Linkuri accesibilitate

Negocierile „5+2” de la Bratislava - mai multe întrebări decât răspunsuri


La Bratislava, în Slovacia, s-a încheiat joi o rundă de negocieri internaționale în format „5+2” pentru rezolvarea conflictului transnistrean, ținută printr-o coincidență tocmai când în Ucraina stârnește controverse o propunere de rezolvare a conflictului asemănător, cel din Donbass. Judecând după declarațiile oficiale, la Bratislava nu s-au abordat chestiuni importante – ca statutul regiunii transnistrene – realizarea cea mai importantă fiind - ca și în alte dăți - că părțile s-au arătat dispuse să discute în continuare. Cu toate acestea, unii dintre cei care au urmărit evenimentul s-au declarat intrigați de lipsa lui de transparență. Se pregătește, totuși, ceva?

Negocierile „5+2” de la Bratislava - mai multe întrebări decât răspunsuri
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:54 0:00
Link direct


Conferința de presă la care au fost prezentate rezultatele primei runde de negocieri din acest an a avut loc într-un format diferit de toate rundele precedente. Pentru prima dată de la lansarea formatului 5+2 negociatorii şefi de la Chişinău şi Tiraspol, acum Vasili Şova şi Vitalie Ignatiev, nu au ieșit în fața presei. A lipsit şi un alt tradiţional participant – reprezentantul special al OSCE Franco Frattini. Bilanţul a fost prezentat de şeful misiunii OSCE din Moldova Claus Neukirch.

În urma negocierilor, care au durat două zile, nu a fost semnată nici o înţelegere. Pentru definitivarea protocolului rundei de negocieri e nevoie de mai mult timp, a precizat Neukirch. Chişinăul şi Tiraspolul sunt aproape de a ajunge la un compromis, dar discuţiile vor continua în următoarele zile sau săptămâni, a mai afirmat şeful misiunii OSCE din Moldova.

Claus Neukirch
Claus Neukirch

„Până nu va fi semnat protocolul final nu putem oferi detalii despre subiectele negocierilor” – astfel a răspuns Neukirch la majoritatea întrebărilor jurnaliştilor. El a precizat că principiul de bază e că nimic nu e coordonat până nu există o coordonare integrală. Cert este că la negocierile în formatul 5+2 nu s-a discutat despre retragerea muniţiilor din Cobasna. Este un subiect de negocieri bilaterale, a spus şeful misiunii OSCE din Moldova. El nu a explicat de ce rezultatele tratativelor au fost prezentate într-un format diferit de precedentele. Şeful biroului pentru reintegrare Alexandru Flenchea ne-a spus că negociatorii şefi au decis să nu participe la conferinţa de presă pentru a prezenta fiecare separat rezultatele rundei la revenirea din Bratislava.

Biroul pentru reintegrare a trimis un comunicat în care vorbeşte în termeni foarte vagi despre runda de negocieri. Se speculează că Chişinăul ar fi insistat discutarea tuturor problemelor, inclusiv reglementarea politică a conflictului, subiect pe care Tiraspolul în continuare refuză să-l discute.


Politologul Dionis Cenuşă consideră că negocierile par să se fi împotmolit din două motive: lipsa de consens pe problematica transnistreană dintre Guvernul şi Președinția de la Chişinău, dar şi lipsa unei înţelegeri conceptuale între Chişinău şi Tiraspol:

„Există un fel de insistenţă a Chişinăului pe negocierea tuturor subiectelor, inclusiv cel legat de statutul special pentru regiunea transnistreană şi pe de altă parte avem o nedorinţă a Tiraspolului de a atinge în general subiectul statutului.

Dionis Cenușa
Dionis Cenușa

Chişinăul mai are o problemă adițională, cea legată de lipsa de consens între reprezentantul politic al președinției domnul Şova şi ceilalţi reprezentanţi ai guvernului. La Chişinău având o diferenţă de abordări probabil este dificil inclusiv la un nivel distinct cu Tiraspolul să se găsească un numitor comun.”

În ajunul rundei de negocieri de la Bratislava opoziţia democrată a acuzat guvernul Maiei Sandu că ar intenţiona să promoveze un document prin care se va „introduce un sistem de garanții în dezavantajul R. Moldova și prin care se încearcă a crea două entități de drept distincte într-un stat reunificat”. Într-un interviu la Europa Liberă, consilierul de politică externă a premierului Maia Sandu, Vladislav Kulminski, a spus că un asemenea document care ar fi fost elaborat de vicepremierul pentru reintegrare Vasili Şova a circulat pe interior, dar a fost respins de guvern şi nici nu era pregătit pentru a fi propus în cadrul discuţiilor de la Bratislava.

Runda de negocieri pentru reglementarea conflictului transnistreană coincide cu valul de contestări și critici la adresa președintelui Zelenski pentru acceptarea unui plan de reglementare a conflictului din Estul Ucrainei oarecum asemănător cu cel transnistrean.

Runda de negocieri coincide cu valul de critici la adresa președintelui ucrainean Zelenski...


L-am întrebat pe politologul Dionis Cenuşă ce impact pentru Moldova ar putea avea acordul preliminar pe care l-a dat Ucraina pentru ținerea de alegeri locale în regiunile estice, dominate de separatiști, care ar putea primi apoi statut de autoguvernare, prin numita formulă Steinmeier. Cenuşă spune că prin această insistenţă de a discuta soluţionarea politică a conflictului transnistrean din partea unor oficiali de la Chişinău se doreşte folosirea momentului oportun de restabilire a relaţiilor dintre Franţa şi Germania cu Federaţia Rusă care se observă inclusiv în contextul dosarului ucrainean.

„Cum acolo observăm încercarea unor actori de a împinge soluţii rapide cum ar fi formula Steinmeier, la fel şi la Chişinău probabil cel mai mult din partea președinţiei există interesul de a găsi o soluţie cât mai rapidă anume pentru a valorifica maxim această apropiere dintre tandemul franco-german şi Moscova.”

Ion Tăbîrță
Ion Tăbîrță

Analistul politic Ion Tăbîrţă de la Institutul Viitorul crede că în cadrul acestei runde de negocieri au fost purtate mai multe discuţii de culise pe care părţile intenţionat nu ar fi vrut să le facă publice. Devine tot mai clar că ceea ce se discută acum pe subiectul transnistrean este conex cu ce se discută pe subiectul ucrainean de aici şi această secretomanie, mai afirmă Tabîrţă.

Agenţia de presă oficială de la Moscova Tass titrează că runda de negocieri în formatul 5+2 a fost suspendată. Este citat reprezentantul Rusiei în formatul de negocieri ambasadorul Sergei Gubarev cu declaraţia că participanții la reuniunea au decis să „oprească ceasul” din simplu motiv că părțile nu au reușit să ajungă la un compromis în problemele discutate.

XS
SM
MD
LG