Vladimir Ulianov s-a căsătorit pe fugă în Siberia, în 1897, pe malurile râului Lena, acolo unde fusese exilat de către regimul țarist. Aici și-a luat și pseudonimul Lenin. Viitoarea lui parteneră de viață, Nadejda Konstantinovna Krupskaia, era o activistă comunistă cu doar câteva luni mai în vârstă ca liderul bolșevicilor.
Asemeni lui Lenin, Krupskaia aparținea clasei oficialilor guvernamentali. Tatăl ei era judecător în Polonia, locul în care avea să se și nască, pe 26 februarie 1869, Nadejda. La moartea părintelui, mama ei s-a mutat la Sankt Petersburg, unde fiica avea să urmeze cursurile gimnaziului Prințesa Obolenskaia (după numele fondatoarei Alexandra Alekseevna Obolenskaia). Pensia de urmaș pe care au primit-o le-a fost de ajuns pentru un trai simplu și ferit de griji. După ce a părăsit băncile școlii, Nadejda Krupskaia a predat cursuri serale pentru muncitori. Aici și-a cunoscut și viitorul soț. La scurt timp, a aderat la o organizație social-democrată clandestină și și-a dedicat întreaga energie propovăduirii idealurilor revoluționare.
Atunci când Lenin a fost arestat în 1895, Krupskaia a continuat să țină legătura și să-i trimită cărți și mesaje. Un an mai târziu, era și ea arestată ca membră a Uniunii de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare (Soiuz Bor’by za Osvobozhdenie Rabochego Klassa) și trimisă în exil în Siberia în același loc cu Vladimir Ilici. Aici, l-a ajutat să traducă din Marx, Engels, Kautsky, etc., și să-și organizeze munca de cercetare. Când le-a expirat surghiunul, cei doi au călătorit în Germania, apoi la Londra, unde au și stat între 1902–1903.
Odată cu mișcarea revoluționară din 1905, Vladimir și Nadejda au revenit în Rusia. Ca secretară a comitetului central al partidului bolșevic, Krupskaia a îndeplinit cele mai importante și sensibile sarcini pe care i le-a trasat partidul. A făcut-o cu multă abnegație și chiar fanatism. În 1907, cei doi au trebuit să ia din nou calea exilului, locuind pentru aproape zece ani în Elveția. Erau anii în care și-au concentrat toate energiile pentru întărirea partidului. După noiembrie 1917, Krupskaia s-a întors la vechea ei pasiune: educația. A fost extrem de activă și a contribuit la înființarea a sute de biblioteci, cluburi, săli de lectură la sate, școli pentru adulți și așa mai departe. A făcut parte din nou-înființatul Comisariat pentru Educație și a semnat mai multe volume pedagogice.
Altfel, înzestrările Nadejdei Krupskaia erau puține și, în orice caz, nu puteau concura cu cele ale Inessei Armand, cealaltă femeie din viața lui Lenin. Spre deosebire de amanta cosmopolită a liderului bolșevic, Krupskaia era austeră și insipidă. Cu toate acestea, era capabilă de multă abnegație și se ocupa adesea de treburile utile ale organizației, fiind, la nevoie, un fel de secretar executiv al aparatului revoluționar sau ocupându-se de administrarea fondurilor de partid. Nu avea însă capacitatea intelectuală a lui Lenin sau a asociaților acestuia.
Atribuirea unui rol istoric important Nadejdei Krupskaia a fost, de fapt, o consecință a cvasi-deificării soțului ei în viața sovietică. De altfel, a contribuit ea însăși la dezvoltarea cultului personalității, deși se pare că i-a displăcut profund, la final, expunerea publică a rămășițelor părintelui revoluției. Ceea ce putem spune cu siguranță este că atât Vladimir Ilici, cât și Nadejda au acceptat roluri privind dragostea și căsătoria desprinse parcă din scrierile unor Nikolai Cernîșevschi, Ivan Turgheniev sau Lev Tolstoi. Ambii au părut să ignore latura sexuală a dragostei și mariajului, și au preferat să le trateze idealist ori chiar abstract (vezi teoria „paharului cu apă”). Asceza pe linie făcea parte din codul bunului bolșevic.
Mai mult, cei doi dormeau adesea separat, Nadejda împărțind camera cu mama ei. Relația lui Vladimir Ilici cu Inessa Armand, o femeie extrem de diferită de Nadejda, sugerează că Lenin era suficient de „uman” pentru a-și pierde devotamentul, iar Krupskaia suficient de rezistentă și devotată pentru a trece peste păcatele soțului. După toate datele de care dispunem, Nadejda l-a iubit cu adevărat pe Vladimir Ilici, însă această dragoste a fost caracterizată mai degrabă de o devoțiune politicoasă, chiar reverențioasă, și nu de pasiune. Mariajul celor doi a fost, de fapt, un parteneriat revoluționar, chiar dacă unul inegal.
De când s-au cunoscut, în 1894, și până la lupta pentru supremația partidului care a premers moartea lui, Lenin a fost mentorul politic al Nadejdei Krupskaia. Viața lor împreună după Revoluția bolșevică a fost relativ scurtă. Lenin fusese rănit serios în tentativa de asasinat din 1918 și nu și-a mai revenit complet niciodată. Până în 1922, când a avut el primul atac cerebral, au locuit într-un apartament modest de la Kremlin.
După moartea lui Lenin în 1924, Krupskaia a mai trăit 15 ani (d. 27 februarie 1939) și chiar s-a alăturat, pentru scurt timp, eforturilor lui Zinoviev și Kamenev de opoziție față de Stalin. Misterul care plutește în jurul așa-zisului „Testament” dictat al unui Lenin decrepit și infirm are—așa cum scrie și Stephen Kotkin în volumul I al biografiei sale a lui Stalin, Paradoxes of Power—și o parte incontestabilă: „Miraculoasa dictare nu ar fi putut ieși din sanctuarul intim al lui Lenin fără implicarea Nadejdei Krupskaia. […] În sfertul de secol petrecut lângă Lenin, Krupskaia a absolvit practic un curs de elită în intrigă politică și nu există vreo îndoială că, în sinea ei, credea că-i știe dorințele lui Lenin” (p. 501).
