Linkuri accesibilitate

(Ne)afilierea politică a președintelui


Igor Dodon ținând discurs la un miting al PSRM din noiembrie 2018

Din cei cinci preşedinţi câţi a avut R. Moldova, doar unul nu a avut afiliere politică.

Multe sisteme politice nu au prevăzut raportul dintre președintele țării și partidul care l-a adus la putere. Acolo, președintele rămâne, de facto, membru al acelui partid și toată lumea găsește natural ca el să își favorizeze formațiunea politică.

Exemplele cele mai la îndemână sunt Statele Unite și Franța. În Franța, de pildă, eticheta politică este atât de limpede și naturală, încât François Mitterrand și François Hollande au fost, pe față, președinți socialiști. Franța a prevăzut chiar și situația în care președintele aparține unui partid, iar guvernul e de altă tendință politică, aceasta putând fi și opusă. E ceea ce se numește coabitare (cohabitation).

Fostul președinte francez Jacques Chirac, pe vremea când mandatul prezidențial era încă de șapte ani, în 1997 a ținut astfel să dizolve Parlamentul, în contextul unor greve, sperând să obțină o majoritate parlamentară mult mai solidă pentru formațiunea lui conservatoare, în cei cinci ani de mandat ce îi rămâneau.

În loc de asta, în alegerile anticipate - care nu erau deloc necesare - au câștigat socialiștii, ei rămânând la putere cinci ani, cadou politic neașteptat care a dus la o coabitare extrem de dificilă.

În Franța, sistemul partidelor este atât de puternic, încât până și Emmanuel Macron, care nu-și dorea să fie membru al unui partid și ar fi căutat să candideze independent, conform proiectului lui de a uni dreapta si stânga, a fost nevoit să creeze o formațiune politică în timpul campaniei electorale: La République En Marche. Este cea care se numește acum în Parlamentul European: Renew Europe, prin absorbirea liberalilor și, din România, USR/PLUS, șeful grupului fiind de altfel românul Dacian Cioloș.


Există însă și sisteme politice, precum Mongolia, care interzic cu totul ca președintele să facă parte, sau să se apropie de vreun partid politic. În Mongolia, în cazul în care dorește un al doilea mandat, președintele țării nu poate conta pe sprijinul vreunui partid politic, cel puțin nu pe față.

În Germania, unde președintele este ales de parlament, printr-un joc al puterii între diferitele partide politice, președintele a avut întotdeauna o coloratură politică, până la alegere și numire, mai puțin însă între 2012 - 2017, când președintele a fost un independent absolut, fostul pastor est-german Joachim Gauck. Trebuie spus însă că în Germania președintele nu are absolut nicio atribuție politică și că rolul său este pur ceremonial, el având doar o autoritate morală, ca și în Italia sau Israel, pentru a da exemple similare.

În general, însă, cu excepția principalelor două regimuri prezidențiale, Statele Unite și Rusia (lăsăm deoparte cazul special al Chinei) se caută ca președintele să nu aparțină pe față unui partid politic. În Rusia, de altfel, e mai degrabă invers: partidul puterii este, în realitate, o creație a președintelui.

În democrații, există obiceiul vechi, cutuma, ca președintele să pretindă măcar, pentru pacea socială, că nu aparține niciunui partid...


În democrații, în afara celor de tip prezidențial sau semi-prezidențial, cum sunt SUA și Franța, există însă obiceiul vechi, cutuma, ca președintele să pretindă măcar, pentru pacea socială, că nu aparține niciunui partid și că nu favorizează niciunul. Astfel, în Italia, actualul președinte Sergio Mattarella, deși este un vechi membru al democrației-creștine, a preferat să fie ales în 2015 fără etichetă, ca independent.

În final, însă, pe lângă prerogativele reale, concrete, într-o democrație contează enorm și personalitatea actorilor politici, dincolo de etichete. Un președinte cum a fost François Mitterrand va fi întotdeauna în stare să treacă dincolo de etichete și politicile momentului și să ia decizii ce merg chiar împotriva partidului care l-a propulsat. Totul e să rămână între limitele legii.

***

Legile Republicii Moldova îl obligă pe șeful statului să renunțe la apartenența politică care îl aduce pe soclul acestei funcții. Codul Electoral prevede că până la validarea mandatului, candidatul ales în funcția de președinte prezintă Curții Constituționale confirmarea faptului că nu este membru al vreunui partid politic şi nu îndeplinește nicio altă funcție publică sau privată. În realitate, însă, această prevedere s-a adeverit a fi doar formală.

În primul interviu pentru Europa Liberă după ce a câștigat alegerile prezidențiale în noiembrie 2016, Igor Dodon anunţa că şi-a depus cererea de refuz a calității de membru al Partidului Socialiștilor:

Președintele trebuie să reprezinte toți cetățenii, și pe cei de stânga, și pe cei de dreapta...

„Aceasta înseamnă că președintele Dodon nu va mai fi membru de partid și nu poate reprezenta un singur partid sau doar o parte a cetățenilor Republicii Moldova. Președintele trebuie să reprezinte toți cetățenii, și pe cei de stânga, și pe cei de dreapta”, declara atunci Igor Dodon.

Predarea carnetului de partid a fost doar o formalitate. În trei ani de mandat, Igor Dodon nu a stopat legătura cu Partidul Socialiştilor pe care l-a condus din 2011, după ce s-a retras din Partidul Comuniștilor.

Fără să se îngrijească de minime aparențe, Igor Dodon vorbește frecvent în numele fracțiunii socialiştilor, ba mai și subliniază că PSRM este un partid pro-prezidențial. De curând, Dodon își atribuie calitate de lider informal al formaţiunii, lăsând în trecut angajamentul de a fi președintele tuturor.

În 2017, socialiştii au încercat să-i reîntoarcă preşedintelui Dodon calitatea de membru de partid. Deputatul socialist Vlad Bătrîncea a sesizat Curtea Constituţională invocând că prevederea din Codul Electoral care-l obligă pe şeful statului să nu fie membru de partid ar fi în contradicţie cu norma legii supreme care garantează dreptul la asociere în partide. Înalta Curte a respins atunci sesizarea stipulând că „Președintele R. Moldova nu poate fi membru al unui partid politic şi nu poate promova sub nic o formă interesele unui partid politic”.

În cea mai recentă apariție în cadrul emisiunii În Profunzime de la ProTV, Igor Dodon a răspuns astfel reproșului că a părăsit formal partidul, în realitate participând la toate activităţile formaţiunii: „Vreţi să interziceţi omului să-şi expună opinia şi să discute cu alţi oameni. Preşedintele nu este membru de partid, aşa cum este prevăzut în lege.”

Este o sfidare vădită şi el trebuie, pentru aceasta, să fie suspendat din funcţie...

Expertul în drept constituţional Alexandru Arseni consideră că preşedintele, prin comportamentul său, încalcă legea şi ar putea, și ar trebui să fie sancţionat: „Este o sfidare vădită şi el trebuie, pentru aceasta, să fie suspendat din funcţie de către Parlament, scos la referendum după 30 de zile de la suspendare şi demis.”

Din cei cinci preşedinţi câţi a avut R. Moldova, doar unul nu a avut afiliere politică. Este vorba despre Nicolae Timofti, ales de către Parlamentul R. Moldova, această condiție determinându-l, spun mai mulți analiști, să fie un executant docil al voinței legislatorilor care l-au înscăunat.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG