Chiar dacă a fost eliberat din detenția administrației de la Tiraspol, activistul din regiunea transnistreană, Ghenadie Ciorba, nu este însă liber să-și reia viața de dinainte de arestare – instanța transnistreană nu i-a anulat sentința de trei ani și trei luni de închisoare pronunțată pe 19 iulie, ci i-a transformat-o în una cu suspendare. Astfel, dacă în următorii patru ani Ghenadie Ciorba va mai intra măcar o dată în vizorul administrației, sentința cu închisoarea va reintra în vigoare.
Activistul a stat în închisoare mai bine de un an, pentru participarea la un protest pașnic și exprimarea opiniilor pe rețelele de socializare. Anunțul privind eliberarea acestuia a fost făcut de Asociația Promo Lex de la Chişinău. Unul dintre juriștii organizației, Pavel Cazacu, spune că abuzurile de la Tiraspol sunt posibile pentru funcționarii de acolo au un sentiment de impunitate și știu că nu vor fi trași la răspundere pentru aceste abuzuri. „După mine, aceasta ar fi un fapt important – pedepsirea, sancționarea persoanelor care sunt responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului în stânga Nistrului”, spune Pavel Cazacu.
Europa Liberă: Dle Pavel Cazacu, Promo-LEX a anunțat că Ghenadie Ciorba a fost pus în libertate. Dați-ne mai multe detalii, pentru că este un caz fără precedent, când o persoană care este deținută pe criterii politice la Tiraspol este lăsată în libertate. Dvs. cum vă explicați această evoluție?
Pavel Cazacu: „Da, într-adevăr, este un dosar mai special, pentru că privește o sumedenie de aspecte sau fenomene care se produc în stânga Nistrului, începând de la încălcarea libertății de întrunire, libertății de exprimare, dar și pretinsului sistem judiciar din stânga Nistrului, care, practic, privează oamenii de libertate și îi ține în condiții inumane și degradante.
Ați spus că este prima situație când este eliberată din detenție o persoană care a fost condamnată pe criterii politice. Pot să vă spun că nu este prima, în viitorul apropiat probabil că o să publicăm o istorioară a unei alte persoane care a fost condamnată în stânga Nistrului, în principiu, pentru aceeași faptă, pentru pretinse fapte „extremiste”, cum sună componența de infracțiune din stânga Nistrului „cu ajutorul rețelei globale Internet”, dar din motive de securitate îl vom publica ulterior.
Dar situația dlui Ciorba este, pe de o parte, foarte clară, omul a participat la un miting sau un protest pașnic în stânga Nistrului, ulterior a criticat activitatea administrației de la Tiraspol, iar în cumul pentru aceasta a fost condamnat de o pretinsă instanță de judecată din stânga Nistrului la 3 ani și ceva de detenție, dacă nu greșesc. Ulterior, instanța superioară de la Tiraspol a decis anularea acestei sentințe și, respectiv, eliberarea din detenție a acestuia.”
Europa Liberă: Dle Cazacu, dar noi înțelegem foarte bine că la Tiraspol nu putem vorbi despre o independență a sistemului judecătoresc și atunci când o primă instanță ia o decizie, a doua instanță o modifică, e vorba clar de anumite interese care apar la mijloc. Dvs. cum vă explicați acest lucru? Noi am văzut, cazul lui Ciorba avea și o rezonanță internațională destul de mare, am văzut luări de poziție a Departamentului de Stat american, am văzut luări de poziție la OSCE - delegația americană și canadiană, Chișinăul de mai multe ori a ridicat această problemă. Credeți că aceste presiuni internaționale au avut și ele un anumit efect?
Pavel Cazacu: „Trebuie să recunosc că astfel de situații când instanța superioară din stânga Nistrului anulează, practic, sentința de condamnare sunt foarte puține. Și aceasta o spun statisticile care vin din stânga Nistrului.
Într-adevăr, pe acest caz, dar și pe multe altele au fost o serie de reacții, inclusiv de la organizații internaționale, misiuni diplomatice, dar și autoritățile de la Chișinău au insistat de fiecare dată, noi, Asociația Promo-LEX pe căile noastre de fiecare dată am luat atitudine.
Asta, mai ales în contextul în care anul 2019-2020 a fost unul foarte greu din perspectiva respectării libertății de exprimare. Am documentat foarte multe cazuri când oamenii doar pentru o simplă opinie au fost condamnați sau privați de libertate sau unii au fost forțați să părăsească regiunea transnistreană.
