În istorie, agricultura a fost biologică prin definiție. Abia odată cu folosirea pe scară industrială a îngrășămintelor chimice, în sec. XX, odată cu acea agrochimie, practicată pe scară largă atât în Vest cât și sub comunism, s-a ajuns la o luare de poziție colectivă în fața unei viziuni pur materialiste a agriculturii industriale.
Occidentalii știu cât de greu este să găsești astăzi roșii cu gust, de orice fel, sau miere adevărată. Miere din cea care face că după ce o mănânci îți iese balsam prin pori. Nu mai găsești practic nicăieri miere adevărată în comerț, mai ales în Occident, decât dacă plătești sume obscene la magazine bio ținute de sectanți vegani sau post-hippy.
Dar la fel este și prin părțile noastre. De câte ori ni se laudă viața la țară și traiul sănătos și produsele de acolo, ne putem aminti cum în comunism țăranii aduceau de la combinatul chimic din oraș camioane de borhot (saci cu șroturi chimice cu care se fertilizau câmpurile încă de atunci și care făceau să miroasă câmpurile agriculturii comuniste a Armaghedon de farmacie de țară).
Este însă un fapt că problema agriculturii bio a venit după al doilea Război Mondial, în deceniile de prosperitate economică a Occidentului, ce părea infinită, dar când s-a văzut că modul intensiv în care fuseseră fertilizate artificial recoltele până atunci dusese în multe locuri la erodarea sau distrugerea solurilor și la diminuarea calității produselor, calitatea fiind sacrificată în favoarea cantității.
O autentică necesitate nutrițională și civilizațională, agricultura biologică ia însă deseori și accente de modă culturală sau de fantezii pentru bogați. De altfel, este un paradox faptul că autenticele alimente naturale, fără intermediari chimici, se întâlnesc fie în țările bogate, destinate păturilor sociale favorizate financiar, fie în țările sărace, unde agricultorii nu au acces la piața îngrășămintelor industriale. Astăzi, mai peste tot marile magazine au raioane speciale pentru produsele bio, ceea ce dă naștere uneori și unor abuzuri comerciale.
Devenită program politic, preluat de partidele ecologiste (care au făcut, cumulate, 10% la scara Uniunii la recentele alegeri europene), agricultura biologică e cuplată cu militantismul împotriva mega-trusturilor industriei chimice și ale organismelor modificate genetic (OMG) precum americanul Monsanto (cumpărat în 2018 de Bayer).
Sub presiunea acestui militantism, dar și a unor procese mediatizate în care au trebuit despăgubiți agricultori care au făcut cancer din pricina îngrășămintelor chimice, Monsanto a decis să-și schimbe numele. Majoritatea plantelor și semințelor OMG dezvoltate de Monsanto sunt de altfel interzise în Europa.
În țările Europei occidentale, cumpărătorii de produse biologice preferă să primească produsele neambalate, direct de la fermă...
Tot în această mișcare spre o agricultură biologică și o hrană sănătoasă și responsabilă mai intră și renunțarea la ambalaje sau la transportul cu avionul al produselor. În țările Europei occidentale, cumpărătorii de produse biologice provenite din agricultura bio preferă să primească produsele neambalate, direct de la fermă, chiar necurățate de pământ, iar o strictă atenție este acordată trasabilității produselor și etichetei de calitate.
Principala problemă rămâne costul produselor agriculturii bio, dar și bariera psihologică, în mintea militanților, în aceea că a mânca sănătos a devenit apanajul celor înstăriți în Occident, sau al celor săraci din țările lumii a treia... cu condiția ca ei să rămână acolo unde sunt.
***
Piața alimentelor ecologice este o nișă nepenetrată a pieței europene şi reprezintă o oportunitate pentru fermieri, inclusiv moldoveni, de a ocupa o cotă importantă. Mai ales că Comisia Europeană permite importul produselor ecologice chiar şi din țările unde încă nu este bine pus la punct un sistem de certificare a alimentelor ecologice și trasabilitatea acestora. Deşi pe rafturile magazinelor vedem din ce în ce mai multe produse eco, ponderea terenurilor agricole convertite la producerea în regim BIO rămâne destul de mică. În total este vorba de peste 75 de mii de hectare, ceea ce reprezintă nici 4 la sută din suprafețele agricole. Şi asta în condiţiile în care 75 la sută din soluri sunt cernoziomuri favorabile agriculturii organice.
În R. Moldova sunt acum înregistrați 95 de fermieri care fac agricultură ecologică, majoritatea fiind certificați de organismele internaționale. Unul dintre ei este Alexei Micu. Vorbind la o reuniune săptămâna aceasta, Micu spunea că una din probleme este lipsa unui cadru normativ racordat la standardele europene. Legea cu privire la producţia ecologică, votată în 2005, e învechită, iar una nouă propusă anul trecut aşa şi nu a mai fost adoptată, iar acum ar trebui deja îmbunătățită. E nevoie inclusiv de a stabili penalizări pentru folosirea frauduloasă a termenilor ecologic, biologic şi organic, spune fermierul.
„Sunt deja cazuri când în scopuri de marketing se folosesc, pe produse care nu sunt crescute pe principiile agriculturii ecologice, etichetări care induc în eroare consumatorii şi îi crează o falsă impresie că este un produs ecologic.”
O altă lacună, observă Alexei Micu este dubla certificare aplicată fermierilor din agricultura ecologică pentru a obţine subvenţii. El crede că ar fi necesară unificarea subvenţiilor pentru perioada de conversie. Totodată, subvenţiile ar fi bine să crească de la 200 de mii cât este acum la 300 de mii de lei.
O altă problemă cu care se confruntă fermierii este că în Moldova nu sunt înregistrate şi fabricate produse care pot proteja plantele în sisteme ecologice. Iar omologarea acestor preparate din occident este extrem de costisitoare. Directorul unei companii lidere la capitolul exporturi de produse bio, Spartac Chilat, spune că din cauza lipsei unui preparat cu care să trateze soia de la omizi a pierdut aproape jumătate din plantaţie.
Academicianul Boris Boincean sugerează că e nevoie şi de o promovarea mai amplă a producţiei ecologice. „La tot ce este fabricat în Moldova trebuie să avem şi o secţiune aparte - producţie ecologică. Nu am avut până la momentul de faţă. La noi cu părere de rău mentalitatea e aşa: ieftin şi mult la kilogram. Dar preţul la producţia agricolă nu e unul real.”
Încă o lacună în agricultura bio sunt seminţele ecologice. Deşi Moldova are toate condițiile pentru a produce semințe, acest lucru este foarte costisitor. Prin urmare domină importul semințelor, inclusiv genetic modificate, chiar dacă producătorii infirmă acest fapt, spune Boris Boincean.
Statisticile oficiale arată că anul trecut au fost exportate peste 52 de mii de tone de produse moldovenești BIO. Cel mai vândut produs ecologic moldovenesc este porumbul, urmat de grâu şi soia. Nucile, seminţele de dovleac şi de floarea sorelui sunt și ele în topul exporturilor de produse ecologice.
