Linkuri accesibilitate

Moldovenii și Parteneriatul Estic: de la entuziasm la dezamăgire


Imagine generică

Perspectiva unui nou elan pro-european nu e deloc certă.

Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

La Bruxelles, sub auspiciile președinției române la Consiliul Uniunii Europene, se desfășoară în aceste zile un summit consacrat unui deceniu de la fondarea Parteneriatului Estic – o inițiativă comună, a Suediei și Poloniei, reprezentată la data lansării ei de miniștrii Carl Bildt și Radek Sikorski.

Parteneriatul Estic s-a vrut o modalitate de a ține aproape de valorile europene Ucraina, Georgia, Moldova, Armenia, Azerbaidjan și Belarus, de a le atrage în siajul Lumii libere, chiar dacă rezultatele au diferit de la o țară la alta.

Moldovenii și Parteneriatul Estic: de la entuziasm la dezamăgire
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:10 0:00
Link direct


În cazul Republicii Moldova cei 10 ani ai Parteneriatului Estic coincid cu perioada post-Voronin, de când la guvernare se află partide declarat proeuropene. Beneficiile acestei relații cu Bruxelles-ul s-au văzut: am semnat Acordul de Asociere și de Liber Schimb, producătorii autohtoni au reușit să depășească șocul embargourilor rusești, câștigând o piață de desfacere incomparabil mai mare, dar și mai exigentă, mai competitivă, care te îndeamnă să înveți, să performezi.

Am obținut, totodată, anularea vizelor pentru Uniunea Europeană și această libertate de călătorie i-a scos pe moldoveni din plasa unor proceduri umilitoare, când pentru a-ți îndeplini visul unei călătorii în Franța sau Germania trebuia să prezinți, între alte dovezi de autosuficiență financiară, copiile facturilor achitate la serviciile comunale pe ultimele două luni.

Uniunea Europeană ne-a oferit niște bonusuri. Ar trebui să ne întrebăm ce-am făcut noi ca să le merităm?

Aniversarea Parteneriatului Estic găsește Republica Moldova într-o situație… mult prea delicată, ca să folosim limbajul eufemistic al funcționarilor de la Bruxelles. Considerată mult timp „copilul premiant” al acestui proiect lansat în 2009 (și lăudată nu atât pentru notele obținute, cât pentru că declama frumos la „seratele școlare”!), Republica Moldova se află azi la periferia atenției europenilor. Nu, Bruxelles-ul nu și-a revizuit strategiile pentru această parte a lumii, problema e la Chișinău.

Așadar, ce-am făcut noi? Am îngrozit lumea cu furtul miliardului: un episod în care instituțiile statului reformate pe bani occidentali – procuratura, SIS-ul, Internele, justiția etc. – au constatat că în Moldova post-Voronin se furau banii cu sacii, dar n-au mișcat un deget pentru a opri frauda. Am sabotat ideea de alegeri democratice, anulând un scrutin perfect valabil în Chișinău, pentru că n-a ieșit „cine trebuie”. Am adoptat în stil haiducesc, în colaborare cu adversarii înverșunați ai integrării europene – Dodon și partidul său socialist –, un sistem electoral profund vicios, ignorând recomandările și avertismentele organismelor europene. Celebrul „mixt” e schema prin care corupția și manipularea garantează celor care organizează scrutinul rezultatul dorit.

În urma acestor derapaje, Republicii Moldova i-a fost sistată finanțarea macroeconomică. Bruxelles-ul, se poate spune, a pedepsit clasa politică de la Chișinău, doar că cei care suferă sunt cetățenii, nu clanurile guvernante.

Prezent la summit-ul PE de la Bruxelles, premierul în exercițiu, Pavel Filip, a dat asigurări că reformele vor continua, că puterea de la Chișinău va demonstra mai multă „determinare” și „voință politică” pentru implementarea Acordului de Asociere. Șeful Executivului de la Chișinău a spus la Bruxelles exact ce voiau să audă cei de acolo. Adică reluăm vechiul refren, vechiul nărav care ne-a consacrat. Am manipulat, le-am furat votul moldovenilor de acasă și i-am lipsit de posibilitatea de a vota pe cei din diaspora, am adoptat, cu sprijinul lui Dodon și al socialiștilor, legi dubioase – „mixtul”, cetățenia contra bani, amnistierea averilor ilicite –, am asmuțit structurile de forță împotriva primarilor indezirabili și a întreprinzătorilor care nu vor să-și cedeze afacerile, iar la Bruxelles promitem că vom spori eforturile pe calea integrării europene.

Crede premierul Filip și colegii săi din PD că demnitarii occidentali mai înghit această retorică, chiar dacă le zâmbesc politicos? După aproape trei luni de la alegeri, Republica Moldova nu reușește să formeze o majoritate care să voteze un guvern decis să pună în aplicare Acordul de Asociere, vorba premierului Filip, „cu determinare” și „voință politică”. În orice caz, perspectiva unui nou elan pro-european nu e deloc certă.

Dodon și PSRM vor să-și instaleze oamenii în fruntea Parlamentului și în câteva posturi-cheie din Guvern: la Externe, Apărare, Justiție, Interne… La Chișinău se vorbește tot mai insistent nu despre o majoritate proeuropeană decisă să facă reforme, să recupereze șansele compromise de actualii guvernanți – „bastarzii politici” ai generalului sovietic Voronin, cum li s-a spus –, ci despre o alianță, formală sau informală, între Partidul Democrat și PSRM, menită să conserve prezenta stare de lucruri, să blocheze Republica Moldova într-o zonă gri a Europei, la cheremul intereselor imperialiste ale Rusiei și al diverselor rețele internaționale de crimă organizată.

Un recent sondaj de opinie pare să confirme aceste predicții. Potrivit autorilor (Asociația Sociologilor și Demografilor), cel mai popular lider politic rămâne Dodon, iar procentajul celor care ar prefera Estul autoritarist îl depășește, din nou, pe cel al adepților integrării europene: 39,1% contra 37,5%. În cazul preferinței pentru NATO diferența e și mai mare: 22,1% „pentru” versus 54,8% „împotrivă”. Sondajele în Moldova sunt un metronom foarte sensibil, ușor influențabil, o balanță ce-și mută centrul de greutate în funcție de prestația puterii politice.

Când politica în Moldova a început să semene cu un atac raider, să imite reglările de conturi din filmele cu gangsteri ruși, numărul euroscepticilor a crescut...

Dialogul cu liderii occidentali, vizitele de odinioară ale cancelarului Merkel, vicepreședintelui american Biden, președintelui Comisiei Europene Barroso, comisarului Füle și ale atâtor altora în anii 2010-2013 ofereau moldovenilor motive de optimism: eram pe drumul cel bun, speram ca roadele acestui angajament să se reflecte într-o creștere a calității vieții. Când lucrurile au luat-o razna, când politica în Moldova a început să semene cu un atac raider, să imite reglările de conturi din filmele cu gangsteri ruși, numărul euroscepticilor a crescut, oferind partidei pro-Putin un plus de fuleu și impertinență.

Ipocrizia clasei politice moldovene, care vrea doar fonduri, nu și valori europene, a fost sancționată de electoratul moldovean, dar într-un mod care nu a afectat-o prea mult, cum s-a văzut și la ultimele alegeri. Dezamăgiți, indignați de politicienii lor, moldovenii își iau lumea în cap, caută o viață mai bună în Occident, astfel că numărul votanților proeuropeni a scăzut constant în ultimii ani, iar prezența la urne nu reușește să depășească 50%.

„Am plecat, gata, am scăpat de voi. Nu ne mai puteți înjosi, nu ne mai puteți batjocori. Suntem liberi!” – par să le spună emigranții moldovenii potentaților de la Chișinău. Poate că cei plecați au dobândit mai multă libertate (cu toate riscurile aferente), însă familiile lor de acasă, țara rămân ostaticele unui regim abuziv...

Între discursuri festive, la summit-ul de la Bruxelles s-a dezbătut și cum poate fi îmbunătățit Parteneriatul Estic pentru a răspunde mai adecvat așteptărilor acestor țări. Cred că soluția este instituirea unor mecanisme de constrângere și control sever al clasei politice, pentru că încurajări au fost destule și n-au servit la mare lucru. Nu poți vorbi despre „reforme”, „determinare”, despre „voință politică” la Bruxelles și să faci exact inversul în țara ta, fără a suporta consecințe. Este singura șansă de a relansa în spațiul post-sovietic, inclusiv în Moldova, opțiunea pro-europeană.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG