Linkuri accesibilitate

MoldovaGaz spune că are trei soluții în cazul unei crize a gazelor


Imagine generică
Imagine generică

Preşedintele companiei, Vadim Ceban, a afirmat că gazele ruseşti care vor veni prin Turcia, Bulgaria, România ar costa mai scump decât cele care traversează Ucraina.

Președintele Consiliului de administrație al MoldovaGaz, Vadim Ceban, susține că o eventuală criză a gazelor este puțin probabil să afecteze Republica Moldova. Și asta pentru că în cazul în care Naftogaz (Ucraina) și Gazprom (Federația Rusă) nu ajung la un compromis în privința noului contract de tranzit, până la 1 ianuarie, gazul va fi livrat Republicii Moldova în regim revers, prin ruta transbalcanică. Vadim Ceban a admis că prețul la gaze pentru consumatorii finali în acest caz va fi mai mare, însă fără să precizeze cu cât.

Moldova-gaz are trei soluții în cazul unei crize a gazelor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:59 0:00
Link direct



Spre deosebire de autoritățile moldovene și managerii de la Moldova-gaz, cu toții declarându-se optimiști în ceea ce privește viitoarea înțelegere dintre Federația Rusă și Ucraina, compania Naftogaz de la Kiev a subliniat într-un comunicat oficial difuzat în seara zilei de 16 decembrie că până în prezent nu există un acord între cele două părți și că „discuțiile au loc atât la nivel de experți, cât și în format trilateral, cu participarea reprezentanților Comisiei Europene”.

Între timp, la Chișinău președintele Consiliului de administrație al Moldova-gaz, Vadim Ceban, a precizat că Republica Moldova ia în calcul întâi de toate scenariul tradițional, adică tranzitul gazului rusesc pe teritoriul Ucrainei direct din Federația Rusă. Totuși, în cazul unei blocări a tranzitului prin țara vecină, Republica Moldova este pregătită să primească gaze prin coridorul transbalcanic, adică tot din Federația Rusă, însă deja prin Turcia, Bulgaria, România, Ucraina punctul terminus fiind Republica Moldova. Va fi mai scump costul de import al gazului în cazul acestui scenariu? Cu siguranță da, a precizat Vadim Ceban, dar a evitat să dezvolte acest subiect, adică nu este limpede cine va suporta la modul practic eventuala scumpire.

Vadim Ceban, președintele Consiliului de administrație SA Moldovagaz
Vadim Ceban, președintele Consiliului de administrație SA Moldovagaz


„Aceste tarife încă nu sunt aprobate. Vor fi anumite costuri. Noi acum suntem în discuții, inclusiv ieri am expediat o adresare la regulatorul din Ucraina, vom vedea care va fi tariful. Acum nu pot să vă spun care va fi costul final, cred că vom avea această informație în ianuarie-februarie. La costul de achiziție a gazelor evident cred că se va adăuga costurile de intrare-ieșire din Ucraina”.

Între timp opoziția parlamentară acuză guvernarea că nu ia măsurile de compensare a vulnerabilității ce s-a profilat, ba mai mult că administrația Moldova-gaz ar negocia în condiții netransparente contractele cu furnizorii de pe ruta transbalcanică.

Vadim Ceban a anunțat că au fost agreate deja acordurile de interconectare cu operatorii din Bulgaria și România, iar până pe 25 decembrie este planificată încheierea acordurilor necesare cu Ucraina.


O altă temere a experților în energetică e că Republica Moldova s-ar putea pomeni într-o situație în care gazul din Ucraina va fi stopat, iar cel de pe coridorul transbalcanic nu va fi livrat încă și asta pentru că, oficial, lansarea conductei va avea loc pe 8 ianuarie. Președintele Consiliului de administrație al Moldova-gaz, Vadim Ceban, a dezmințit presupusul pericol declarând că Republica Moldova, dacă ar avea nevoie chiar în prezent de gaze, l-ar putea recepționa prin intermediul acestei rute.

Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi acordul de asistență financiară dintre Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru procurarea gazelor naturale din depozitele ucrainene. E vorba de un acord de împrumut pentru 50 de milioane de dolari și dacă acesta va fi pus în aplicare, înseamnă că Republica Moldova se va confrunta cu cel mai neplăcut scenariu în „criza gazelor”, spune Vadim Ceban.


„În cazul situațiilor de urgență, atunci hotărârile comisiei situației excepționale sunt obligatorii pentru toți, respectiv, ne vom conforma oricare va fi decizia acestei comisii. Aceasta este varianta 3, de rezervă, va fi aplicată în cazul în care nu va fi reversul lucrativ. Ceea ce nu cred, or, dacă urmăriți site-urile Transgaz, Bulgar-Transgaz, licitațiile sunt lansate, capacitățile sunt deja bronate, deci, el deja devine lucrativ”.

Mai mulți experții în domeniu, inclusiv fostul director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, cred că riscul sistării furnizării gazelor naturale totuși e minim. În schimb ei susțin că situația ar trebui să dea de gândit autorităților moldovene deoarece se confirmă a câta oară vulnerabilitatea energetică a Republicii Moldova din cauza pieței monopolizate de concernul rus Gazprom, prin intermediul companiei Moldova-gaz.

Previous Next

XS
SM
MD
LG