Natalia Catrinescu-Gavriliță, ministrul de finanțe în Guvernul Sandu, a devenit celebră printre cititorii „New York Times” săptămâna aceasta, când publicația americană și-a început tocmai cu ea o analiză a situației de la Chișinău. Vinerea trecută era directoarea unei organizații caritative din Londra, pentru ca sâmbătă să se trezească ministru de finanțe. A revenit în țară luni să-și preia funcția, dar s-a confruntat cu o problemă: predecesorul ei nu vrea să renunțe la post, iar poliția n-o lasă să intre în birou. Într-un interviu pe care i l-a acordat corespondentei noastre, noul ministru a spus că, chiar și așa, își poate face o idee despre finanțele moldovene.
Europa Liberă: Nu ați ajuns la Ministerul Finanțelor, pentru că se menține această dualitate a puterii, nu cunoașteți ce moștenire urmează să luați. Haideți să le luăm pe rând: relațiile cu Fondul Monetar Internațional, cu Uniunea Europeană, cu Banca Mondială, relațiile financiare. Ce aveți de gând să faceți?
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „Chiar dacă nu am intrat în minister, aceasta nu înseamnă că eu nu primesc informații de la persoanele din sistem și nu înțeleg care sunt efectele
Am informații că sunt achitate doar plățile sociale și că contractele antreprenorilor cu statul nu sunt onorate ...
unor decizii luate înainte de alegeri. Într-adevăr nu cunosc care este exact gaura financiară, dar am informații că sunt achitate doar plățile sociale și că contractele antreprenorilor cu statul nu sunt onorate și aceasta duce la un efect în lanț, pentru că acești antreprenori nu pot plăti furnizorilor, ăștia nu pot plăti impozitele ș.a.m.d. Pentru a aduce bugetul înapoi la normalitate, evident că este foarte important să vedem cum putem finanța deficitul bugetar...”
Europa Liberă: Exact, pentru că unii așa și spun că dacă nu vin bani din exterior, finanțarea deficitului pentru anul 2019 ar putea să fie comparabilă cu cea din 2009.
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „Exact. Deci, noi am mai avut situația aceasta și am ieșit din criză. Eu sunt sigură că putem ieși din criză și acum. Noi suntem într-o situație destul de pozitivă, pentru că avem un program cu Fondul Monetar Internațional și evident că prioritatea nr. 1 pentru mine odată intrată în funcție va fi să discut cu partenerii străini, cu Fondul Monetar Internațional, în primul rând, să invit o misiune la noi în țară, să vedem care sunt opțiunile pentru corectarea bugetului și, evident, să vorbim și cu ceilalți parteneri, cum ar fi Uniunea Europeană, Banca Mondială și să înțelegem cum putem folosi asistența macrofinanciară din partea Uniunii Europene și asistența din partea Băncii Mondiale, a Guvernului României ș.a.m.d.
Eu sunt încrezătoare. Dacă vedeți toate declarațiile venite din exterior, chiar dacă unele sunt diplomatice, unele sunt mai rezervate, dar oricum majoritatea vin în susținerea Guvernului Sandu și a Parlamentului legitim.
Cum spunea și colegul meu Nicu Popescu, toată lumea știe a face matematică. Noi avem 61 de deputați din 101, care
Este foarte clar că legitimitatea și voința poporului sunt în mâinile Parlamentului...
au luat o decizie, noi avem varii declarații, inclusiv din partea Uniunii Europene că justiția este capturată în R. Moldova și de aceea este foarte clar că legitimitatea și voința poporului sunt în mâinile Parlamentului și de aceea eu sunt sigură că noi vom avea sorți de izbândă și vom reuși să dialogăm cu partenerii noștri externi și să reluăm finanțarea.”
Europa Liberă: Cum rămâne cu proiectele lansate de Partidul Democrat, care a avut, de exemplu, „Prima casă”, „Arena Chișinău”, „Drumuri bune”, mai sunt și altele?
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „Noi am venit cu un scop foarte clar – se dezoligarhizăm țara și să facem ca instituțiile publice să lucreze în interesele cetățeanului. Atunci când vom lua decizii, noi ne vom ghida de întrebarea: este aceasta în beneficiul cetățeanului sau nu și care sunt costurile pe care le purtăm noi ca societate pentru efectuarea unor lucrări?
În cazul „Arenei Chișinău”, unde este transparența în luarea deciziilor, cu cine s-a consultat Guvernul?...
Ceea ce este deranjant, de exemplu, în cazul „Arenei Chișinău”, că tot ați menționat-o, unde este transparența în luarea deciziilor, cu cine s-a consultat Guvernul atunci când a luat deciziile în privința „Arenei Chișinău”?
Cum avem o supraveghere din partea statului, din partea cetățenilor referitor la cheltuirea banului public, pentru că e ca și în bugetul unei familii – atunci când ai niște bani, decizi să-i cheltui și te gândești: îi cheltui la un restaurant sau îi investesc în educația copiilor mei? Deci, trebuie să vedem care este rolul acestor proiecte, cum ele ajută cetățeanul de rând și să înțelegem dacă nu cumva sunt modalități mult mai bune de a cheltui resursele statului.”
Europa Liberă: O piatră de încercare rămâne a fi politica fiscală. La ce să se aștepte, în primul rând, mediul de afaceri, după ce au fost scuturați cu mascați și cu alte metode, cum o să reușiți să le readuceți încrederea de a rămâne și de a munci aici, în R. Moldova, pentru că mulți au plecat în străinătate?
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „Prioritatea nr. 1 a acestui Guvern, care a fost învestit printr-o coaliție improbabilă, este dezoligarhizarea țării. Am putut să ne unim forțele anume pentru că s-a ajuns la un rachet și extorsiune prin utilizarea instituțiilor statului. Lumea geme, inclusiv antreprenorii. Noi venim cu prioritatea nr. 1 să eliberăm instituțiile statului din captivitatea grupului oligarhic, ceea ce înseamnă că nu vor mai fi utilizate Procuratura, CNA și alte instituții ale statului și nu vor mai veni oameni cu cagule la antreprenori să le stoarcă bani. Expresia este „bani pentru partid”.
Vom lucra și la transparența finanțării partidelor și în acest fel noi vom da un semnal foarte clar antreprenorilor că ei pot să-și facă activitatea în mod normal în R. Moldova.”
Europa Liberă: Și-i puteți convinge că impozitele trebuie achitate în R. Moldova, unde au fost obținute veniturile, eventual dacă au trecut hotarul?
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „Noi avem rolul nr. 1 să reconstruim această încredere în instituțiile statului. Problema cu care se confruntă mai mulți anteprenori este că dacă se întâmplă un eveniment cum ar fi furtul miliardului care este pus pe urmă pe seama cetățenilor și cresc impozitele, pentru că noi trebuie să plătim această datorie, evident că omul se întreabă: „Dar merită să plătesc eu impozitele pentru un stat care mă fură?” Și aici noi trebuie să lucrăm foarte mult.”
Europa Liberă: Colegul Dvs., ministrul Economiei, Vadim Brânzan, a declarat Europei Libere că știe că există tot felul de offshore-uri prin care circulă mijloace financiare. Despre deoffshorizare ce puteți să ne spuneți? Cei care au plecat, de exemplu, cu afaceri prin Dubai, prin alte țări, cum vor fi motivați să plătească impozitele acasă, aici, în R. Moldova?
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „O problemă foarte mare a celor care și-au dus averile prin Dubai este că, de fapt, ele nu au fost ascunse neapărat doar de plata impozitelor, dar au fost duse în offshore-uri pentru că sunt de proveniență ilegală. Deci, pentru că se fură de la oamenii acestei țări și se ascund banii în offshore-uri. Evident că trebuie să implementăm politici pentru demonopolizarea economiei și pentru deoffshorizare, astfel ca să mărim baza bugetară și să avem venituri, pentru ca să putem investi în populația noastră.”
