Linkuri accesibilitate

Moldova a primit un radar din Franța, estimat la 14 milioane de euro


Radarul a ajuns la Chișinău pe cale aeriană.
Radarul a ajuns la Chișinău pe cale aeriană.

Guvernul R. Moldova a anunțat miercuri că a primit un sistem de apărare aeriană cumpărat în Franța, ca parte din efortul mai amplu de modernizare a forțelor armate pe fondul războiului din Ucraina.

Într-un comunicat de presă, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a spus că sistemul fabricat și livrat de compania franceză Thales este „vital” pentru apărarea antiaeriană a Moldovei, mai ales în lumina ultimelor „incidente de încălcare a spațiului aerian” al țării.

Ministrul a mulțumit Franței pentru „susținerea oferită în realizarea acestui deziderat”, fără să precizeze în ce a constat ajutorul Parisului.

În comunicatul Ministerului Apărării nu se precizează nici costul instalației adusă în țară „pe cale aeriană”.

Potrivit Wikipedia, prețul acestei instalații, despre care firma constructoare spune că este utilă inclusiv împotriva dronelor militare, este de aproximativ 14 milioane de euro.

Ce face radarul GM200

Tranzacția cu firma Thales a fost anunțată în luna septembrie, cu ocazia vizitei la Chișinău a ministrului francez al Apărării, Sebastien Lecornu, care a spus că este vorba de sistemul Ground Master 200.

GM200 este un radar mobil care detectează amenințările din aer. Radarul reprezintă un container cu echipamente, montat pe un camion militar.

GM200 poate detecta ținte aeriene pe o rază de 250 de kilometri în regim de supraveghere și până la 100 de kilometri în regim de luptă, precum și obiecte aflate la o înălțime de până la 24 de km.

Armata R. Moldova nu are un sistem modern ce ar permite detectarea țintelor aeriene, de aceea siguranța spațiului aerian nu poate fi asigurată, spunea ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, într-un interviu la Europa Liberă.

Nosatîi explicase atunci că sistemele de supraveghere și apărare aeriană „au fost bune la timpul lor”, iar acum, fiind învechite, „nu asigură caracteristici tactice de interceptare pentru toate felurile de ținte aeriene”.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG