Linkuri accesibilitate

Modelul de securitate „israelian”: G7 promit să întărească armata ucraineană, ca să devină o descurajare pentru orice viitor atac 


Președintele SUA, Joe Biden, stânga, vorbește la un eveniment alături de liderii G7, alături de Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a anunța o Declarație Comună de Sprijin pentru Ucraina în cadrul Summitului NATO, la Vilnius, Lituania, miercuri, 12 iulie 2023.
Președintele SUA, Joe Biden, stânga, vorbește la un eveniment alături de liderii G7, alături de Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a anunța o Declarație Comună de Sprijin pentru Ucraina în cadrul Summitului NATO, la Vilnius, Lituania, miercuri, 12 iulie 2023.

Țările G7 s-au angajat miercuri să acorde un sprijin militar „pe termen lung'' Ucrainei pentru a o ajuta să lupte împotriva Rusiei, dar şi pentru a descuraja Moscova de orice atac viitor împotriva statului vecin.

Un plan care amintește mult de așa-numitul „model israelian”, menționat deja de președintele american Joe Biden duminică, înainte de summit-ul de la Vilnius într-un interviu cu CNN. Este vorba de a da Ucrainei capacitatea necesară pentru apărare, dar și pentru a descuraja, prin forța și dotarea armatei sale, orice nouă agresiune.

Singura diferență, remarcă publicația Politico, este că Israelul are arme nucleare, deși nu este oficial o putere atomică, în timp ce Ucraina le-a cedat Rusiei în 1991, după destrămarea URSS, în schimbul unor garanții de securitate care nu au prevenit nici anexarea peninsulei Crimeea în 2014, nici războiul secesionist din estul Ucraina și nici lansarea invaziei ruse în februarie 2024.

„Vom lucra împreună cu Ucraina la garanții de securitate punctual şi bilaterale pe termen lung, pentru a asigura existența unei forțe militare capabile să apere Ucraina astăzi şi să descurajeze orice agresiune rusă pe viitor", se menţionează în declaraţia G7, grupul principalelor șapte forțe economice dezvoltate din lume: Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Canada, Germania, Italia și Japonia, relatează agenița AFP.

„În caz de viitor atac armat al Rusiei (...), avem intenţia (...) să furnizăm Ucrainei o asistenţă rapidă şi susţinută în materie de securitate, echipamente militare moderne în domeniile terestru, maritim şi aerian, precum şi o asistenţă economică pentru a impune costuri economice şi de alt tip Rusiei", se mai menţionează în documentul redactat pe marginea summitului NATO de la Vilnius.

La întâlnirea țărilor din G7 cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele american Joe Biden a asigurat că G7 va ajuta Ucraina să-și „creeze o apărare puternică pe uscat, în aer și pe mare”. „Viitorul Ucrainei este în NATO”, a mai spus Biden.

Alături de Germania și Franța, administrația Biden a fost una din cancelariile care nu a vrut pentru moment ca Ucraina să primească un calendar precis al admiterii în NATO.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat anunțul G7 drept un „pachet important de garanții de securitate”, care reprezintă pentru delegația ucraineană la summit-ul NATO „o victorie semnificativă în materie de securitate pentru Ucraina, pentru țara noastră, pentru poporul nostru, pentru copiii noștri”, mai relatează AFP.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG