Rada Supremă de la Kiev a aprobat numirea noului ministru al apărării, Oleksii Reznikov, candidatul propus de preşedintele Volodimir Zelenski. Reznikov a fost până acum vicepremier pentru reintegrarea teritoriilor ocupate din estul Ucrainei și Crimeea, și îl va succeda în funcţie pe Andrii Taran. Săptămâna trecută, Taran și alți patru miniștri și-au prezentat demisia, după critici venite atât din partea puterii, cât și a opoziției.
Numirea unui nou ministru al apărării la Kiev survine pe fondul îngrijorărilor privind suplimentarea de către Rusia a trupelor sale în apropierea graniței cu Ucraina. Kievul a anunțat că după recentele exerciții de amploare, numărul militarilor ruși în apropierea frontierei a ajuns la 90 de mii. Ministerul apărării din Ucraina a difuzat miercuri, 3 noiembrie, un comunicat, în care se spune că Rusia recurge periodic la „practica transferului și acumulării de unități militare pentru a menține tensiunile în regiune și presiunea politică asupra țărilor vecine”.
În replică, la Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat într-o conferință de presă că Rusia menține prezența trupelor pe teritoriul său „acolo unde consideră necesar”. O acumulare masivă de trupe rusești la granița cu Ucraina a alarmat Kievul și aliații săi occidentali și a alimentat temerile privind o escaladare a ostilităților pe scară largă.