CEC motivează decizia spunând că au fost comise nereguli la colectarea semnăturilor de sprijin, iar în unele raioane aceste nereguli au dus la scăderea numărului de semnături valabile sub limita acceptabilă. CEC a luat această decizie cu cinci voturi pentru și două abțineri în ciuda afirmațiilor lui Candu că a depus dovezi despre faptul că semnăturile considerate problematice aparțin unor susținători reali ai săi, descalificați doar din cauza unor erori tehnice. Fostul spicher care conduce acum partidul Pro Moldova a spus, în timpul dezbaterilor, că neadmiterea sa la alegeri ar fi o comandă a președintelui Igor Dodon. Respingerea cu cinci voturi pro, cererea liderului Partidului „Pro Moldova”, Andrian Candu, de a fi înregistrat în cursa electorală pentru funcția de șef al statului a fost și nu a fost o surpriză pentru editorialistul Nicolae Negru.
Nicolae Negru: „Și m-a surprins, și nu m-a surprins. E interesant că au acceptat înregistrarea grupului de inițiativă și acum s-au legat că ar fi mai puține semnături sau semnături falsificate ș.a.m.d.”
Europa Liberă: Da, s-au invocat probleme în listele cu semnături prezentate pentru susținerea acestui candidat, printre care acte expirate, indicate nume greșite sau zeci de persoane decedate, care ar fi semnat pentru Andrian Candu.
Nicolae Negru: „Am zis: și m-a surprins, și nu m-a surprins, fiindcă este evident că Dodon nu ar vrea ca el să participe. Și nu de aceea că i-ar lua voturi multe, și nu de aceea că ar prezenta un pericol electoral, dar are el o antipatie față de Candu. Candu a spus unele lucruri care l-au ofensat, l-au jignit pe președinte și acum se vede că există totuși o influență asupra CEC-ului și lucrul acesta s-a văzut și atunci când CEC-ul a prezentat numărul de secții electorale în străinătate și în Rusia a pus 38, ceea ce este în mod evident exagerat și este favorabil unui candidat. Și toată lumea îl cunoaște cine este acest candidat. Deci, da, m-a mirat atunci că au înregistrat grupul de inițiativă și nu mă miră că nu l-au înregistrat în cursă, fiindcă ei sunt influențați de președintele Republicii Moldova. Nu putem să spunem că este o comisie independentă, obiectivă, imparțială și mai este un indiciu – acea circulară, care iarăși îl favorizează mai mult pe Dodon decât pe ceilalți candidați. Mă refer la circulara privind faptul că partidele nu pot finanța decât în limita a 12 salarii medii pe economia națională pe candidații pe care ei îi propun, care îi vor reprezenta în alegeri.”
Europa Liberă: Dar nu a întârziat reacția lui Andrian Candu. Deputatul, pretendentul la funcția de șef al statului a declarat că se începe fraudarea alegerilor în Republica Moldova prin această decizie a autorității electorale.
Nicolae Negru: „Fraudarea propriu-zis s-a început și cu acea circulară, s-a început și cu aceste propuneri de deschidere de secții peste hotare, și prin faptul că nimeni nu reacționează la aceste vizite ale lui Dodon. De exemplu, Dodon zice că el va vizita școlile în calitate de președinte. Este în mod evident că Dodon își face campanie electorală și CEC-ul cred că ar trebui să reacționeze în această situație. Și mai e aici acest aspect că Dodon zice că trebuie toți să se supună, dar el ca președinte va merge. Adică, ce președintele este în afara legii, în afara ordinii generale care se instituie în Republica Moldova?”
Europa Liberă: Reprezentanții „Pro Moldova” au protestat la Comisia Electorală Centrală, anticipând că Andrian Candu nu va fi înscris în cursa prezidențială. Adică, ei aveau o informație din timp că ar putea CEC să respingă această candidatură? Și cei care au fost prezenți și protestau spuneau că nu-l vor admite pe Andrian Candu, pentru că s-ar teme, s-ar teme că vor deconspira crime, Andrian Candu a promis materiale compromițătoare.
Nicolae Negru: „Dl Candu poate face publice materialele compromițătoare, dacă le are, desigur. El a mai spus unele lucruri și nu s-a ținut de cuvânt. E un semnal prost această decizie a CEC-ului, nu face bine imaginii Republicii Moldova când un candidat nu este înregistrat pentru faptul că cineva s-a scris Ion, dar nu Ivan, așa cum figurează în documente. Și lucrul acesta se vedea de ieri, am spus, putea fi anticipat acest refuz de înscriere a dlui Candu în campania electorală. Sigur că fiecare partid își laudă candidații săi, eu nu cred că prezintă un pericol electoral dl Candu pentru Dodon, dar desigur orice candidat care ia câteva voturi chiar prezintă un pericol, fiindcă lupta va fi strânsă și atunci fiecare vot va conta. Eu cred că asta îl sperie pe Dodon și-i vorba mai mult de anumite resentimente legate de declarațiile precedente ale lui Candu.”
Europa Liberă: Și totuși, dacă ne uităm, CEC a respins cu cinci voturi pro cererea liderului Partidului „Pro Moldova” de a fi înregistrat în cursa electorală pentru funcția de șef al statului?
Nicolae Negru: „Bine, asta poate să spună numai că Dodon are influență și asupra unor membri ai CEC-ului care nu au fost propuși de socialiști, că se mai întâmplă la noi, în Republica Moldova. De altfel, acel closet a fost inaugurat într-un sat unde primarul este de la PAS, unde directorul de școală iarăși nu știu cine este acolo, dar cu participarea președintelui raionului și cu participarea unui deputat. Funcția la noi contează pentru unii cetățeni, iar membrii CEC-ului sunt și ei oameni, fenomenele acestea se observă pretutindeni, oameni care parcă au alte viziuni sau simpatizează alt partid, dar atunci când vine vorba despre anumite indicații care vin de sus, ei se supun fără crâcnire, din păcate. Și lucrul acesta se vede, de pildă, dacă există ordinul ministrului Învățământului să nu permită nimănui, niciunui politician să intre în școală, înseamnă că trebuie să funcționeze acest ordin. Iată că nu toți au acest curaj să se pronunțe.”
Europa Liberă: Acum, mulți se vor întreba - câte voturi ar fi putut să adune Andrian Candu în această cursă prezidențială și către cine se vor îndrepta aceste sufragii?
Nicolae Negru: „Candu se poziționează ca politician proeuropean, evident că el lua mai mult din partea proeuropenilor, dar structurile lui teritoriale, primarii democrați sau foști democrați, sau primarii care au trecut în tabăra lui, ei au o influență asupra diferitelor categorii de alegători în sat. Și există o anumită categorie de alegători care nu au preferințe electorale, ideologice, să spunem așa, și votează cum le indică primarul. Și în cazul de față s-ar putea ca unele persoane care ar fi votat cu Candu, dacă le spunea primarul, acum, dacă primarul nu le va spune să voteze cu cineva, ei ar putea să voteze cu Dodon. Și mai ales că și Partidul Democrat nu participă la aceste alegeri, și acesta a fost un scop, pentru că alegătorii Partidului Democrat fac parte din categoria celora care pot vota și cu stânga, și cu dreapta, și cu Estul, și cu Vestul, ei sunt undeva de mijloc, cum zice Diacov, și acolo unde e puterea, acolo sunt și ei.”