Asociația „Părinți Solidari” constată într-un raport de monitorizare că în procesul de achiziții publice de alimente la instituțiile școlare din Chișinău nu există un concurs real. Activiștii susțin că deși achizițiile sunt planificate corespunzător și ofertele sunt afișate conform normelor legale, evaluarea lor este defectuoasă. La ce alte concluzii au ajuns autorii monitorizării și cum răspund autoritățile municipale la aceste acuzații?
Activiștii au monitorizat procesele de achiziții din 90 de instituții școlare din capitală care au solicitat servicii pentru alimentația copiilor. Fiecare din aceste școli a înregistrat doar o ofertă, care ulterior a și fost desemnată câștigătoare. Ala Revenco, președinta Asociației „Părinți solidari”, crede că lipsa unor concursuri veritabile împiedică selectarea celei mai bune oferte pentru alimentația copiilor. Ea atrage atenția că deși formal se organizează licitații, piața acestor servicii este împărțită aproape în totalitate de cinci întreprinderi municipale, fiecare din acestea adjudecându-și câte un sector din capitală în care prestează servicii de alimentație:
„Prețul per dejun și prânz care se oferă la școală este unul și același și în final noi nu putem să alegem după preț, rămâne să alegem după calitate. Dar în cazul când vine o singură întreprindere, nu avem ce alege. A venit ea și a fost stabilită câștigătoare a lotului și s-a terminat toată licitația, adică, de fapt, nu avem concurență reală. Piață este împărțită și concurența reală nu există.”
Ala Revenco crede că funcționarii care contractează servicii fără a putea evalua mai multe oferte, tolerează de fapt o situație abuzivă. Șefa interimară a Direcției generale de educație din Municipiul Chișinău, Viorica Negrei, are o explicație. Ea crede că această situație este influențată de suma mică alocată pentru alimentația copiilor, ceea ce ar însemna în opinia ei o lipsă de profit pentru agenții economici. Viorica Negrei dă asigurări că întreprinderile municipale câștigătoare, fostele combinate pentru alimentația publică nu sunt nicidecum favorizate:
„Este o situație determinată nu de noi și nu suntem noi cei care putem să condiționăm participarea sau neparticiparea la o achiziție. Noi suntem cei care evaluăm ofertele care sunt propuse. Această competiție inexistentă este determinată prin lipsa de participare la astfel de concursuri din partea agenților economici. În situația în care ar participa la licitații și combinatele pentru alimentare publică, și alt agent economic, noi îi vom evalua cu statut de concurent egal.”
Membru al asociației „Părinți solidari”, Valeriu Ciorbă spune că a urmărit îndeaproape un proces de achiziție în valoare de circa 20 de milioane de lei, desfășurat de direcția educație din sectorul Râșcani al capitalei. El constată că grupul de lucru care a selectat oferta câștigătoare a ignorat principiul de alegere a prețului mai mic și fără argumente i-a scos din competiție pe unii agenți economici:
„Descalifică pe cine vrea el, neglijează anumite oferte pentru că nu sunt prezentate anumite certificate, dar fără a da vreo lămurire undeva și a fixa în proces verbal care anume certificate au fost solicitate și nu au fost prezentate. Credem noi că astfel de mișmașuri în procedurile de achiziții publice sunt foarte des întâlnite, ceea ce cauzează un prejudiciu la procesul de stat, din cauza neglijenței, incompetenței, rea intenției a grupurilor de lucru respective.”
Activiștii mai sunt nemulțumiți că unul din agenții economici care a fost vizat în dosarul licitațiilor trucate și ar fi livrat produse alterate instituțiilor școlare din capitală continuă să câștige contracte de achiziții. Membrii asociației pun la îndoială corectitudinea licitațiilor și îndeamnă responsabilii de la primărie să verifice calitatea produselor care ajung în școli. De cealaltă parte, Viorica Negrei, șefa interimară a Direcției educație din Chișinău spune că atât timp cât un antreprenor nu este inclus în lista de interdicții a Agenției Achiziții Publice și nu există o decizie a instanței de judecată, autoritățile nu-i pot interzice participarea la achizițiile publice.