Odată cu instaurarea regimului totalitar, Basarabia ca parte a sistemului sovietic a avut la conducere partidul comunist, înarmat cu ideologia marxist-leninistă, care controla orice domeniu de activitate în stat şi în societate. Acesta folosea un sistem economic de comandă bazat pe controlul statului asupra mijloacelor de producţie şi planificare centralizată. Sistemul puterii de stat în RSSM era dual şi ambiguu: exista un sistem formal, consfinţit în constituţia republicii şi unul real, care funcţiona în baza unor legi nescrise, întărit de dublul aparat de partid şi de stat (local şi unional) bazat pe constrângere şi propagandă.

Definiția dată de Iosif Stalin naţiunilor a constituit fundamentul pe care s-a aşezat „modelarea” identităţilor naţionale sovietice, iar concepţia sovietică a naţiunii a fost bazată ferm pe legătura stalinistă dintre naţionalitate şi teritoriul său.„Naţiunea este o comunitate stabilă, evoluată istoric, bazată pe o limbă comună, teritoriu, viaţă economică şi stare psihologică manifestate într-o comunitate a culturii”. Însuşindu-şi noţiunea stalinistă a naţiunii, autorităţile sovietice au promovat ideea de naţiune fixată într-un anumit teritoriu, iar grupurilor etnice majore li s-au acceptat oficial teritorii recunoscute şi organizate intr-o ierarhie administrativă cu stratificare etnică, în care cele cincisprezece republici sovietice unionale reprezentau nivelul superior al statalităţii accesibil unei naţionalităţi sovietice. 53 popoare ale URSS, dintre cele circa două sute, aveau unităţi administrative purtând propriul nume: 15 republici sovietice, 20 de republici sovietice autonome, 8 regiuni autonome și 10 districte autonome.

Conturarea teritorială a RSS Moldovenească

Proiectul „moldovenist” va fi dezvoltat în curând în dreapta Nistrului, când în urma tranzacţiei sovieto-naziste din 23 august 1939, trupele sovietice au anexat la 28 iunie 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, iar la 2 august 1940, la Moscova, a fost formată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Conturarea teritoriului noii republici unionale a fost o chestiune îndelung dezbătută de liderii comuniști de la Moscova, Kiev, Harkov și cei din RASSM, imediat după anexarea Basarabiei. Dintr-un anumit punct de vedre, acest fapt părea simplu pentru autoritățile sovietici, deoarece Basarabia era privită ca parte integrantă a RASSM, încă de la momentul constituirii sale în 1924. Dar raționamentele imperiale au determinat o abordare diferențiată a configurației teritoriale. Tonul în această polemică a fost dat de ziarul „Pravda”, oficiosul PCUS, care la 10 iulie 1940, publică o propunere făcută la „inițiativa” Consiliului Comisarilor Poporului al RASSM şi Comitetul Regional Moldovenesc al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei privind „reunirea populaţiei moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia moldovenească a RASS Moldoveneşti”. Dacă RSS Moldovenească ar fi fost constituită astfel, ea ar fi ocupat o suprafaţă de 53,6 mii km² (45,1 mii km² – teritoriul basarabean şi 8,5 mii km² – al RASS Moldoveneşti) şi s-ar fi păstrat ieşirea la Marea Neagră.

La scurt timp, Piotr Borodin, secretarul Comitetului Regional Moldovenesc al PC (b) al Ucrainei; Tihon Constantinov, preşedintele Consiliul Comisarilor Poporului al RASSM, şi Feodor Brovco, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RASS Moldoveneşti, au trimis o scrisoare la Moscova, în care au propus o variantă apropiată de cea enunțată. Conducerea RASSM propunea să fie incluse în componenţa Ucrainei doar trei raioane din RASSM (Kodîma, Balta şi Pesciansk), iar „frontiera părţii de sud a RSS Moldoveneşti să fie stabilită la hotarul plasei Chilia, cu includerea în componenţa RSSM a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail şi a oraşului Ismail. Frontiera de mai departe a RSSM pînă la râul Nistru să fie stabilită pe hotarele existente ale judeţelor Akkerman, Cahul şi Bender”. Dacă propunerea părţii moldoveneşti era acceptată, RSS Moldovenească urma să însumeze o populaţie de 2.538.400 de oameni, inclusiv 2.068.987 de persoane în judeţele Basarabiei şi 469.413 în raioanele RASS Moldoveneşti. Sub aspect etnic, RSSM ar fi avut următoarea componenţă: 1.556.863 de oameni sau 61,34% - moldoveni, 263.551 sau 10,38% - ruşi, 273.020 sau 10,76% - ucraineni şi 444.866 sau 17,52 % - alte etnii.

Această propunere a fost contracarată de Mihailo Greciuha, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSU, care trimite la 22 iulie 1940 o notă la Moscova, în care dezavuează argumentele părţii moldoveneşti și susține: a. că „nu este necesar a dovedi oportunitatea alipirii la RSS Ucraineană a judeţului Hotin, unde locuiesc în temei ucraineni”; b. referitor la judeţul Akkerman, „trebuie alipit şi el integral la RSS Ucraineană”; c. judeţul Ismail trebuie inclus în întregime în componenţa Ucrainei, deoarece „nu pot fi delimitaţi aici ruşii de ucraineni”; d. trebuie incluse în componenţa RSSM 10 raioane din cele 16 din fosta RASS Moldovenească. La finele Notei informative, este inserată o descriere a graniţei dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, luată ca bază la delimitarea frontierei dintre „republicile-surori" semnată la 22 august 1940. Punctul de vedere al lui Greciuha era susținut și de Nikita Hruşciov, care la rândul său a propus Comitetului Central al PCUS ca noua RSS Moldovenească să fie creată prin unificarea „doar a populaţiei moldoveneşti” şi nu a cuplării teritoriului Basarabiei şi RASS Moldovenească.

Potrivit art. 2 din Legea URSS din 2 august 1940 „Cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale”, „în componenţa RSSM unionale sunt incluse oraşele Tiraspol şi Grigoriopol, raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol ale RASS Moldoveneşti, oraşul Chişinău şi judeţele Bălţi, Bender, Chişinău, Cahul, Orhei şi Soroca ale Basarabiei”. După consultări şi delimitări de teritorii la faţa locului, hotarul dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană a fost stabilit printr-un decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, din 4 noiembrie 1940.

Sovieticii nu au urmat o logică istorică sau culturală la formarea noii republici, ci doar considerente strategice, imperiale. În afară de ideea de a distruge integritatea istorică a Basarabiei, pentru a pune în dificultate o eventuală rupere a acestui teritoriu de la imperiul sovietic, strategiile Moscovei au urmărit securizarea accesului statului sovietic la Dunăre (prin intermediul unei republici slave de încredere) şi transformarea RSS Moldovenească într-o entitate politico-geografică fără acces la oceanul planetar. La formularea acestei politici nu putem nega rolul şi presiunea exercitată de oficialităţile comuniste ucrainene atât în termenii ultimatumului sovietic privind Basarabia, cât şi ai principiului Piedmontist.

În cadrul noilor frontiere fixate teritoriul disputat dintre Nistru şi Prut, Basarabia, a încetat să mai fi o entitate compactă unică, iar acest fapt s-a realizat, pe langă cele menţionate, şi din raţionamentul de a complica ulterior o eventuală întoarcere a acestui teritoriu la România.

De la „Moldova Mare” la „Basarabia Mare”

Căutările unui teritoriu pentru moldovenii sovietici au continuat și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În contextul înaintării Armatei Roşii în Basarabia şi România, conducerea RSSM a considerat oportun realizarea unei extinderi teritoriale ale republicii din contul României. Astfel, la 24 august 1944, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM F. Brovco, preşedintele CCP al RSSM T. Constantinov şi secretarul CC al PC (b) al Moldovei N. Salagor au semnat o scrisoare adresată lui Stalin, în care solicitau includerea în componenţa republicii a unor teritorii de peste Prut – 13 judeţe cu o populaţie de circa 2,5 milioane oameni, precum şi a trei judeţe din Bucovina de Sud (377 mii oameni) şi a două judeţe din Transilvania de Nord şi Maramureş (306 mii oameni).

Argumentele principale invocate în necesitatea înglobării teritoriilor româneşti de peste Prut erau că cele trei milioane de moldoveni care locuiesc în Moldova de peste Prut, Bucovina de Sud şi Transilvania de Nord, cu străvechea capitală Suceava şi capitala nouă Iaşi, cu toate monumentele de istorie şi cultură continuă să nu rămână „în robia boierilor români”. Acest document s-a păstrat în arhiva Biroului Politic fără vreo decizie.

O ultimă tentativă de a da credit ideii că autoritățile sovietice urmăreau interesul „prosperării și înflorii poporului moldovenesc” într-un teritoru de referință istorică, a fost ratată în anul 1946, atunci când conducerea de vârf a RSSM, în persoana lui N. Salagor, prim-secretarul Partidului Comunist din RSSM și N. Covali, Președintele Consiliului de Miniștri ai RSSM, a înaintat către I. Stalin o scrisoare în care cerea retrocedarea către RSSM a celor trei județe ale Basarabiei cedate RSSU în anul 1940. Semnatarii acestul document menționau că „La rezolvarea problemei cu privire la transmiterea în componenţa RSS Ucrainene a judeţelor Hotin, Akkerman şi Ismail ale Basarabiei nu s-a ţinut cont de comunitatea constituită istoric a teritoriului Basarabiei, de comunitatea economiei judeţelor din sudul, centrul şi nordul Basarabiei, de comunitatea de limbă, cultură şi mod de viaţă ale etniilor care populează aceste judeţe”. Autoritățile moldovenești contestau faptul cedării acestor teritorii în baza criteriului etnic, demonstrând că teritoriile înstrăinate nu erau locuite în majoritate de ucraineni, ci de moldoveni (în cele trei județe 28 procente erau moldoveni și 25 procente erau ucraineni). Dar și acest document a fost trecut sub tăcere, dovadă că autoritățile sovietice urmăreau alte interese decât consolidarea teritorială a RSS Moldovenească.

Cu această precizare, conchidem că Uniunea Sovietică a creat pentru moldovenii de peste Prut, ceea ce istoricul american Ronald G. Suny a arătat şi în cazul altor republici sovietice, o „naţiune teritorială” cu propriul său aparat de stat şi elite conducătoare, având aparent simbolurile unui stat suveran, cu drapel şi stemă, deşi fără suveranitate reală sau drept de expresie politică. Din această perspectivă, „comunitatea imaginată” a moldovenilor a căpătat aspect fizic şi politic, îmbrăcând uniformă sovietică.