Statele membre ale NATO „și-au exprimat solidaritatea deplină și sprijinul față de aliații afectați”, se arată în comunicat, adăugându-se că acestea „au reiterat faptul că Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru încălcările spațiului aerian, care sunt periculoase și inacceptabile și demonstrează toleranța tot mai mare a Rusiei față de risc”.
„NATO continuă să-și consolideze apărarea aeriană și antirachetă integrată în cadrul Alianței, iar aliații au subliniat măsurile pe care le-au luat pentru a întări apărarea pe flancul estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. NATO este pregătită să descurajeze și să se apere împotriva oricărei agresiuni”, se mai precizează în comunicat.
Declarația a venit pe fondul unei polemici aprinse între România și Rusia pe tema celui mai recent incident de acest fel.
Ambasada Rusiei la București a afirmat marți, într-o declarație pentru presa rusă, că reprezentanților săi li s-ar fi prezentat „bucăți de polistiren” drept dovezi privind originea rusă a unor drone doborâte de România la sfârșitul lunii iulie.
Afirmațiile vin după ce ministerul român de Externe l-a convocat pe ambasadorul rus în urma unor încălcări ale spațiului aerian românesc și a anunțat expulzarea unui diplomat rus.
Tot marți, România a anunțat că a distrus două drone maritime care pluteau în preajma proiectului său de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep.
Ministrul român al Apărării, Radu Miruță, a spus că dronele au fost observate de o navă care lucrau în zona platformei maritime românești, iar scafandrii militari sosiți la fața locului le-au anihilat.
La sfârșitul lunii iulie, altă țară din flancul estic al NATO, Polonia, a protestat față de căderea unei rachete rusești într-o zonă rurală din apropierea orașului Lublin.
Și mai devreme, în luna mai, România a înregistrat cel mai grav incident de violare a spațiului aerian al unei țări NATO, când o dronă a căzut pe un bloc din Galați, rănind două persoane.
De la începutul războiului rusesc din Ucraina în februarie 2022, diferite obiecte zburătoare au violat repetat spațiul repetat al vecinelor ei, inclusiv al R. Moldova.
Chișinăul și-a rechemat ambasadorul de la Moscova după cel mai recent incident de acest fel, condamnat inclusiv de președinta țării, Maia Sandu, anume căderea unei drone-rachetă în sudul R. Moldovei.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.