Linkuri accesibilitate

Pe agendă | Moscova organizează alegeri în Transnistria, Chișinăul analizează „reacții ce se impun”


Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vasnețov, a declarat că sarcina misiunii diplomatice este să apere interesele cetățenilor ruși din R. Moldova.
Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vasnețov, a declarat că sarcina misiunii diplomatice este să apere interesele cetățenilor ruși din R. Moldova.

În acest episod, aflați care a fost replica ambasadorului rus, Oleg Vasnețov, la protestul ministerului moldovean de Externe, și câte condiții mai are de îndeplinit Moldova pentru începerea negocierilor de aderare la UE, după ultima evaluare a Comisiei Europene.

Moscova organizează alegeri în Transnistria, Chișinăul analizează „reacții ce se impun”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:00 0:00

Ministerul moldovean de externe l-a convocat marți pe ambasadorul rus Oleg Vasnețov pentru explicații, după ce Moscova a decis să deschidă secții de votare în regiunea separatistă transnistreană pentru alegerile prezidențiale din Federația Rusă.

Acum o lună, Chișinăul a permis deschiderea unei singure secții de votare, pe teritoriul misiunii diplomatice rusești. Mai mult, guvernarea pro-europeană a avertizat Moscova să nu încerce să organizeze alegerile „oriunde în altă parte”, inclusiv în Transnistria, spunând că va „contracara” asemenea „acțiuni”.

Decizia Moscovei vine însă cu numai câteva zile înainte de scrutinul prezidențial, la care se așteaptă ca actualul lider de la Kremlin, Vladimir Putin, să câștige detașat.

În regiunea separatistă transnistreană, unde peste 200 de mii de oameni sau majoritatea populației ar deține cetățenia rusă, vor fi deschise șase secții de votare, duminică, 17 martie.

Alte teme ale ediției din 12 martie:

  • Comisia Europeană a constatat într-o evaluare discutată marți că Republica Moldova a îndeplinit aproape toate condițiile încă scadente pentru deschiderea negocierilor de aderare la blocul comunitar. Ce a reușit până în acest moment guvernarea de la Chișinău, ce mai are de făcut și cu ce șanse pentru începerea negocierilor de aderare într-o perioadă în care Uniunea Europeană se află în plină campanie electorală?
  • Palestinienii din Fâșia Gaza au început luni postul Ramadanului în lipsa unui armistițiu sau a unei perspective de încetare a războiului purtat de Israel cu Hamas, grupare considerată teroristă de SUA și UE. Situația umanitară din zonă este gravă, iar organizațiile de caritate spun că o parte tot mai mare a populației este pragul foametei. Marți, un vapor cu aproape 200 de tone de produse alimentare a părăsit insula Cipru, îndreptându-se către Fâșia Gaza.

Pe Agendă este un produs audio al Europei Libere. Cu un episod de patru ori pe săptămână, aduce 30 de minute de informație verificată și bine-pusă în context, cu moderatori experimentați, reporteri îndrăzneți și oaspeți de prestigiu. Pe Agendă sunt subiecte pe care alții în Moldova fie le rezolvă prea iute, fie le ignoră, fie le coafează ca să placă cuiva. Noi nu avem datorii, nu jucăm după rating și avem un singur obiectiv: adevărul.

Pe Agendă se difuzează atât sub formă de podcast pe moldova.europalibera.org, pe Apple Podcasts, Google Podcasts și Spotify, cât și ca produs de radio pentru stații afiliate din Moldova, inclusiv Jurnal FM și Eco FM.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG