Linkuri accesibilitate

NATO: Ce a fost „compromisul de la București” în legătură cu aderarea Ucrainei și Georgiei


Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, adesându-se prin legătură video participanților la summitul NATO din Madrid, 29 iunie 2022
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, adesându-se prin legătură video participanților la summitul NATO din Madrid, 29 iunie 2022

Fantoma Bucureștiului va bântui deasupra summitului NATO de la Vilnius. Inevitabil, o întrebare îi apasă pe politicienii și oamenii din acea regiune a Europei: ar fi îndrăznit oare Putin să invadeze Ucraina dacă ar fi fost membră a NATO?

Kaja Kallas, șefa guvernului eston, a fost fără echivoc: „Atacarea și ocuparea Estoniei de către Rusia ar fi fost mult mai ușoară decât atacarea Ucrainei”, a spus ea într-un interviu pentru Le Monde. „Dacă Rusia nu ne-a atacat până acum, este doar pentru că suntem în NATO. Aderarea Ucrainei la NATO este singura cale de ieșire din război.”

Întrebată despre același subiect pe 12 mai, în cadrul unei conferințe la Tallinn, Estonia, colega ei lituaniană, Ingrida Simonyte, nu a avut nicio umbră de îndoială: „Bucureștiul a fost una dintre cele mai mari greșeli din istoria acestui secol”. răspunde ea. Nu avem voie să „repetăm Bucureștiul” la Vilnius.

Iar „Bucureștiul” se arată a fi fost o eroare mai ales prin neclaritatea concluziilor finale ale summitului.

Niciun cadou european pentru Bush

Așadar, cum se definește această traumă de la București? În 2008, George W. Bush se apropia de finalul celui de-al doilea mandat la Casa Albă. Sub primul său mandat, NATO a absorbit deja cu succes, în 2004, cele trei state baltice, care făcuseră parte din Uniunea Sovietică. Țările din defunctul Pact de la Varșovia s-au alăturat și ele Alianței.

Sylvie Kauffmann, editorialistă la Le Monde amintea recent că în istoria întortocheată a relațiilor dintre Rusia lui Vladimir Putin și țările Alianței Atlantice, un episod iese în evidență ca moment cheie: summitul NATO de la București, din 2 până în 4 aprilie 2008. Un punct al agendei explozive monopolizează atunci energia liderilor adunaţi în capitala României: aderarea Ucrainei şi Georgiei.

Pentru Bush, integrarea în NATO a Ucrainei și Georgiei ar fi fost o modalitate de a-și încheia mandatul în mod grandios, prin completarea „agendei libertății”. Pentru aceasta, summitul de la București trebuie să le acorde Ucrainei și Georgiei Planul de acțiune pentru aderare (MAP), statut creat în 1999 care deschide procedura de aderare la NATO. Această decizie poate fi luată numai în unanimitate de către statele membre.

Germania și Franța aveau însă o altă viziune pentru continentul european. Cele două principale țări din UE se temeau să-l provoace pe Putin, care devenea din ce în ce mai strident cu privire la extinderea NATO; nu aveau nicio simpatie pentru Bush, după ceea ce considerau a fi fiasco-ul invaziei Irakului – la care au refuzat să participe, atrăgând iritarea Washingtonului.

Cancelara Angela Merkel și ministrul ei de externe Frank-Walter Steinmeier, hotărâți să se opună propunerii lui Bush, au sosit atunci la București pregătiți pentru ofensivă. S-au consultat și cu președintele Franței Nicolas Sarkozy.

În amintirea mai multor martori, pe 3 aprilie 2008 înfruntarea din culise a fost cumplită. Diplomații alergau febril în toate direcțiile, cu hârtii în mână conținând sugestii de noi formulări pentru declarația finală a summit-ului, care a trebuit renegociată. Compromisul final reafirma politica de „uşă deschisă” – „Astăzi am decis că aceste două ţări vor deveni membre NATO” – dar fără a oferi vreun calendar. „Ușa e deschisă, dar nu ești invitat”, cum se comentează acum ironic la Kiev.

La sfârșitul unei înfruntări homerice între George W. Bush, care era pentru, și Angela Merkel și Nicolas Sarkozy, total împotrivă, se găsește atunci un compromis nefuncțional: cele două țări sunt sortite să devină membre NATO... într-o zi, rămasă cu totul nespecificată.

Cincisprezece ani mai târziu, iată că subiectul revine pe masă la acest nou summit NATO, la Vilnius pe 11 și 12 iulie, într-un context total diferit. Nu numai că Ucraina și Georgia nu au putut adera la NATO, dar ambele au fost invadate de Rusia. Războiul a dus la orori în Ucraina. Toți protagoniștii s-au schimbat, cu excepția lui Vladimir Putin, care este încă acolo, la putere.

I-am dat undă verde lui Putin”

Bucureștiul a fost un eșec, o mizerie, „a goddam mess”, recunoaște astăzi Dan Fried, care a participat atunci la summit în calitate de adjunct al șefei diplomației SUA Condoleezza Rice. Pentru oficialii americani și europeni din țările post-comuniste, compromisul a salvat o imagine de fațadă a unității Alianței, dar consecințele sale au fost dezastruoase, lăsându-l pe Putin să-și imagineze că occidentalii nu vor avea curajul să sară în sprijinul celor două țări. „Păstrând această zonă gri, i-am dat undă verde lui Putin”, spun politicienii țărilor baltice. Patru luni mai târziu, în august 2008, tancurile rusești au intrat în Georgia, unde Rusia încă ocupă și astăzi 20% din teritoriu. La Paris și Berlin, politicienii continuă să creadă că a ceda lui Bush la București ar fi fost o greșeală.

Diplomați și oficiali din cele treizeci și unu de state membre NATO sunt în prezent angajați în discuții intense înaintea summitului de la Vilnius pentru, tocmai, a evita un București 2.0. Dar cum ? Nimeni nu cere integrarea imediată a Ucrainei, o țară aflată în război, care ar trage aproape automat NATO în conflict în numele apărării colective a unui aliat atacat. Trebuie deci găsită o formulă, o foaie de parcurs, o altă MAP, pe scurt, angajamente concrete capabile să apere Ucraina și să garanteze ancorarea acesteia în Alianță, fără a declanșa o extindere a conflictului.

Paradoxul este că astăzi situația s-a inversat în cadrul Alianței. În 2023, europenii – în proporții care diferă – sunt cei care forțează cooptarea Ucrainei în NATO, iar americanii cei care frânează. Washingtonul a avut grijă să țină NATO în afara implicării în războiul din Ucraina: statele europene și Uniunea Europeană - da, Uniunea Europeană! – sunt acum cele care înarmează Kievul, nu NATO ca atare, nu NATO ca instituție.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG