În ajun de weekend, lumea devine mai atentă la afișele teatrelor și ale sălilor de concert. Mai ales după ce afară s-a răcit brusc și e nevoie de un adăpost confortabil, plăcut și eventual util pentru suflet. Iată de ce am încercat să aflu cât de ademenitoare este oferta muzicală și concertistică a capitalei.
Pe primul expert la care m-am gândit să apelez l-am găsit în agenda mea telefonică. Dumitru Colesnicov lucrează la o firmă în domeniul aparatelor industriale de răcire, dar în viața paralelă este muzician și cântă în barurile și cafenelele capitalei.
Dumitru spune că e greu să faci artă la Chișinău, unde sălile pentru public mai puțin numeros sunt puține și din această cauză taxele de chirie sunt exagerate. În lipsa modalităților de promovare, nici publicul nu se lasă ademenit de trupe mai puțin cunoscute. E un contrast izbitor între Chișinău și București, zice Dumitru:
„La primul concert live în București pe care l-am dat am avut mult mai mult public decât la oricare concert din Chișinău. Oamenii sunt interesați, chiar dacă nu te cunosc, deja muzica live îi face să vină la un eveniment, să vadă despre ce-i vorba. Mulți prieteni de-ai mei ajung peste Prut. Chiar recent am fost la București și m-am întâlnit cu un toboșar care a cântat ceva timp la noi, un toboșar foarte bun și, culmea, cântă tot cu moldoveni, dar la București, pentru că acolo este cerere.”
Partea plină a paharului, zice Dumitru, o asigură „trupele de entuziaști”, oameni care seara, după ce ies de la locul de muncă, se adună în săli de repetiții.
Lilian Severin e un muzician experimentat, cunoscut ca solist al formației Snails. El își propune să ajute tinerii artiști să apară pe scenă. Potrivit lui, instituțiile mari din Chișinău, precum Palatul Național, Teatrul de Operă și Balet sau Filarmonica, găzduiesc preponderent doar un anumit tip de concerte, mai mainstream: muzică folclorică, clasică, pop, iar trupele tinere și muzica alternativă au oportunități limitate.
„Dacă e să comparăm situația actuală cu situația anilor '90, când eu începeam să cânt în diverse săli, vreau să zic că atunci era o situație încă destul de pozitivă pentru bandurile care încercau să-și organizeze propriile concerte pentru că existau casele de cultură, care într-un fel erau destul de accesibile, destul de ieftine, și în care comunitatea de muzică alternativă, de muzică rock putea să organizeze concerte”.
Cum s-a ajuns până aici? Dispariția caselor de cultură, combinată cu emigrarea masivă ne-a cam săracit, spune Lilian, iar autoritățile întârzie să intervină cu politici și strategii de susținere a sectorului creativ, ceea ce inevitabil va avea efect de bumerang.
„Spre exemplu, eu văd o lipsă de sinergie între eforturile de promovare a industriei vinului și industriile creative, care ar putea sinergic să creeze o ofertă mai generoasă. Spre exemplu, când se întâmplă Sărbătoarea Vinului, noi am putea depune efortul să avem și evenimente culturale tare faine, care ar putea dubla sau tripla numărul de vizitatori.”
Semnele încurajatoare Lilian le surprinde în zona asociațiilor și centrelor pentru promovarea și apărarea intereselor industriilor creative care revendică cu voce tot mai sigură o parte din cheltuielile publice.
