Linkuri accesibilitate

Moldova – mențiuni în presa internațională


Imagine generică
Imagine generică

Ziarul ucrainean de limbă engleză Kyiv Post citează ediția ucraineană a agenției de presă Interfax cu știrea că serviciul de informații al Ucrainei (SBU) a intensificat controalele pentru depistarea unor „cetățeni ruși radicali” la granița ucraineano-moldoveană. „Pentru prevenirea exacerbării situației de la Chișinău legată de intervenția străină în afacerile interne ale Moldovei, au fost intensificate activitățile de informații în zone ucrainene de la granița cu Moldova, concentrate asupra cetățenilor ruși radicali”, se spune în comunicatul SBU citat de Kyiv Post.

Actorii internaționali sunt atrași în criza moldoveană...

Ziarul rus Kommersant, preluat de TASS, constata într-un articol apărut duminică că „unul câte unul, actorii internaționali sunt atrași în criza moldoveană” și notează că Moscova a fost prima care a acordat sprijin coaliției dintre socialiști și blocul ACUM. Ziarul rus mai anticipa că liderul PD, Vladimir Plahotniuc, nu va reuși în tentativa de a-și menține controlul asupra țării sale. Kommersant îl citează pe fostul deputat comunist moldovean Mark Tkaciuc cu declarația că „în Moldova există noi autorități... iar Rusia și UE sunt gata să coopereze cu ele”.

Canalul de televiziune Euronews a transmis un interviu cu noul ministru de externe de la Chișinău, Nicu Popescu, care declară că Moldova se află într-un moment „crucial”. „În ultimii ani, Moldova a fost condusă de un oligarh – oligarhul a pierdut puterea în februarie, dar nu vrea să plece de la putere”, a explicat Nicu Popescu. Euronews notează că există temeri ca criza politică prelungită de la Chișinău să ducă la ciocniri violente de stradă în R. Moldova.

Nicu Popescu (dreapta)
Nicu Popescu (dreapta)

Portalul de analiză New Eastern Europe notează că în R. Moldova „o alianță de oponenți ai oligarhiei se revoltă împotriva unei capturări treptate a statului”. Comentariul scris de Oktawian Milewski notează că alianța dintre socialiști și blocul ACUM este „o surpriză șocantă”, fiind caracterizată de mulți analiști, înainte să se întâmple, drept „imposibilă” sau „împotriva naturii”. Milewski, care este corespondentul din Polonia pentru RFI, secția română, consideră că alianța a devenit posibilă grație „unei rare alianțe de interese și percepții despre Plahotniuc și partidul său la Washington, Bruxelles și Moscova în ultimele luni și săptămâni”.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG