Papa Francisc a acuzat diviziunile naționaliste din UE pentru lipsa de coordonare în chestiunea migrației la începutul vizitei sale în Grecia, vizită menită să îmbunătățească relațiile cu Biserica Ortodoxă Greacă.
Comunitatea europeană „continuă să temporizeze” și „pare uneori blocată și necoordonată” în loc să fie un „motor de solidaritate” în privința migrației, a spus Papa într-un discurs adresat astăzi la Atena liderilor politici și culturali.
„Răspunsurile simple” ale populismului și autoritarismului amenință democrația în Europa și cer hotărâri ferme pentru promovarea binelui comun, a mai spus el la întâlnirea la care au participat și președintele grec Katerina Sakellaropoulou, prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis și vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schina. Papa Francis nu a numit nicio țară sau lideri specifici în timpul discursului său.
Este a doua vizita a unui suveran pontif în Grecia după cea din 2001 a Papei Ioan Paul al doilea. Aceea a fost prima vizită a unui șef al bisericii catolice în Grecia de la Marea schismă din 1054 dintre bisericile catolică și cea ortodoxă.