Linkuri accesibilitate

Opozanți ai legii „agentului străin” atacați în fața Universității din Tbilisi


Protestatari în fața Universității de Stat din Tbilisi la 17 mai.
Protestatari în fața Universității de Stat din Tbilisi la 17 mai.

Opozanți ai așa-numitei legi privind „agenții străini”, adoptate de parlamentul georgian la începutul acestei săptămâni, au fost atacați pe 18 mai de susținătorii partidului de guvernământ Visul Georgian în fața Universității de Stat din Tbilisi, unde așteptau sosirea premierului Irakli Kobakhidze.

Legea, care prevede că mass-media, ONG-urile și alte organizații non-profit trebuie să se înregistreze ca „urmărind interesele unei puteri străine” dacă mai mult de 20 % din finanțarea lor provine din străinătate, a fost condamnată de Statele Unite și Uniunea Europeană, și a provocat săptămâni de proteste care au fost reprimate violent în mod repetat de către autorități.

Opozanții au subliniat asemănarea cu legislația folosită de președintele Vladimir Putin pentru a zdrobi disidența în Rusia și pentru a înăbuși instituțiile independente, ceea ce i-a determinat pe georgieni să se refere la această măsură ca fiind „legea rusească”.

Protestatarii se adunaseră în fața clădirii Universității de Stat din Tbilisi, așteptând apariția lui Kobakhidze, care predă un curs acolo sâmbăta, când au fost atacați de susținătorii Visului Georgian.

Unul dintre organizatorii mitingului, Niko Managadze, a declarat că un grup de persoane a început să îi atace fizic.

Managidze a declarat pentru Ecoul Caucazului de la RFE/RL că mișcarea a fost menită să îi permită lui Kobakhidze să intre în siguranță în clădire fără a fi nevoit să se confrunte cu protestatarii.

„Am decis să ne adunăm în fața universității și să protestăm, deși, după cum ați putut vedea, ceilalți s-au mobilizat și au intrat în contact fizic direct cu noi”, a declarat Managadze. „Nu a existat o reacție adecvată din partea poliției. Pur și simplu au stat lângă noi”.

Atacatorii, despre care se spune că ar fi membri ai aripii tinere a partidului Visul Georgian, au venit în clădirea universității îmbrăcați în negru, purtând măști - îmbrăcăminte similară cu cea purtată de ceea ce părea a fi poliția anti-revoltă, care a atacat violent și în mod repetat protestatarii împotriva legii la începutul săptămânii înainte de adoptarea acesteia.

Incidentul din fața Universității de Stat din Tbilisi a avut loc la o zi după ce înalți oficiali ai partidului de guvernământ s-au alăturat unor clerici ortodocși de rang înalt și unor grupuri religioase conservatoare la mitinguri organizate pe 17 mai în întreaga țară pentru a marca o nouă sărbătoare cunoscută sub numele de Ziua purității familiei, inclusiv un marș în centrul orașului Tbilisi, scena unor săptămâni de proteste împotriva proiectului de lege.

Oficiali guvernamentali georgieni au fost văzuți printre participanții, în majoritatea lor bărbați, la marșul pentru Puritatea Familiei, Tbilisi, 17 mai 2024.
Oficiali guvernamentali georgieni au fost văzuți printre participanții, în majoritatea lor bărbați, la marșul pentru Puritatea Familiei, Tbilisi, 17 mai 2024.

Procesiunea la care au participat mii de persoane a început la Catedrala Sfânta Treime, alăturându-se și Kobakhidze, primarul din Tbilisi, Kakha Kaladze, care este și secretarul general al Visului Georgian, și președintele parlamentului, Shalva Papuashvili.

Atenția Visului Georgian acordată evenimentului a părut a fi o încercare de a atenua impactul săptămânilor de proteste masive împotriva controversatului proiect de lege privind „agenții străini”, aprobat de parlament pe fondul reprimării violente a protestatarilor.

Kobakhidze i-a acuzat pe protestatari că „urmează agenda minorității politice” și a acuzat că aceștia dau dovadă de o „mare iresponsabilitate” față de țara lor.

„Visul Georgian” a fost fondat de miliardarul și fostul premier Bidzina Ivanishvili, un miliardar favorabil Rusiei.

Președinta pro-occidentală Salome Zurabișvili, care a fost în dezacord cu Visul Georgian, a calificat legislația privind „agenții străini” drept „inacceptabilă” și „neconformă” cu calea țării spre integrarea în instituțiile euro-atlantice. Ea a avertizat că legea pune în pericol însăși existența statului georgian.

Zurabișvili a promis că se va opune prin veto legii, demers pentru care are la dispoziție 10 zile de la votul de aprobare din 14 mai din parlament. Însă majoritatea parlamentară a partidului Visul Georgian îi va permite să treacă cu ușurință peste veto-ul prezidențial.

După relatările Serviciului georgian și Ecoul Caucazului de la RFE/RL (editor - Eugenia Apostu).

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG