Linkuri accesibilitate

Moldova și „misiunile” sale de afaceri pentru export, în vremuri de pandemie


În această perioada complicată generată de pandemie, exportatorii moldoveni sunt ajutați să identifice parteneri de afaceri pe pieţele-ţintă din UE.

Agenția pentru Investiții va pune în practică un program finanțat de Banca Mondială pentru sprijinirea exportatorilor moldoveni, în special cei din trei sectoare-cheie: fructe proaspete și prelucrate, produse electronice și mobilă.

Moldova și „misiunile” sale de afaceri pentru export, în vremuri de pandemie
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:53 0:00
Link direct

Programul „Misiuni de afaceri pentru export” își propune să-i ajute pe exportatorii moldoveni, în această perioada complicată generată de pandemie, să identifice parteneri de afaceri pe pieţele-ţintă din UE şi să stabilească contracte de livrări de produse. Reducerea activităţii economice din motive sanitare a afectat exporturile care au înregistrat pe parcursul anului trecut o scădere de aproape 12 la sută. În ultimele luni, exporturile au început să crească uşor, dar mult sub nivelul de până la criza sanitară, spune directoarea Agenției de Investiții, Rodica Verbeniuc:

„Suntem foarte conştienţi de dificultăţile economice actuale. Aceasta înseamnă că trebuie să devenim mai pro-activi, mai pregătiți, să ne ajustăm la noile realități, atât prin reconceptualizarea strategiilor de marketing și promovare, cât și prin sporirea capacității de conectare la e-commerce și la utilizarea platformelor online”.

Nici pe departe potenţialul nu este utilizat pe măsură atunci când vorbim despre exporturi...
A.Crigan

În cadrul programului de sprijinire a exportatorilor moldoveni, experți care facilitează realizarea acestuia vor selecta 30 de companii din trei sectoare cheie ale economiei. Expertul Andrei Crigan spune că în urma mai multor analize s-a ajuns la concluzia că cel mai mare potențial de creștere a exporturilor, mai ales în contextul rigorilor pandemice, îl au fructele, mobila, echipamentele şi utilajele electronice:

„În toate aceste sectoare avem zeci de companii exportatoare şi sute de producători. Există un potențial interesant de creştere. Nici pe departe potenţialul nu este utilizat pe măsură atunci când vorbim despre exporturi. Există foarte multe rezerve inclusiv în pieţele ţintă pe care ne dorim să le creştem.”

Companiile selectate, câte 10 din fiecare domeniu, se vor grupa în aşa numite misiuni de afaceri pentru export şi vor fi ajutate să poarte negocieri pe platforme online cu potenţiali parteneri din Germania, Țările Baltice şi România. Andrei Crigan precizează că aceste pieţe sunt ţintă pentru produsele moldoveneşti pentru că de-a lungul anilor s-au realizat multiple activităţi de promovare:

„Misiunile de export sunt instrumentul care vin şi atacă greu potenţialii noştri clienţi şi aşează la masă producătorii şi exportatorii direct cu cei care reprezintă interesul pe pieţele respective pentru a discuta în ce condiţii tehnice, financiare sunt dispuşi să cumpere produsele noastre şi cum văd poziţia noastră pe aceste pieţe.”

Programul face parte dintr-un proiect mai amplu finanţat de Banca Mondială lansat în contextul liberalizării comerţului cu UE pentru a ajuta exportatorii moldoveni să îmbunătățească calitatea produselor şi să fie mai competitivi pe piaţa europeană.

Datele statistice oficiale arată că Uniunea Europeană este principalul partener comercial al R. Moldova. Peste două treimi din produsele moldovenești ajung pe piața comunitară. E o cotă triplă faţă de ceea ce reușea să exporte Republica Moldova în ţările comunitare până la liberalizarea comerţului în 2015. Acordul de Asociere, implicit cel de liber schimb cu UE a prevăzut eliminarea taxelor vamale pentru peste 90 la sută din produsele autohtone. Experţii atrag atenţia însă că potenţialul oferit de acest cadru legal încă nu este valorificat pe deplin, în condițiile în care produsele moldovenești ajung preponderent doar pe câteva pieţe din UE şi sunt exportate mai ales produse cu valoare adăugată limitată.

Previous Next

XS
SM
MD
LG