parlamentare, când va avea în sfârşit Guvernul şi Parlamentul la cheremul Lui. (…)prezenţa partidelor lui Băsescu sau Tăriceanu în Parlament, liderii care au sancţionat abuzurile de putere, putea să-i strice oricând jocurile”.
O analiză proiectivă semnează Barbu Mateescu în Gândul : ce viitor au cele două partide de opoziție care au fuzionat recent : USR și PLUS. „Când ești un partid care reprezintă o clasă socio-economică, știi că orice erori ai face există o trambulină calmă care să te protejeze”. Ori USRPLUS este „partidul care reunește două fluvii de energii, emoții și resurse umane ce nu existau acum douăzeci de ani, și care acum zece ani abia începeau să curgă. Primul este societatea post-industrială; al doilea este know-how-ul românilor care știu în detaliu, din interior, mecanismele Uniunii Europene”. Dacă vor ști să evolueze, momentul lor de forță va pica în 2024, când parlamentarele se vor organiza în același an cu prezidențialele.
