Linkuri accesibilitate

Neutralitatea, un statut à la carte


Monument dedicat copiilor uciși de naziști la Babin Iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Kiev

Modelul țării neutre prin excelență este Elveția, însă asta doar pentru că circumstanțele i-au permis-o întotdeauna, neutralitatea ei funcționând în primul rând pentru că ea aranjează pe toți vecinii.

Neutralitatea, un statut à la carte
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:09 0:00
Link direct

Asta explică și de ce Germania nazistă nu a avut niciodată intenția de a invada Elveția, deși în termeni militari ocuparea ei ar fi avut în aparență un mare interes strategic. Elveția a primit un statut de neutralitate perpetuă încă de la Congresul de la Viena, din 1815, după înfrângerea lui Napoleon. Tocmai neutralitatea exemplară a Elveției a făcut să se implanteze la Geneva Societatea Națiunilor, precursoare a ONU.

In dreptul internațional, neutralitatea este un concept concret, care se bazează pe o convenție încheiată la Haga in 1907. Statele care se declara neutre si care sunt recunoscute internațional ca atare se abțin de la a interveni în conflicte militare, chiar dacă acestea au loc la granițele lor, sau, cum s-a întâmplat cu Elveția, de pilda, în ambele războaie mondiale, unde războiul a avut cu totul împrejurul teritoriului lor, la toate frontierele.

Neutralitatea nu implică, așadar, în niciun fel, absenta forțelor armate, ci presupune o ideologie politica in care o tara își rezerva dreptul de a avea o armata in scopuri pur de apărare. Un stat neutru are o armata, însă militarii săi nu sunt niciodată trimiși în străinătate, nici măcar în scopuri umanitare.

Un alt exemplu de neutralitate a fost, mai recent, Austria. Austria a reușit să obțină retragerea trupelor aliate și sovietice de pe teritoriul său în 1955, la un deceniu după război, după ce și-a înscris în Constituție neutralitatea. Austria a evitat astfel soarta Germaniei, împărțită în două. După ce cancelarul de atunci, Conrad Adenauer, a refuzat condiția neutralității Germaniei, rămânând atașat de Europa occidentală, Germania a fost tăiată în două vreme de patru decenii. Așa încât, dacă vreodată Austria ar dori acum să intre în NATO, ea nu ar putea fără o modificare a Constituției.

În timpul Războiului Rece, statele neutre: Austria, Iugoslavia lui Tito, Suedia și Finlanda au format un soi de pernă, de amortizor între blocul comunist și Europa Occidentală. Frontiera dintre cele două Germanii și cea dintre Bulgaria și Turcia erau de fapt singurele puncte în care cele două blocuri ostile se atingeau.

Condițiile neutralității

Neutralitatea este un concept recunoscut în dreptul internațional și presupune că într-un conflict statele neutre se abțin de la a lua partea vreunuia din beligeranți. În același timp, statele neutre nu intră în nicio alianță militară și au dreptul de a menține legături diplomatice cu toți beligeranții.

Concept din sec. al XIX, intrat în dreptul internațional prin Convenția de la Haga din 1907, neutralitatea a fost greu pusă la încercare în cel de-al II-lea război Mondial, când marile puteri au invadat diferite țări ce se doreau neutre: Germania a invadat Belgia, Italia – Grecia, iar Marea Britanie a ocupat... Islanda. De fapt, singurele țări rămase neutre atunci în Europa au fost Elveția, Suedia și cele două dictaturi care erau Spania și Portugalia.

Alte țări își declaraseră neutralitatea înainte de război, precum Belgia, Olanda, Luxembourg, Danemarca, Norvegia și țările baltice, însă neutralitatea lor a fost încălcată în 1940, când ultimele trei au fost ocupate de URSS iar primele de Germania.

Suedia a fost întotdeauna neutră, ca și Elveția, în ultimele două secole, iar neutralitatea Finlandei a fost, ca si cea a Austriei, impusă de URSS, după război.

Un statut care nu are nimic permanent

Statutul de neutralitate nu are, însă, nimic permanent în sine. Ucraina, de pildă, și-a înscris în Constituție aderarea la NATO, ca obiectiv național, încă în vremea lui Petro Poroșenko, renunțând astfel la statutul de neutralitate pe care și-l impusese în anul 1996, altfel zis: la doi ani după Moldova.

Irlanda le permite cetățenilor săi să se angajeze în alte armate și să ia parte la conflicte

Există și alte tipuri de neutralitate, de facto, precum cea a Irlandei, pe care îl are încă de la independența din 1922. În realitate, statutul nu este legal codificat, Irlanda nu are o lege în acest sens, sau un articol de constituție, însă a decis să nu se alăture NATO. Spre deosebire însă de țările într-adevăr neutre, Irlanda participă la operațiuni militare ale Națiunilor Unite, ba chiar a trimis militari în cadrul forțelor conduse de NATO în Afganistan. Neutralitatea irlandeză este așadar mai degrabă una din obișnuință, decât formalizată legal. Irlanda le permite cetățenilor săi să se angajeze în alte armate și să ia parte la conflicte.

Desigur, statutul de neutralitate exclude aderarea la orice organizație militară de tip NATO. Unele țări permanent neutre, cum sunt Elveția și Suedia, au de aceea în realitate o structură profund militarizată, știind ca vor trebui sa se apere singure. Mai recent, se remarcă o viguroasă schimbare în atitudini în Suedia și Finlanda, care, îngrijorate de amenințarea Rusiei, se apropie din ce in ce mai mult de NATO.

Până la urmă, și neutralitatea poate funcționa și... à la carte.

****

R. Moldova şi-a declarat oficial statutul de neutralitate permanentă în 1994, când a fost adoptată Constituția. Peste șapte ani, comuniștii veniți la putere au avansat ideea recunoașterii la nivel internațional a acestui statut astfel încât R. Moldova să nu fie obiect al disputei geopolitice între Est si Vest.

Pledoaria pentru recunoașterea internațională a neutralității permanente a fost preluată de fostul președinte Igor Dodon fiind unul din pilonii așa numitei politici externe echilibrate promovată de el.

Mihai Mogâldea
Mihai Mogâldea

Expertul Mihai Mogîldea de la Institutul pentru Politici şi Reforme Europene menţiona într-o analiză că problema recunoașterii internaționale a neutralității era adusă mai ales în contextul soluționării conflictului transnistrean, dar demersurile fostului preşedinte Dodon în acest sens au rămas declarative, mizele urmărite fiind nu avansarea reglementării conflictului transnistrean, ci confortul Federației Ruse căreia să nu-i fie periclitate interesele în zonă.

În mediul experților este avansată de mai multă vreme ideea necesităţii revizuirii statului de neutralitate permanentă, măcar şi din motivul că el nu este respectat de Federația Rusă, care are dislocate trupe militare în regiunea estică a R. Moldova.

Ideea necesităţii revizuirii statului de neutralitate permanentă...

Or articolul din Constituţie care stipulează neutralitatea mai prevede că R. Moldova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său. Clarificând încă în 2017 această contradicție, Curtea Constituţională, a statuat, drept răspuns la o solicitare depusă de deputaţi liberali, că „ocupația militară a unei părți a teritoriului R. Moldova în momentul declarării neutralității, precum și lipsa recunoașterii internaționale a acestui statut nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate”. Înalta Curtea a condamnat atunci prezența trupelor rusești în regiunea transnistreană declarând-o neconstituțională. Şi a mai stipulat că statutul de neutralitate nu împiedică R. Moldova să participe la sisteme colective de securitate.

Într-un recent interviu la postul nostru de radio despre manevrele militare masive ale Rusiei la granița cu Ucraina şi tensionarea situaţiei în regiune fostul ministru de externe Nicu Popescu în guvernul condus de Maia Sandu afirma că R. Moldova, invocându-și neutralitatea, a evitat aprofundarea unor alianțe sau parteneriate mai puternice în domeniul securității și apărării cu alte state:

Nicu Popescu
Nicu Popescu

„Prin neutralitatea sa, Moldova a ales să gestioneze aceste probleme singură, prin propriile capacități, dar vedem că aceste capacități ale R. Moldova sunt foarte reduse, pentru că de zeci de ani nu s-a investit suficient nici în modernizarea armatei, nici în fortificarea sectorului de securitate, a serviciilor speciale, și în acest sens, Moldova are foarte mult de lucru în această direcție, pentru a avea o capacitate minimă de protejare a propriilor interese și a propriei securități. Și faptul că R. Moldova nu face parte nici UE, nici din NATO, evident că micșorează capacitatea R. Moldova de a miza pe alte țări, în cazul unor situații tensionate”, notează ex-ministrul de externe Nicu Popescu.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG