Marți, 2 martie, Republica Moldova a comemorat 28 de ani de la declanșarea războiului moldo-rus din Transnistria, din 1992. Nu au lipsit clipele emoționante la monumentul închinat eroilor care au luptat pentru independența și suveranitatea țării, dar am avut și tensiuni, revendicări și proteste ale organizațiilor de veterani în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. La o tribună improvizată s-au rostit revendicări și imprecații la adresa lui Dodon și a guvernării socialiste. S-au produs ciocniri și îmbrânceli ale manifestanților cu forțele de ordine.
Cea mai „tare” secvență, una care a făcut turul televiziunilor și al rețelelor de socializare, a fost gestul unui veteran care a spart cu un buzdugan de lemn ușa de la intrarea în clădirea guvernului.
Din fericire, violențele n-au mers mai departe, protestatarii au obținut în cele din urmă, după multe ore de așteptare și scandări în piață, o întrevedere cu premierul Chicu, căruia i-au prezentat revendicări legate de condițiile grele de trai, dar au cerut și demiterea ministrului de externe Ciocoi – cel care a declarat că armata rusă a fost un pacificator, nicidecum un instigator, agresor și susținător al separatismului în primăvara-vara lui ‘92 – fapt ce contrazice adevărul și insultă, batjocorește memoria victimelor, sacrificiul voluntarilor basarabeni.
Chicu a făcut veteranilor promisiuni de susținere materială, dar a respins categoric cerința de demitere a lui Ciocoi. Un refuz care reflectă mentalitatea, viziunea actualei puteri asupra problemelor de fond ale Republicii Moldova, dar și asupra ideii de răspundere ministerială. Chicu nu-l poate demite pe Ciocoi la cererea protestatarilor, a opoziției politice și a societății civile, pentru că nu el decide cine rămâne sau pleacă din guvern și chiar dacă ar decide ar înseamnă să-l înfrunte pe Dodon, iar Dodon evident nu cedează, nu-și permite să manifeste slăbiciune, pentru că are ațintită asupra sa privirea pârjolitoare a Moscovei.
Ministrul Ciocoi nu s-a făcut decât ecoul directivelor imprimate de Dodon și de Moscova...
Există o dihotomie profundă între interesele unei guvernări, să-i spunem normale, mai ales într-un an electoral, când ai nevoie de consens, de liniște, de armonie socială, și esența pro-rusă a actualei puteri de la Chișinău, care răzbate în ambiguitatea scandaloasă cu care aceasta tratează războiul din Transnistria și prezența trupelor rusești pe teritoriul Republicii Moldova. Aici ministrul Ciocoi nu s-a făcut decât ecoul directivelor imprimate de Dodon și de Moscova.
N-ar trebui să ne mire zicerile unui ministru, pentru că Dodon este campionul absolut al servilismului pro-rusesc, într-o proporție pe care n-a atins-o niciun predecesor al său. Socialistul pledează pentru o „neutralitate” a cărei recunoaștere i-o cere Occidentului, nu Rusiei, care are trupe de ocupație în stânga Nistrului. Frizând penibilul, pozează în portavoce a Kremlinului și pledează de la tribuna ONU pentru o Europă „de la Lisabona la Vladivostok”. Declară, cu aceeași morgă de arhitect global, într-un interviu la Euronews: „Să fim sinceri: nu poate fi o Europă puternică fără Federația Rusă”.
Adică exact pe dos. Europa nu mai știe ce măsuri de precauție să-și ia pentru a rezista „interferențelor” rusești, războiului hibrid pe care îl poartă Putin împotriva ei, subminând temelia și valorile Lumii libere, iar Dodon le spune europenilor că optica lor e greșită: „Putin e marele prieten al Europei!”… Să recunoaștem, nu oricine ar avea atâta aplomb să înfrunte privirile amuzate sau contrariate ale celor care îi ascultă elucubrațiile.
Același refren, rupt de realitate, și l-a asumat și „tehnocratul” premier Chicu. În declarațiile sale în fața presei, din 2 martie, dl Chicu a avut niște aprecieri confuze pe tema retragerii trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. Vorbele sale sunt un exemplu al felului în care poți deturna un subiect prin ocolișuri, prin perifraze care ascund amatorismul, eschiva, dar mai ales grija de a nu-l contrazice pe Dodon.
Iată cum formulează premierul: „Retragerea oricăror trupe de pe teritoriul țării e prima sarcină a oricărui stat (…). S-a cerut de mii de ori, se cere, dar pe de altă parte se fura miliardul. Ați văzut ce declarații frumoase? Dar în 2014, când se fura miliardul, nu se cerea retragerea armatei rusești (…). Trebuie să acționăm diplomatic, cu măsuri gândite… Nu-i trebuie celui care a declarat ieri să se retragă armata rusă… Dacă se retrage armata rusă și decad alte motive… el nu mai are cu ce ieși în fața dvs. Și lui trebuie să-i amintești cum a furat miliardul. Hai să acționăm unit și o să se retragă toți. Noi trebuie să facem ca să se retragă, iar declarațiile tari sunt inutile.”
Presa a constatat că în răspunsul său echivoc și întortocheat, premierul încercase să polemizeze cu fostul său coleg de partid, Andrian Candu, care îi reproșase că își schimbă opinia în funcție de conjuncturi. Iată ce a spus Adrian Candu:
„Atunci credeam că și el (Ion Chicu – n.m.) este de partea noastră. Astăzi, constat însă cu regret că domnia sa nu era de partea noastră și nici a poporului Republicii Moldova, ci de partea puterii și că opinia sa se schimbă odată cu schimbarea puterii, chiar dacă ajunge să promoveze total opusul a ceea ce promova anterior. Cel puțin astăzi, când comemorăm 28 de ani de la declanșarea războiului de la Nistru, ar fi putut manifesta un pic de decență, măcar din respect pentru oamenii care au murit, uciși de gloanțele ocupanților, care nu au plecat nici până astăzi și cărora el le ia apărarea prin această atitudine.”
Faptul că Ion Chicu, atunci când vorbește despre trupele de ocupație și războiul din Transnistria, furat pesemne de fluxul elocinței sale, invocă furtul miliardului, are totuși o anumită logică, pentru că armata rusă din Transnistria, parteneriatul subaltern cu Moscova, plimbările nestingherite ale liderilor separatiști la Chișinău, „desantul electoral” de la Tiraspol, laundromatul, furtul miliardului ș.a. fac parte din aceeași fotografie emblematică a Moldovei, au o strânsă legătură de cauzalitate: corupția, imoralitatea clasei politice, lipsa de demnitate, inaderența la valorile naționale și democratice, debilitatea statului de drept.
Republica Moldova se află într-o situație schizoidă, în care conducătorii săi justifică prezența militară a Rusiei, adică se comportă ca niște parașutiști aflați în misiune pe teritoriul inamic, deși nu contenesc să vorbească despre statalitate, patriotism, Ștefan cel Mare, mândria moldovenilor etc.
Rezerva de cadre de la Chișinău care lucrează pentru agenda rusească e inepuizabilă...
Dodon și Chicu au un comportament bizar: se feresc să spună că Rusia are trupe de ocupație în Moldova, se fac că nu înțeleg când sunt întrebați cine a luptat cu cine în 1992, invocă nevoia unei diplomații care ar trebui să le rezolve pe toate. Și mai ales neutralitatea. Sfânta neutralitate!... Moscova nici nu trebuie să fie foarte contondentă, să trimită „omuleți verzi”, să forțeze Nistrul cu blindatele, e suficient că avem politicieni care nu apără interesele naționale ale statului pe care-l conduc și îi justifică pe agresori. Rezerva de cadre de la Chișinău care lucrează pentru agenda rusească e inepuizabilă: Sangheli, Lucinschi, Voronin, Tarlev, Diacov… Acum sunt Dodon, Greceanîi, Chicu…, iar „tinerii vlăstari” de la PSRM, și nu numai, asigură continuitatea cauzei.
Instalat la vârful puterii, sindromul înfrățirii victimei cu călăul se propagă spornic în Moldova, cu viteza unei pandemii. O stare de ocupație mentală, alături de cea militară, pe care nu am reușit să o dislocăm în aproape trei decenii de independență.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
