Linkuri accesibilitate

Republica Moldova, la ceasul sincronismului european


Alegerile din Republica Moldova au mereu semnificații ce depășesc granițele acestui stat. Este vorba de șansele unei republici din spațiul post-sovietic de a-și afirma nu doar independența, ci și opțiunea pro-occidentală și fundamental europeană, de succesul ori eșecul luptei împotriva corupției, de afirmarea statului de drept, de asumarea responsabilă a trecutului traumatic. Modelul la care mă gândesc, fără a-l idealiza, reprezintă un spectru terifiant pentru potentații de la Moscova și nu mă refer la țările baltice, care au reușit să se sustragă „îmbrățișării” moscovite acum trei decenii.

Pentru Kremlin, Republica Moldova a semnificat și semnifică o miză politică și simbolică. Mai mult, prin conflictul înghețat legat de „republica transnistreană”, de fapt o enclavă stalinistă dominată de o mafie direct legată de Moscova, este vorba de o miză geopolitică extrem de serioasă. De aici și investițiile rusești în media, conexiunile economice vizibile și invizibile, susținerea explicită și implicită a blocului comuniștilor și socialiștilor, încercările de subminare și delegitimare a forțelor democratice.

Îmi aduc perfect aminte de o conferință la care am participat la Chișinău, despre consecințele totalitarismului comunist. M-am întâlnit atunci cu membrii Comisiei „Cojocaru”, numită de fostul președinte interimar Mihai Ghimpu pentru a analiza și evalua dictatura comunistă din Republica Moldova. În timpul simpozionului, în fața Hotelului „Codru” din inima Chișinăului, am avut atunci parte de o demonstrație „antifascistă” organizată de Partidul Comuniștilor. În fruntea ei se afla ideologul formațiunii lui Voronin, Mark Tkaciuk. Am participat cu acea ocazie și la o emisiune a jurnalistei Natalia Morari pe postul „Publika”. Eram împreună cu istoricul Igor Cașu, vicepreședintele Comisiei „Cojocaru”. Ne-am trezit față-n față cu doi dinozauri leniniști. Ni s-au servit lozinci răsuflate despre „exploatarea burghezo-moșierească” exercitată de România în anii interbelici. S-au negat înspăimântătoarele cifre privitoare la goana moldovenilor (execuții, arestări, deportări în masă) în timpul regimului comunist.

Țin să menționez că Igor Cașu, asemeni colegilor săi Gh. Cojocaru, Sergiu Mustață și alți istorici autentici, au apărat întotdeauna valorile democratice și au propus un anticomunism civic-liberal, au respectat memoria tuturor victimelor dictaturii comuniste, indiferent de originea lor etnică ori socială. Este ceea ce comuniștii moldoveni n-au putut niciodată tolera sau accepta. Pentru ei, bătălia despre trecut ține de definirea prezentului și de ipotecarea viitorului în favoarea unor formule pe cât de desuete, pe atât de nocive (și, mă grăbesc să adaug, corupte).

Acesta este contextul special al postcomunismului moldovenesc. Alegerile de ieri erau sortite să determine drumul Moldovei în următorii ani, poate decenii. În orice caz, soarta a numeroși tineri moldoveni pentru care ideea de Europa reprezintă mai mult decât o sursă de inspirație. Reprezintă o aspirație!

Întrebarea care a planat mereu asupra alegerilor postcomuniste din Republica Moldova a fost dacă se va merge pe calea pro-vestică, pro-europeană, democratică, sau nu? Este calea pentru care au luptat tinerii din Chișinău, inclusiv Valeriu Boboc, mort în aprilie 2009, cu coastele rupte și cu plagă la cap în urma unor lovituri cu obiecte contondente.

Cert este că atunci când mulți proroceau Finis Moldaviae, Maia Sandu n-a capitulat. A dovedit că Moldova chiar poate ieși din marasm, că merită să lupți împotriva turpitudinii. Partidul ei, Acțiune și Solidaritate, a repurtat un scor istoric de peste 52%. Maia și echipa ei au probat trei virtuți esențiale pentru oamenii politici veritabili: inteligență morală, voință democratică și imaginație liberală. Nu există state eșuate, există doar elite falimentare. Ferice de Moldova, în acest caz.

Aș mai spune ceva, în loc de încheiere. Primul lucru care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la proiectul politic al Maiei Sandu este modernitatea sa: sincronism european în adevăratul sens lovinescian.

Vezi comentarii

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG