Linkuri accesibilitate

Moldova – nevoia de claritate morală


Protest antiguvernamental la Chișinău, februarie 2023
Protest antiguvernamental la Chișinău, februarie 2023

Episodul de săptămâna trecută, când autoritățile de la Chișinău au interzis intrarea în țară unui oficial rus – președintele Tatarstanului – a produs consecințe la nivel diplomatic.

Chișinăul a declarat persona non-grata pe unul dintre angajații Ambasadei Rusiei în R. Moldova, care manifestase un comportament sfidător și arogant față de poliția de frontieră moldoveană. În replică, Moscova a declarat indezirabil un funcționar de la Ambasada R. Moldova în Rusia.

De asemenea, s-a decretat interdicție de intrare în Rusia pentru câțiva oficiali moldoveni: parlamentarii PAS Olesea Stamate, Lilian Carp și Oazu Nantoi, precum și ministra de Interne, Ana Revenco. Cauza acestei pedepse: declarațiile lor „antirusești”, dar și decizia (sau intenția) Chișinăului de a se alătura unor sancțiuni occidentale la adresa Federației Ruse. Demnitarii vizați au declarat că nu intenționau să viziteze Rusia, dar gestul în sine, această interdicție, vorbește despre ce nu-i place Kremlinului la moldoveni.

Eram obișnuiți deja cu tonul arțăgos al Moscovei, care probozește guvernarea de la Chișinău, în speță pe președinta Maia Sandu, pentru „atitudini antirusești”. E vorba despre condamnarea războiului din Ucraina și de agenda proeuropeană a Moldovei. Culmea tupeului și a ridicolului a fost atunci când Moscova a criticat legiferarea limbii române în Constituția R. Moldova, care s-ar face în detrimentul vorbitorilor de „moldovenească, limbă mult mai veche decât româna”. Vi-i imaginați pe europeni sau pe americani să dicteze moldovenilor denumirea limbii pe care o vorbesc sau istoria pe care o studiază în școală? Absurd!

Rusia mai spune că R. Moldova nu e autonomă, că îndeplinește directivele Bruxelles-ului și ale Statelor Unite, care o împing în război. Și Moscova nu pare deloc jenată de enormitatea acestor afirmații, flașneta propagandistică a Kremlinului nu e făcută să spună adevărul, să apeleze la logică, să se sprijine pe fapte și dovezi verificabile, ci pur și simplu împroașcă minciuni pentru a zăpăci un auditoriu neprevenit, needucat, pentru a răspândi frică și dispoziții alarmiste, defetiste.

Înfricoșezi o țară pentru a-i determina pe cetățenii ei să facă presiuni asupra guvernării să adopte un ton conciliant față de Moscova, să accepte sau măcar să nu blameze așa-zisa operațiune specială putinistă în Ucraina. Să se declare „neutră”, așa cum scrie în Constituție – o altă cerință bizară a Moscovei. „Neutră” față de masacrele rusești, „neutră” față de răpirea copiilor ucraineni, „neutră”, adică insensibilă, față de sutele de mii de refugiați care și-au părăsit locuințele bombardate. Ar fi trebuit Moldova să le refuze adăpost acestor oameni nefericiți, pe motiv de „neutralitate constituțională”? Ce s-ar fi spus despre Moldova?

Privim, de aceea, cu multă îngrijorare derapajele din unele țări occidentale sau foste comuniste, inclusiv România, unde forțe extremiste bat toba naționalismului și suveranismului antieuropean și prezintă agresiunea rusă în Ucraina ca pe un gest justificat de autoapărare al lui Putin față de „hegemonia americană”.

La Moscova, patriarhul Kiril vrea să inculce rușilor dragostea de patrie, care în viziunea sa se manifestă prin devotamentul față de „țar” și prin dorința lor de a pleca să lupte în Ucraina, să verse sângele cetățenilor acestei țări, adulți și copii, militari și civili, cum am văzut la Bucea, Irpin, Mariupol și în alte localități martirizate. Protestul, eschiva de mobilizare sunt considerate un delict de lez-națiune. „Dragostea de patrie, spune Kiril, este cea mai sfântă dintre virtuți”. Dar dacă patria ta comite crime? Dacă patria ta invadează neprovocat și nejustificat altă țară, este la fel de moral să o iubești? Sau e cazul să faci niște diferențe?...

Aceeași problemă s-a pus și în Germania lui Hitler, iar scriitori de talia lui Thomas Mann au știut să livreze răspunsul potrivit, condamnând ferm nazismul și despărțindu-se de conaționalii lor care-l susțineau.

În Rusia este de neconceput un alt fel de patriotism decât cel cu iz imperialist. Un patriotism de tip umanist, care pune accentul pe drepturile și libertățile omului și nu pe stat, ca singură sursă de legitimare, este considerat spionaj, activitate subversivă în folosul Occidentului, cel care vrea să „umilească” și să „distrugă” Rusia.

Moscova e furioasă că Moldova promovează ideea unui tribunal internațional pentru crime de război, la care înalți oficiali ruși în frunte cu Putin să fie trași la răspundere pentru ordinele criminale pe care le-au dat. O asemenea „impertinență” din partea unei foste republici sovietice, cunoscută de ruși pentru docilitatea sa, este uluitoare, de neconceput.

Însă dincolo de ce spune Rusia și cu toate riscurile asumate, Republica Moldova are nevoie de claritate morală, de coerență între vorbe și fapte. Demnitarii unei țări care produce masacre nu pot fi prietenii Republicii Moldova și nu au ce căuta aici.

Trebuie să recunoaștem, populația din Moldova nu este obișnuită cu atitudini bazate pe convingeri, pe valori, nu pe interese. Duplicitatea clasei politice moldovene din epoca independenței, relativismul, jocul la două capete, discrepanța dintre principiile clamate și proiecția lor în realitate au încurajat spiritul tranzacționist, miza pe conjuncturi, adaptabilitatea extremă, complicitatea cu răul. De aceea, consecvența este principalul examen pe care îl au de susținut moldovenii și clasa politică în fața „Lumii libere”, dar și în fața Rusiei ostile.

Respectul de sine se dobândește greu și se pierde foarte ușor, mai ales când ești obișnuit să treci prin istorie cu o mină subalternă.

*Punctele de vedere exprimate în acest articol nu reprezintă neapărat poziția Europei Libere Moldova.

  • 16x9 Image

    Vitalie Ciobanu

    Sunt scriitor și jurnalist. Colaborez cu Europa libera de 23 de ani în calitate de comentator. Începând cu iunie 2023 realizez podcastul „Cultura la frontieră”. Vreau prin această emisiune să punem în valoare artiștii, scriitorii, oamenii de creație din Republica Moldova, să vorbim despre opera lor, să-i descifrăm înțelesurile, să o plasăm într-un context mai larg, național și european. Acest produs sper să continue tradiția emisiunilor culturale ale Europei libere, în condiții noi, în era tehnologiilor digitale.

Previous Next

XS
SM
MD
LG