Europa Liberă: Speranțele și așteptările cetățenilor sunt că nu vor fi înghețate pensiile, salariile și că chiar veți găsi posibilități să majorați atât leafa, cât și pensia. Există situații de neplăți, întârzieri în medicină, am înțeles, unii au dat alarma, rectorii ziceau că după majorarea declarată a salariilor nu li s-a dat și componenta financiară și ar exista o acoperire financiară doar pentru câteva luni. Ce urmează?
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „Colega mea, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a vorbit într-adevăr despre semnale din sector că nu se plătesc salariile și de aceea este foarte important să acționăm repede și să vedem cum putem finanța deficitul bugetar.”
Europa Liberă: Rectificări veți propune la buget? Ce veți face?
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „Noi vom examina toate opțiunile de rectificare a bugetului și sunt sigură că vom
Vom examina toate opțiunile de rectificare a bugetului ...
găsi suportul partenerilor externi pentru a finanța deficitul bugetar care a fost creat. Va trebui să facem anumite reforme, dar, după cum am spus, noi am venit aici pentru a lucra în interesul cetățenilor, pentru a duce lucrul instituțiilor statului pentru cetățean.”
Europa Liberă: Acum ce e mai important: să se pună accent pe evoluții sau pe revoluții?
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „În general, eu sunt adepta evoluțiilor, pentru că dezvoltarea țărilor se face prin îmbunătățiri care au loc prin crearea unor instituții stabile și prin consens care, de fapt, durează să-l obții. Acum în R. Moldova s-a creat un consens național că trebuie să acționăm repede și trebuie să măturăm acest regim oligarhic ca să ne putem concentra pe interesele țării.
Cu fiecare zi ce trece riscăm să fim furați mai departe, riscăm să-și ducă averile ilegal acumulate în străinătate...
Cu fiecare zi ce trece riscăm să fim furați mai departe, riscăm să-și ducă averile ilegal acumulate în străinătate. De aceea, cred că acum vom încerca să facem o revoluție de catifea. În același timp, eu cred că asta foarte mult depinde de voința oamenilor și cu această ocazie vreau să mă adresez tuturor, dar în special celor circa 4.000 de oameni care lucrează pentru Ministerul Finanțelor și instituțiile subordonate și să-i îndemn să fie curajoși în aceste zile.
Foarte multă lume de la Ministerul Finanțelor mă cunoaște, am lucrat cu ei. Ei știu că eu nu sunt persoana revanșismului, eu am venit ca să-mi dedic toată forța pentru propășirea țării, așa cum a spus în jurământ. Și în momentul în care voi reuși să intru în Ministerul Finanțelor, aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu echipa ministerului și instituțiilor subordonate, să înțeleg care sunt problemele și care sunt soluțiile pe care le putem implementa împreună.”
Europa Liberă: În subordonarea ministerului e și Vama, e și Fiscul...
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „Da, acestea sunt instituții foarte importante. Să vedem care sunt problemele cu care se confruntă acum. Noi am venit cu ideea să creăm Agenția Veniturilor Publice, care ar elimina unele neconcordanțe care există din cauza faptului că există două agenții separate care se ocupă de administrarea fiscală și vom vedea care este situația și cum putem face ca, pe de o parte, să le oferim oamenilor posibilitatea se lucreze în condiții de profesionalism, meritocrație, să primească o satisfacție personală pentru lucrul pe care îl fac, pentru că ei fac un lucru extraordinar - știu foarte mulți profesioniști care nu sunt recunoscuți în serviciul public - și, pe de altă parte, să facem un sistem care să fie omenesc pentru plătitorii de impozite, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.”
Europa Liberă: Mulți cred că se întreabă de ce nu acceptați dialogul cu adversarii politici. Care e lămurirea Dvs.?
Natalia Catrinescu-Gavrilița: „Nu poți purta un dialog cu un grup de persoane care te-au ținut ostatic. Noi nu suntem acum într-un conflict, noi suntem într-o situație în care un grup oligarhic uzurpează puterea de stat. Deci, noi avem un Guvern legitim, un Parlament legitim și să fie buni să vină să dialogheze în Parlament și să înțeleagă că pe suferința oamenilor nu poți trăi fericit și să se gândească ce vor lăsa în urma lor pentru copiii lor și pentru istorie.”