Acesta este și scopul celor de la Tiraspol, să închidă gurile celor vocali…
Nu este clar care este motivul anulării sau modificării acestei sentințe. Pentru că el până la urmă oricum, teoretic, rămâne condamnat în stânga Nistrului, doar că a fost dispusă modificarea pedepsei, dintr-o pedeapsă reală cu închisoare în una cu suspendare. El în continuare suportă consecințele, pentru că este un termen de probă de 4 ani, care i s-a aplicat. Dacă va face ceva care celor de la Tiraspol li se va părea că este o ilegalitate, se va activa această pedeapsă de 3 ani și 3 luni. Deci, el în continuare va fi sub o monitorizare continuă și din acest moment, într-adevăr, partea bună este că el se află la libertate, iar partea proastă este că el se află încontinuu sub monitorizare și nu știu dacă va mai îndrăzni pe viitor să fie la fel de vocal și critic la adresa administrației de la Tiraspol.
Acest lucru spune foarte multe despre sistemul din regiunea transnistreană, pentru că acesta este și scopul celor de la Tiraspol, să închidă gurile celor vocali.”
Europa Liberă: Un detaliu important, dacă puteți Dvs. să vorbiți despre acest lucru – Ghenadie Ciorba este acum în regiunea transnistreană?
Pavel Cazacu: „Nu pot să spun acum, dar din câte cunosc, era la Tiraspol ultima dată când vorbisem cu cineva din anturajul lui.”
Europa Liberă: Multă lume a fugit de acolo, când era amenințată de aceste dosare penale. Este cel mai sigur să pleci.
Pavel Cazacu: „Este adevărat. În gestiunea noastră a fost și este, de fapt, cazul lui Alexandr Samoni, un alt activist, de data aceasta politic, din regiunea transnistreană, care a spus foarte ferm: „Mai bine să plec din regiune și să-mi ajut familia cum pot, decât să fiu arestat, privat de libertate și familia sau soția să-mi aducă mâncare în fiecare săptămână”. Și aceasta este un adevăr și o realitate care se întâmplă acum în stânga Nistrului.”
Europa Liberă: Această atmosferă de frică care există în societate în stânga Nistrului, de ce credeți că ar avea nevoie administrația transnistreană de acest lucru? Un obiectiv atins, ca să spunem așa, prin această creștere a numărului de dosare de extremism, de jignire a președintelui, de contestare a rolului trupelor pacificatorilor ruși în regiunea transnistreană? Pentru ce ar avea nevoie Tiraspolul de acest lucru?
Pavel Cazacu: „Cred că orice regim dictatorial are nevoie de niște politici foarte restrictive, pentru că nu are nevoie de opinii liber exprimate, de critici la adresa administrației. Iar acest lucru se observă clar în stânga Nistrului, pentru că este o politică foarte complexă. Pe de o parte este pretinsul „Cod penal” din stânga Nistrului, care prevede sancțiuni foarte dure pentru diferite fapte care într-o societate democratică nu ar trebui să fie.
Orice regim dictatorial are nevoie de niște politici foarte restrictive…
Deci, critica pentru misiunea de pacificare poate aduce închisoare, critica adusă liderului de la Tiraspol aduce închisoare, pentru că ea este decretată ca și o insultă și sunt și multe alte astfel de componente de infracțiune. Mai mult, în martie 2020 a fost adoptată, aprobată o politică sau Strategie pentru combaterea extremismului, care observăm noi dacă ne uităm în trecut, anume începând cu această strategie s-a pornit valul de acuzații pentru pretinsele fapte de extremism.
Răspunsul este simplu, ei nu au nevoie de oameni care critică, care au curajul să critice și au nevoie doar de o politică unanimă, opinie care este una la unison, că „totul este bine în regiune, ne descurcăm, suntem bine economic și social” și cei care afirmă contrariul nu au dreptate și trebuie să stea la pușcărie.”
Europa Liberă: Dle Cazacu, Dvs. vedeți paralele dintre aceste legi ale extremismului și aceste practici de la Tiraspol și ceea ce se întâmplă în Federația Rusă, în Belarus, zonele mai puțin democratice, să spunem așa, ale spațiului post-sovietic?
Pavel Cazacu: „Similaritățile se observă. Mai mult ca atât, cei de la Tiraspol au spus-o de fiecare dată și destul de ferm că ei încearcă să adapteze așa-zisa „legislație” transnistreană cu cea a Federației Ruse. Începând cu Legea cu privire la organizațiile necomerciale, chiar dacă în stânga Nistrului nu există un termen de „agent străin”, dar ei au preluat această practică din Federația Rusă. Și observăm, deja sunt și consecințe, sunt și efecte, avem deja și o organizație care a fost sancționată.
În Belarus la fel, unde foarte mulți jurnaliști sau simpli participanți ai protestelor au fost sancționați și privați de libertate. Citisem deunăzi că un jurnalist doar pentru critica adusă președintelui Belarusului a fost pedepsit cu o pedeapsă de 18 luni, dacă nu greșesc.
O situație identică este și la Tiraspol, unica diferență este că acolo, în Belarus și în Federația Rusă, oricât de problematică ar fi situația, există un sistem judiciar. În regiunea transnistreană nu putem vorbi despre un sistem judiciar. Și acest lucru îl spun foarte clar și oamenii din acest teritoriu, dar mai mult ca atât, jurisprudența Curții Europene care spune foarte clar că acest pretins sistem judiciar nu corespunde spiritului și prevederilor Convenției Europene.”
Europa Liberă: Asemenea practici unde pot duce? Am văzut, istoria ne-a arătat în anul ‘37 represiunile staliniste ș.a.m.d. Acum suntem în sec. XXI, credeți că asemenea practici, inclusiv aplicate la Tiraspol, cât de departe pot merge?
Pavel Cazacu: „În primul rând, aceste practici sunt organizate în contextul în care există un fenomen de impunitate, persoanele care sunt responsabile nu sunt trase la răspundere.
Mi-e greu să cred că este posibil mai grav decât atât…
În momentul în care persoanele implicate în abuzuri grave de drepturile omului vor fi trase la răspundere sau, cel puțin, vor cunoaște că există sancțiuni grave sau dure pentru aceste fapte, se vor gândi de 2-3 ori înainte de a băga la pușcărie persoane care încearcă să fie curajoase, să-și spună pur și simplu punctul de vedere.
Cel puțin în 2019-2020 s-a atestat o înrăutățire a situației drepturilor omului. Mi-e greu să cred că este posibil mai grav decât atât, dar important este că autoritățile de la Chișinău sau toți autorii implicați în reglementarea transnistreană să ia atitudine. Am observat în ultimele două luni reacții destul de dure la abuzurile grave din stânga Nistrului în care au fost enumerate cazurile și victimele abuzurilor grave, cred că acesta este un început bun, dar nu este suficient. Atâta timp cât persoanele responsabile vor rămâne la libertate, vor circula liber, aceste abuzuri, cu regret, vor continua și nu există o certitudine că aceste abuzuri vor înceta.”
Europa Liberă: Și de aici ajungem la întrebarea despre soluții. Dle Cazacu, cum vedeți Dvs. ieșirea din această situație? Noile autorități de la Chișinău au declarat una din prioritățile programului de guvernare pentru următorii 4 ani drepturile omului în regiunea transnistreană, organizațiile neguvernamentale lucrează în domeniul acesta. Care sunt mecanismele pentru a determina administrația de la Tiraspol de a reintra în legalitate?
Pavel Cazacu: „Părerea mea și cred că și a Asociației Promo-LEX este că cea mai mare problemă este atunci când persoanele responsabile nu sunt trase la răspundere penală.
În anul 2020, la începutul anului, dacă nu greșesc, a fost înregistrată în parlament o lege care stabilește pedepsirea sau sancționarea persoanelor pentru acte de corupție, spălare de bani, dar și alte încălcări grave ale drepturilor omului. La acest proiect de lege este o anexă și cu nume ale persoanelor care au încălcat de-a lungul anilor drepturile omului în stânga Nistrului. Acest proiect de lege este un început bun, dacă urmează să fie adoptat, este un punct de pornire și este un mijloc, pe de o parte, de prevenire pe viitor a încălcărilor dreptului omului în stânga Nistrului, dar pe de altă parte, de combatere și de pedepsire a celor care se fac vinovați.
În ceea ce privește organele de urmărire penală, observăm că practic nu există cazuri când încălcările grave ajung în instanța de judecată. În anul 2020 a fost o singură situație de acest gen, care probabil este unica, când un fost colaborator al miliției transnistrene a fost tras la răspundere și a fost condamnat la 15 ani de detenție pentru răpire și tortură. Deci, acest caz este unic și acest lucru este, cu regret, un factor negativ, pentru că în momentul în care la 30 de ani distanță tu ai un singur dosar sau poate mai sunt, dar de care noi nu cunoaștem, în care a fost tras la răspundere pentru fapte grave una dintre persoanele responsabile din stânga Nistrului, atunci este un fenomen extrem de negativ și care alimentează aceste alegații ce privesc impunitatea în stânga Nistrului.
După mine, aceasta ar fi un fapt important – pedepsirea, sancționarea persoanelor care sunt responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului în stânga Nistrului.”
