Linkuri accesibilitate

Natalia Gavrilița s-a întâlnit la Bruxelles cu omologii săi din Georgia și Ucraina


Cei trei prim-miniștri din Moldova, Ucraina și Georgia, la Bruxelles

Aflată în vizită la Bruxelles, prim-ministra Natalia Gavrilița, s-a întâlnit cu omologii săi din Georgia și Ucraina, Irakli Garibașvili și respectiv Denis Șmîhal, în așa-numitul format „Trio asociat al prim-miniștrilor”.

Într-o postare pe Facebook, Gavrilița scrie că evenimentul a avut scopul să „reconfirme mesajul consolidat” al celor trei țări înaintea unui summit al Parteneriatului Estic, care va avea loc la 15 decembrie.

Georgia, R. Moldova și Ucraina au încheiat în 2014 Acorduri de Asociere cu Uniunea Europeană care prevăd strângerea legăturilor politice și liberalizarea comerțului. Dar cele trei țări își doresc și perspectiva aderării.

Lansat în 2009, Parteneriatul Estic este o inițiativă a Uniunii Europene pentru cooperarea cu un grup de șase foste republici sovietice. Mai fac parte din grup Armenia, Azerbaidjanul, care nu au semnat însă acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, în timp ce Republica Belarus și-a suspendat participarea la Parteneriatul Estic în iunie 2021.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG