Începând cu anul următor, octetul fetelor din Călărași a dat mai multe reprezentații bine primite prin localitățile din RSSM, a concertat la Tallin și Moscova, în zilele Decadei culturii moldovenești în RSS Estonă și RSFS Rusă, la Vilnius, a cules aplauzele ostașilor basarabeni din Bielorusia.
Octetul întreținea legături cu compozitorul estonian Velo Lipand care le-a trimis fetelor câteva din piesele sale. De un mare succes se bucurau cântecele de vervă și umor „Au plecat flăcăii la armată” și „Vrăjitoarea”, însă fetele se plângeau că aveau în repertoriu prea puține melodii moldovenești.
Dirijorul octetului, Petru Botea, învățător de muzică la Școala pedagogică din Călărași, promitea să descopere noi bucăți muzicale autohtone, pentru ca fetele să nu se mai plângă de sărăcia repertoriului.